Bad Girl volumul I(în curs de editare)

Noi cunoştinţe...sau nu(editat)

  Eram pur şi simplu încîntată de cina la Alexandra. Pare o fată drăguţă, care ştie doar de bine şi roz. Mama mereu îmi spunea: "Încadrează-te în colectiv, Izabell!" . Asta şi voi face. Nu am de gînd să stau singură şi închisă în casă, cum fac de obicei oamenii noi. Vreau să-mi fac noi prieteni sau măcar cunoştinţe. Alexandra e o fată de treabă. Ar fi frumos să ne împrietenim.

  Niciodată nu am avut greutăţi în a mă împrieteni cu cineva. Oamenii spun că, deoarece în şcoală eram o "Băd girl", eman siguranţă şi putere, ceia ce m-a ajutat să-mi fac mulţi prieteni. De multe ori cei din jur se făceau observaţi doar ca să profite de popularitatea mea, dar eu nu i-am luat în seamă. Nu aveam nevoie de mulți prieteni, fiind de părerea că mai bine să fii singur,decât să ai o mulțime de prieteni falși.

  Cele mai bune prietene ale mele sunt Sanda şi Maria. Cu ele mă simt mereu bine şi în largul meu. De multe ori mi-au demonstrat că sunt prietene adevărate şi sunt fericită să le am alături.

  Rochia mulată şi neagră ce stătea frumos aranjată pe mine era nouă. O îmbrăcam pentru prima oară, deoarece nici nu știam că am o asemenea rochie în garderobă. Probabil mama mi-a cumpărat-o. Părul l-am ondulat şi l-am lăsat liber pe spate, iar în picioare mi-am luat nişte pantofi cu călcîi, nu foarte înalt. După beţele de dimineaţă nu cred că un timp voi purta ceva mai înalt de 5 cm.

   Poate că eram îmbăcată prea oficial, însă nu voiam să o dau în bară, iar atunci când nu știu cum să mă îmbrac, aleg o ținută fără cusur. Poate că aceasta nu ne va permite să ne relaxăm atât de ușor ca un pulover și o pereche de blugi, însă, după părerea mea, este mai bine să fiu gata pentru orice.

  Am sunat la uşa Alexandrei şi imediat aceasta s-a deschis, iar Alex, îmbrăcată într-o rochie roşie cu o pereche de pantofi de aproximativ 10 cm, m-a invitat înăuntru. Eram fericită să o văd pregătită la fel de oficial ca și mine. Automat, am început să o plac și mai mult, și, cu un zimbet, am primit cu plăcere oferta de a intra.

  După o lungă serie de îmbrăţişări şi "Mă bucur mult că ai putut veni..." am intrat şi eu în livingul spaţios. Nu vă voi descrie levingul, deoarece e mult de povestit, vă spun doar că e mare şi bogat... Foarte bogat... Și cu toate că "bogat" s-ar presupune a fi un apartament plin de lucruri lustruite, în culorile aurului și argintului, iar asemenea locuințe nu au fost niciodată pe gustul meu, locuința Alexandrei era amenajată cu atâta bun-gust, încât am rămas cîteva secunde cu gura căscată când am început să analizez casa, dar m-am concentrat și mi-am încheiat contactul vizual cu frumusețea din jur.

  Am intrat cu Alex în bucătăria la fel de mare şi bogată. Începînd să aranjăm masa, ne-am animat intr-o discuție ușoară și plăcută, în care povesteam tot ce ne trăsnea în cap despre viața noastră de pînă acum. Simțeam deja cum aerul din jurul nostru devine mai cald și mai plăcut, și înțelegeam că suntem cu Alex mai asemănătoare decât aș fi putut crede, și că vom deveni prietene în orice caz.

-Deschid eu! spune Alex, iar eu rămân uimită de faptul că am fost atât de implicată în discuția noastră lejeră, încât nici nu am auzit soneria.

  Am continuat să pregătesc masa, fiind educată de mama astfel, încât să înțeleg că oaspeții pot să dea mereu o mână de ajutor, mai ales când vine vorba de aranjarea mesei... Chiar cînd am terminat, pe uşă apare un băiat cu păr blond şi ochi albaştri, care o ţinea de talie pe Alexandra.

-Scumpule, fă cunoştinţă. Ea e noua noastră vecină, Izabella! spune Alex toată numai un zîmbet.

-Salut. Eu sunt Cris! spune el, și își întinde mâna în semn de salut. Eu i-am strâns-o cu placere.

-Bună. Mă bucur să te cunosc!

-Şi eu.

   Cea mai mare frică a mea, în momentul de faţă era, probabil, ca să nu să se lase între noi o linişte stânjenitoare. Dar, din fericire, comunicabilitatea si extroverstismul Alexandrei au ajutat la evitarea unei asemenea situație stupidă, și ne-am reluat discuția pe care o începusem cu Alex, implicându-l și pe Cris. Deci, de partea cea mai grea a serii am trecut. Rămâne doar să ghicesc momentul când, cu pretextul că mii somn şi a fost o  zi lungă, să mă retrag la mine în apartament.

  Ne-am aşezat la masă, dar locul de lîngă mine era liber. Oare va mai veni cineava? Deşi ar fi fost posibil şi să nu mai vina nimeni, dar, din cauza că  Alex se uita din cinci în cinci minute la uşă, am dedus cu uşurinţă că nu vom fi doar noi trei.

   Dacă sincer, nu vreau să ni se mai alăture cineva. Alex și Cris sunt un cuplu. E și normal să cunoască aproape totul unul despre altul. Iar eu voi începe să îi cunosc treptat. Dar dacă ni se va alătura un prieten de al lor, mă voi simți neștiutoare, ca un elev care nu a învățat tema în fața profesorului, iar persoana respectivă mă va stânjeni cu arsenalul de informații pe care le are despre noii mei prieteni, pe care eu nu le am. Și totuși, această ultimă persoan putea fi una la fel de drăguță ca noii mei prieteni, de aceia am decis să nu îmi chinui mintea degeaba, să mă relaxez și să continui să îmi petrec timpul la fel de plăcut precum am început.

  După ce am mai vorbit şi ne-am cunoscut mai bine, uşa începe din nou să sune. Iată şi persoana aşteptată. Alex merge să deschidă uşa, iar eu am adoptat o poziție mai sigură, arătând cu toată făptura mea că nu sunt dezamăgită că nu vom fi doar noi în trei.

   Și cu toate că mi-am pus în plan să mă împrietenesc cu persoană care ni se va alătura, am fost mai dezamăgită decât mă așteptam, deoarece Alex a intrat în bucătărie fiind urmată de dirijorul coșmarurilor mele din liceu.

-Izabella?

-Aiden.