Bad Girl volumul I(în curs de editare)

Noua casă(editat)

     Cu toate că eram gata să mă împac cu tot ce se schimba în viața mea, simțeam o puternică stringere de inimă, de parcă eram pe cale să pierd ceva foarte important. Sau poate că am pierdut deja, am părăsit casa unde am copilărit și, imediat, o parte a copilului din mine m-a părăsit, rămănând acolo.

   Chiar dacă eram deja majoră și ar fi trebuit să îmi fie ușor să plec de lângă părinți, nu eram ca majoritatea tinerilor care atâta și așteaptă - să ajungă să locuiască singuri. Știam că, într-un moment dat, va trebui să plec de lângă ei, dar încercam să amân asta cât mai mult în gânduri, sperând că mă voi afla lângă ei măcar încă un an. Aveam nevoie de timp, de timp ca să mă obișnuiesc cu ideia de a rămâne pe cont propriu. Însă, în loc de o pregătire spirituală bună, am fost pusă în fața noutății că iată, peste câteva săptămâni, mă mut cu traiul în altă casă, care se afla la o oră de casa în care am crescut, care va rămâne și ea, la rândul ei, pustie.

  Acum însă, cale de întoarcere nu mai aveam. Era doar blocul din fața mea și noua locuință cu care urma să fac cunoștință peste 10 minute.

  Am intrat în bloc şi am urcat direct în accensor. Apartamentul meu se află la etajul șapte. La cît de sportivă măștiu, să fi urcat pe scări aș fi lăsat totul baltă pe la etajul trei. Cu aşa tocuri în picioare mă mir cum de am ajuns de la casă în taxi şi din taxi în asccensor. Asta rămîne o taină veşnică, la fel şi răspunsul la: "Doamne, cum de nu mi-am rupt capul încă?!" . Se pare că uneori gusturile mele şi ale mamei nu sunt chiar aşa gemene. Dar şi gemenii au măcar ceva diferit, în cazul gusturilor mele şi ale mamei acest ceva diferit sunt bineînţeles tocurile, sau mai bine zis beţele mortale, deoarece tocurile normale (nu de 20cm) nu sînt mortale şi îmi plac mult. Dar mama m-a obligat să merg pe beţe. Dar cel mai interesant lucru este ,,Cum au ajuns aceste beţe la mine în cameră şi cînd am reuşit să le cumpăr, să le probez...  şi de ce ele încă nu se află la gunoi ?"

  Oglinda din dreapta mea mi-a atras atenţia şi m-am întors. Se pare că tot ce redă faţa mea este eleganţă, frumuseţe şi ... nesomn. Cearcănele confirmă asta. Am stat pînă pe la 5 dimineaţa să-mi fac bagajele, deoarece pînă la început la 2 dimineaţa m-am certat cu mama. Ambele suntem cu coarne şi codiţe, lungi şi roşii,de aceia nu am îndrăznit să cedăm nici o secundă, chiar dacă totul era deja pregătit pentru mutarea mea.

  Ascensorul s-a oprit şi uşile s-au deschis cu un mic scîrţîit. Dacă mă voi bloca măcar o dată în ascensorul ăsta îmi cumpăr un apartament cît mai departe. Sau, cum aș prefera eu, o casă pe pământ. Mereu le-am preferat pe acestea.

   Etajul la care urma să opresc mi-a plăcut din prima, deoarece era foarte păstrat, aproape nou, și avea doar 3 apartamente. Speram din suflet ca acestea să fie locuite de niște bătrâni linștiți și drăguți, la fel ca și etajul de jos și cel de sus. Poate că eram puțin pretențioasă, dar țineam mult la liniște și îmi doream ca, aici, să am măcar de ea parte. Ușa apartamentului meu era a doua, și, cu cheile preluate de la mama, am deschis ușa și am făcut primul pas în noul refugiu.

