Your love is enough

11 2 0
                                    


Caren pov

Și când credeam că totul este pierdut, viața a decis să îmi ofere și mie un motiv să zâmbesc. Nu înainte de alte greutăți însemnând faptul că prima mea iubire l—a atacat pe sotul meu,marele vânător care nu se aștepta să fie pus la zid de alt om. Unul care dorea să mă scape de durere. Nici măcar nu vreau să îmi aduc aminte de acel episod. Știu doar că s—a terminat cu moartea cuiva iar eu am ajuns văduvă. Odată cu moartea sotului meu prima mea iubire a acceptat să ajungă la închisoare fără să fie supărat. Nu am vrut să aflu ce sentinta a primit. Nici nu am avut cum. A trebuit să mă ocup de înmormântare , să îi explic bunicii cum s _a petrecut acea nenorocire și să găsesc alte minciuni. Totul a fost un coșmar. 

Iar după atatea încercări,după cateva săptămâni,am făcut un test de sarcină. Care a iesit pozitiv. L—am privit șocată și am înțeles că era copilul lui. Eram însărcinată cu primul băiat la care am ținut dar care nu mai îmi avea inima. Am plâns mult. Dacă îmi dorisem în trecut să fiu mamă ,să—i nasc un copil ,nu mai era cazul în prezent.

Preț de o clipă mi—a trecut prin minte acel cuvant . Avort.

Dar nu doream să îi fac asta acelui suflet. Cine eram eu să decid să nu vadă lumina zilei? Era copilul meu pe care mi l —am dorit candva, cu bărbatul iubit desigur. Nu i—am zis însă lui adevărul. Timpul a trecut și pot să spun că sm fost speriată să nu pierd sarcina. Nu a fost simplu deloc pentru mine. Toată lumea credea că este copilul sotului meu decedat. Dar eu știam că nu este acela adevărul. A trebuit să tac și să țin în mine. 

Pe când aveam cinci luni de sarcină am fost chemată de vânători la o întâlnire. Nu am vrut să merg dar au zis că vor veni după mine. M—am prezentat acolo și am avut baftă că am găsit o canapea. M—am așezat cu mana pe  burtă și am privit spre persoana din fața mea. Era cea de atunci. Din New Orleans. Cea care știa despre mine. 

—Se pare că dragul nostru coleg nu a apucat să fie și tată. 

—Îmi pare rău.nu am vrut să piară. 

—Suntem siguri că așa este. Doar te cunosti cu făptasul. A vrut să te apere, auzi tu!

—Sunt însărcinată. Aș vrea să stau în casă dacă nu te superi .

—Ei bine, nu vei crede pe cine am adus. Adevărul este că am vrut să fie ucis ca un monstru ce este dar se pare că s—a schimbat ceva la el. Pentru că a suferit răni precum un om. A pierdut sânge și a fost dus la spital în secret. Am aranjat noi ceva . Unde am aflat de la un doctor vânător ca el nu mai este un anormal. Se pare că este om. Deși sună aiurea și cred că tu îmi poti explica mai bine situația.

Mă uitam la ea fără să știu la ce se referă. Eram confuză dar și speriată. Inima îmi bătea mai tare și numele lui Kaius îmi apărea în fața ochilor :

—Și ce vei face acum? Dacă este așa cum zici oare de ce l—ai salvat? 

—Pentru că ne putem folosi de el. Normal nu este și nu o să fie. Iar tu ne poti ajuta. 

Am înghițit în sec și am tresărit cand a pocnit din degete. Au apărut niste bărbati care țineau pe cineva legat și cu o forță greu de stăpânit. Am făcut ochii mari în clipa în care i—am recunoscut chipul, acum mai slab ca niciodată și cu urme de lovituri pe acesta. Cu toate că avea trupul  unui om ceva din privirea lui Kaius mi—a dat de înțeles că nu o să renunțe . Și că nu vrea să le permită lor să câștige . El mi—a susținut privirea și părea uimit, să mă vadă însărcinată. M—am rușinat și mi—am adunat forțele pentru că trebuia să îl ajut. Se pare că micuțul din burtă nu era atat de surprins ca mine. Ori poate dormea. 

The beauty is darkUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum