The beauty is dark

Nu îndrăzni să mă părăsesti!

Caren pov

Ziua următoare a fost la fel de teribilă precum aceea de dinainte. Când am ieșit din cameră și am ajuns la parter, se pare că Jaylen stătea în continuare langă Calista, lângă trupul ei, însă dormea. L-am privit nedumerită și m-am apropiat de acesta, dorind să-i zic să meargă să se odihnească, dar înainte să-l bat pe umăr, m-a prins de braț și m-am speriat de privirea lui fioroasă : 

-Tu erai? 

Îmi zice surprins, dar îmi eliberează bratul și mă holbez la cei doi : 

-Nu te-ai culcat? Adică, ai stat aici, langă ea? 

-Cum să nu stau, nu înțelegi? Am crezut că o să fie ceva, dar ea a plecat. L-a ales pe Kaius, nu pe mine. Nici măcar nu am putut să-i zic tot ce doream, a rămas totul în aer. Îmi este dor de ea și nu vreau să accept că a pierit! 

-Nu există vreo șansă însă? Să fie făcut ceva, pentru ea? 

-Tu ce crezi? Nu suntem noi cu magia, dar la asta mi-a stat și mie mintea. Kazimir ăla ar fi trebuit să facă totusi ceva, pentru sora lui. Se dădea mare că o să fie alături de ea, dar nu a făcut mai nimic. Din contră, tot legătura dintre ea și Kaius este mai puternică, spre uimirea tuturor. 

Se ridică JAYLEN și se îndreaptă de spate, fără să o scape din priviri, pe sora lui Kaius. Se întoarce la mine cu spatele și îi atinge părul cu mana. Se trage de nas, este pe cale să plangă, este îndurerat, a ținut mult la ea : 

-Eu merg sus. La baie. 

Mă anunță și pleacă, fără alte cuvinte. 

Oare unde este Kaius? 

Mă postez langă sora lui și privesc atentă, acel tărus cu care a fost lovită. Amuzant sau nu, vreau să-l ating cu mana, dar mă opresc  la mijlocul drumului. DACĂ MĂ BAG ȘI NU AR TREBUI? 

Îmi cobor privirea spre chipul surorii lui, chiar seamănă așa mult cu fratele ei și mă gandesc la Kaius din nou. La suferința lui. La acel moment, în care ne-am strans în brațe. 

Scot din buzunar briceagul și fără să știu ce mă apucă, îmi fac o zgarietură cu acesta pe braț. Încerc să strang din dinti, deși mă doare cumplit și apropii bratul rănit, de buzele sale. Nu am idee la ce mă aștept, nu se petrece nimic. Mă trec broboane de sudoare pe frunte și mă simt inutilă : 

-Haide, nu eram eu diferită? DE CE NU POT SĂ O AJUT? MĂCAR O SINGURĂ DATĂ, TE ROG! 

Vorbesc eu singură și încerc să nu plang, de ciudă. Nu mă las din prima, arunc briceagul pe măsută și îmi ating zona cu mana. Îndrept mana plină de sange spre buzele ei și închid ochii, dorind să se întample ceva : 

-Te rog, Calista nu poate să piară așa. Nu accept să fie acesta sfârșitul! 

Îmi aud iar vocea și parcă mânată de o stare pe care nu mi-o explic, îi scot tărusul din trup în secunda următoare. Mă clatin pe picioare, o forță nevăzută parcă vrea să mă atace, dar nu mă răneste cu nimic și Calista deschide ochii în secunda următoare. Înainte să pricep dacă am făcut un lucru bun, mă mușcă de braț și încep să țip speriată, o clipă. Dar mă calmez, de parcă am încredere în ea, cu toate că este un vampir și nu am habar, ce s-a întamplat. 

Încerc să nu-mi dau ochii peste cap și Jaylen revine, probabil m-a auzit că urlu de una singură : 

-CE TOT .. . ?! 

Exclamă el depășit, iar eu închid ochii și devin moale, dar sunt salvată de Jaylen la timp, care o trage pe Calista spre acesta și o ține departe de rana mea deschisă :