The beauty is dark

Dincolo de ușa casei

Caren pov

Spre uimirea mea, am reușit să dorm fără să am vreun coșmar, deși mă gandeam că o să fim atacați de vampiri. Poate că nu trebuia să cred, așa cum a zis Cati, acele informatii de pe net. Poate sunt reale, poate nu, dar ce treabă să avem noi cu vampirii de aici? Ei își văd de ale lor, dacă există, iar eu stau închisă în casă, cat mai departe de aceștia. 

Acum mancăm, dar la ce privire are Cati, sunt sigură că o să iasă să cunoască orasul, iar eu o să fiu forțată de aceasta să mă bucur de noua experiență : 

-Ce spui să mergem în Cartierul francez, Caren? Trebuie să mă asigur că mă angajez undeva, mai ales că banii strânsi se vor termina în curand. 

Îmi stă bucata de paine în gât și mă uit spre bunicul, care la randul lui stă la masă cu noi și care îmi zambeste cald : 

-Vreti niste ceai? 

-Nu, mulțumim bunicule. 

Îi răspund cu o privire speriată, dar Cati mă contrazice în secunda următoare : 

-Eu doresc puțin. Îmi place acest ceai făcut de dumnevoastră. Nu vă supărati, dacă ieșim, nu?

-Cum să mă supăr? Ai dreptate, draga mea, trebuie să iesiti, sunteti tinere, nu puteți să stati după mine toată ziua. Deja sunteți aici, iar eu apreciez ceea ce faceti pentru mine. 

Cati își toarnă ceai în cană, iar eu trag aer în piept și îmi fac aer, cu mana. Nici măcar pe telefon nu am mai stat : 

-Bunicule, tot nu mi-ai zis. Există acele legende, am căutat pe net. E un adevăr în ele sau nu? Ori așa credeau oamenii pe atunci și în realitate, s-au înșelat  ? 

-Îți dai seama că există un adevăr, nu? Știu că tu ești obișnuită cu situația din România, unde credința voastră vă păzeste, dar aici nu este la fel, nepotică. 

Mă ia cu rău și mă prind cu mana de masă, iar Cati intervine în discuție curioasă : 

-Adică există vampiri și varcolaci? 

-Există un necunoscut, pe care nu ar trebui să ne aventurăm noi nici în ruptul capului. 

Îi răspunde bunicul scurt, după care începe să tușească și își duce batista la gură ganditor : 

-Îmi cer scuze, dar mă simt cam obosit. Merg să mă întind puțin. Caren, înainte să plecati, poti să vii puțin în camera mea? Am ceva să-ti dau nepotică. 

Dau din cap spre acesta și după ce îl ajutăm să se ridice, o ia încet din loc. Îl privesc depășită, dacă este adevărat, cum de a scăpat cu viață pană acum? Ori nu a căutat-o, ori știe mai multe decat lasă să se vadă. Bunicul meu se pare că nu este un simplu bătran, așa cum ar crede multi : 

-Caren, ești bine? 

Mă întreabă Ecaterina și o privesc fără să știu ce mai simt : 

-Cred că da. Cred că merg la bunicul, să văd ce vrea să-mi ofere. 

O anunț și cateva minute mai tarziu, pășesc în încăperea bunicului, după ce bat la ușă. Îl găsesc stand în pat, dar pregătit pentru vizita mea, pe care el a dorit-o, poate de cand am sosit : 

-Vino nepotică, nu te teme. 

Mă las moale pe marginea patului și mă uit spre bunicul, cu o privire bantuită. El întinde bratul și apucă o bucată veche de hartie, de pe măsuța de alături, de langă pat. Tac din gură, cum lumina pătrunde în cameră, o pot citi, dar mi-e frică. Bunicul mi-o întinde parcă știind că vreau să fug de toate :