Bad Girl volumul I(în curs de editare)

Scuze(editat)

-Izabella?

-Aiden...

   Am devenit uimită de cât de mică este această lume. M-am așteptat să văd pe oricine, numai nu pe Aiden. Eram și fericită să îl văd, după atâtea ore de gînduri și meditații, dar și nespus de surprinsă, nefericită aproape. După cum s-a terminat ultima noastră conversație, ceva îmi spunea că între noi totul a rămas foarte tensionat și încâlcit, iar eu nu aveam nevoie acum de asemenea lucruri.

   Ne priveam unul pe altul uimiți și nu știam ce să spunem. Brusc, am devenit foarte fericită că am ales să mă îmbrac anume așa, și m-am foit neîndemânatic, încercând să îmi aranjez rochia care și așa arăta normal. Fără să știu de ce, voiam să îl impresionez, voiam să vadă cât de mult m-am schimbat de la ultima noastră întâlnire, că nu m-a distrus.

-Voi vă cunoaşteţi? întreabă Alex uimită.

   Am tresărit ușor și mi-am îndreptat privirea spre ea. După ce am dat cu ochii de Aiden, am și uitat că nu suntem singuri. Chipui ei trăda o surprindere la fel de mare ca și a noastră.

  Nu știam ce pot să divulg din toată povestea asta, la fel cum nu știam ce gândește Aiden. Poate că el ar fi vrut ca prietenii săi să nu știe că ne cunoștem, dar lucrul acesta a devenit deja evident, iar dacă am spune acum că nu ne cunoaștem, am arăta doar prostesc.

-Da... spun eu şovăielnic. Dar nu prea ne înţelegem...

     Am observat cu coada ochiului cum Aiden se încordează puternic și face un pas în față. Se pare că și el a fost afectat de neplanificata noastră revedere.

-Dar mi-am cerut iertare! 

-Dar ce s-a întîmplat cu voi? ne întreabă Cris.

  M-am uitat la Aiden, să văd dacă e de acord să spun toată povestea. Acesta doar a dat uşor din cap, afirmativ. Alex și Cris și-au reluat locurile, iar Aiden a luat locul lângă mine. Ironia sorții. Mă simțeam ca la judeată. În fine, așa și era. Prietenii mei noi vor judeca situația, și sper din suflet să nu își strice părerea despre mine, care speram până acum că este una bună. 

-Păi... Am învăţat în aceiaşi şcoală. Aiden tot nu-mi dădea pace şi odată ne-am întîlnit la piscină. El m-a aruncat în apă, dar eu... nu puteam înnota, spun stînjenită. El m-a scos la suprafaţă, dar mă temeam de el şi am început să-l evit. Odată m-a dus cu maşina acasă şi ne-am certat, şi el m-a lăsat pe un cîmp la marginea orașului, şi am mers două ore şi am obosit şi m-am pus jos să mă odihnesc şi m-am trezit la el în cameră şi i-am spus că-l urăsc şi el tot mă urăşte şi... Gata! Asta e tot! 

   Am spus totul atât de repede, încât mă dureau obrajii, și sper că Alex și Cris au înțeles măcar ceva din toată tirada asta. Au urmat câteva minute de liniște stânjenitoare, în care Alex și Cris se uitau unul la altul, parcă având o conversație din privire, iar eu și Aiden încercam să ne uitam oriunde, numai nu la ei sau unul la altul.

-Defapt eu nu te urăsc...doar...

   Alex şi Cris se uitau la noi ca la cinema, iar eu începeam să mă simt tot mai stânjenită de situția care s-a creat. Îmi făceam mari speranțe referitor la cina asta.

-Cris! Adu te rog floricelele! glumeşte Alex.

-Doamne! Să-l făcut pe Aiden idiot ar fi însemnat să faci primul pas spre sinucidere, glumeşte şi Cris. Se enervează repede și pentru mult timp.

    Aiden îi aruncă prietenului său o privire ucigașă, iar Cris ridică mâinile în semn de predare, însă privire sa spunea doar că are dreptate.