chaos

Capitolul treisprezece

- Hayley e acolo de mai bine de două ore.

Îl anunț pe Maximilian lipindu-mi ceafa de peretele crem. Scaunul pe care eram așezată era al dracului de inconfortabil și scârțâia zgomotos, făcându-mă să mă simt iritată, deoarece eu cream zgomotul cu mișcările mele agitate datorită faptului ca nu mai am răbdare.
Maximilian era lângă mine și nu durează mult până somnul îl va cuprinde la cât de obosit era, semn că în seara precedentă a avut parte de o activitate exagerată, pe când toată lumea doarme liniștită.
Fratele său, Stefan, ajunse aici imediat cum fusese anunțat. Mai era aici și bunica lui Hayley care o crescuse, aceasta ajunse odată cu Stefan, și din câte știu acesta locuiește cu ea. Însă ea era bunica din partea mamei sale, prin urmare nu exista nici o legătură de rudenie între frații Clint și bătrâna Lisa.

- Nu trebuie să rămâi aici.

Îmi șoptise el.

- Hayley e prietena mea. Vreau să îi fiu alături dacă ceilalți nu pot fi aici din cauza faptului că ei nu cunosc situația.

- Ce situație!? întrebase el confuz și șocat

- Tu nu ști? Ceilalți nu au idee de faptul că Richard este tatăl lui Hayley.

- Știam, Rosalie. Doar că nu aveam idee la ce te referi.

Maximilian avea cearcăne adânci sub ochi care s-au învinețit proeminent în urma lipsei de somn și odihnă, iar pielea sa a rămas albă precum laptele, ca întotdeauna. Numai pomeții săi erau roșii ca focul, de parcă ar fi folosit un blush cosmetic. Cu toate acestea, a rămas în continuare cel mai chipeș băiat din lume. Purta un pulover roșu aprins și o pereche de blugi negri spălăciți, care nu erau mult prea confortabili după cum pare. Max nu era un pachet de mușchi uman, dar totuși arăta atât de bine. Dumnezeule. Îl laud atât de mult încât sunt de părere că nu mai există nici un alt băiat atât de frumos precum el.

- Peste noapte trebuie să am un bilet de voie și habar nu am cui să cer unul. Spitalul ăsta de rahat are atâtea reguli stupide.

- Cred că de la infirmiere. Îmi pot face și eu unul și voi sta aici, mama e pe drum. Ea cu siguranță nu va pleca de lângă Richard, ține la el peste măsură.

- Foști iubiți... e de la sine înțeles. Dar tu mâine ai școală.

Oftează scurt, apoi ochii săi aurii cad într-un final asupra mea și m-am simțit atât de intimidată de privirea lui. Astfel că am fost nevoită să îmi retrag privirea pentru că nu eram capabilă să păstrez un contact vizual cu el. I-am auzit chicotul. Era conștient de faptul că mă fâstâcea prin simple lucruri banale.

- Și tu trebuie să fii mâine la școală.

- Am o scuză.

Și astfel, pentru următoarele trei ore mă aflam încă aici, în final ajunse și mama, iar Max se duse direct pentru a își face un bilet de voie ca să rămână peste noapte aici.
Era deja seară, ora douăzeci și unu și toți au plecat acasă rând pe rând, am mai rămas numai eu, Maximilian, Stefan și mama, eram cu toții obosiți, lenevind pe holurile spitalului, dorind să fim alături de Hayley și familia sa în aceste momente dificile.
Bunica lui Hayley a obligat-o să meargă acasă, așa că mama era acum alături de Richard.

- Mă duc să îmi cumpăr o cafea.

Spun, ridicându-mă de pe scaun.

- Vrei și tu una?

Îl întreb pe Maximilian care dormea cu ochii deschiși.

- Nu ar trebui să bei cafea la ora asta.