-Mda... Bun venit acasă, Izabella! spus cu sarcasm. Ai ajuns, draga mea, să nu-i rezişti propriei tale mame și să nu poți spune și tu o dată NU!

   De fapt, într-o oarecare măsură, știam că, oricum, aveam să vin aici. Nu voiam să mă cert cu părinții chiar înainte ca aceștia să plece. În plus... Poate că voi putea fi fericită și aici. Mai bine să fiu sigură într-un apartament mic, decât într-o casă mare și pustie.

  Am trecut prin holul cu tapete bordo. Nu era lung, dar prea simplu. Voi pune cîteva tablouri proprii pe pereţii aceştia. Lîngă uşă se găseau cîteva cuiere, un dulap cu rafturi pentru încălţăminte şi beţe şi o oglindă din pod pînă-n podea. Deja încep să iubesc casa asta doar privind oglinda. Mi-am lăsat jacheta de piele în unul din cuiere şi beţele ucigaşe pe unul din rafturile de jos, scăpând un oftat de relaxare când mi-am simțit picioarele goale pe parchetul rece.

  Am înaintat şi am dat de un living spaţios. O canapea neagră trona în mijlocul camerei, în faţa ei fiind o măsuţă neagră de cafea. Mai în faţă se afla un televizor mare,pe care, probabil îl voi deschide de două ori pe an, iar sub el un dulăpior cu sidiuri. Pe unul dintre pereți se afla o bibliotecă cu cărţile mele de acasă. Pe celălalt perete se aflau două uşi albe.

  Am privit într-o parte şi din living dădeai într-o bucătărie spaţioasă, culorile ei fiind roşul cu negru.

  În prima cameră din living era camera mea: un pat de două persoane în mijloc cu aşternuturi roşii, două noptiere, pe una aflînduse o veioză albă, încă un televizor, şi pe celălalt perete încă o uşă lîngă un geam.

  Am deschis uşa şi acolo am dat de un dressing cam cît toată camera. Mereu mi-am dorit să am aşa ceva. Mama știe cu ce să mă cucerească. Dacă ar fi spus deodată că voi avea așa cameră doar pentru mine, poate că m-aș fi lăsat convinsă mai ușor.

  A doua uşă din living ducea la baie. O cabină de duş mare, neagră, te chema să te gîndeşti în ea, iar culorile negru cu alba îi dădeau băii un aspect de relaxare şi de liniște. 

  Am ieşit din apartament ca să merg spre supermarket, deoarece frigiderul meu era foarte mare, dar gol-goluţ.

  Am încuiat uşa, dar am dat nas în nas cu o brunetă.

-Salut! Tu trebuie să fii noua noastră vecină? întreabă aceasta drăguţ.

   Această întrebare m-a făcut să cred că a stat la mine sub ușă de cum a auzit că am venit, pentru a se prezenta îndată ce mă va vedea ieșind.

-Da. Sunt Izabella! spun, întinzînd mîna. Mereu am fost de părerea că trebuie să am relații bune cu vecinii, dacă vreau să duc aici o viață liniștită. În plus, nu cunoșteam pe nimeni în regiunea asta, deaceia prezența acestei tinere în fața mea și cunoștința nouastră erau binevenite.

-Alexandra, dar îmi poţ spune Alex! spune zîmbind şi strîngîndu-mi mîna. Vrei să vii astăzi la noi la cină, să ne cunoaştem mai bine?

-Desigur!

-Bine. Ne vedem la 18 seara atunci.

   Cu aceste cuvinte, Alexandra se întoarse repede și merse spre a treia locuință de pe etaj. Deși mi s-a părut puțin ciudată această grabă, am pus asta pe seama îngrijorării pentru cina care va avea loc deseară.

  Am plecat mai departe la supermarket. Alex e drăguţă şi pare a fi de treabă. Se pare că nu va trebui să gătesc la cină, dar cred că vom fi mai mulţi, de vreme ce m-a invitat la ei  la cină. În orice caz nu mi-ar strica nişte prieteni noi.