The beauty is dark

You broke me

Caren pov

O așteptăm pe Cati să vină de la muncă și stau langă bunicul pe canapea. L-am întrebat despre vecinii de alături, despre Blake și mi-a spus că sunt niste persoane drăguțe, cu care mai vorbeste, cand se nimerește cu aceștia prin jur. A vrut să știe însă, cum de am aflat despre el, așa că i-am spus că a apărut la ușă și că a dorit să mă cunoască.

 Bunicul nu a fost prea mulțumit și mi-a zis, mai subtil, să stau departe de Blake. Pentru că nu e genul de băiat, care să-mi ofere ce îmi trebuie și care mi-ar complica mai tare viața. Am dat din cap, oricum nu îmi place Blake în sensul acela. Poate că are ceva care te atrage, dar nu am de gand să-mi bat capul iar și iar, cu tipi răi, ori cu un player. 

Prima iubire pentru mine nu s-a terminat frumos, încă am răni de pe urma sa. 

-Te-ai mai obișnuit cu destinul tău nepotică?

Îl aud pe bunicul și îmi revin din ganduri, fiindcă nu pot uita ultima discuție cu Kaius. Parcă tot îl văd în fața ochilor și îi simt acea atingere. Nu a fost nimic pervers, dar am impresia că a trecut dincolo de exterior, pană la inima mea, în care oricum se află și nu am idee cum voi reuși să rezolv problema aceasta la final : 

-Bunicule, eu nu cred în destin. Eu nu gandesc precum un american, nu vreau să fie o jignire. 

-Ce vrei să spui nepotică? Nu crezi că trebuie să faci acel ceva, ori nu crezi ce scrie în profetie? 

-Nici una nici alta bunicule. Nu cred că este treaba mea, să le aduc sfarsitul lor. Pot să înțeleg de ce ești furios pe aceștia, ți-au luat-o pe bunica. Dar eu nu voi face rău nimănui și nu mă voi răzbuna pe nimeni. Nu este corect și știu, că nu fac eu dreptate. Iar în plus, dreptatea pe care aș crede că o fac, nu ar fi decat o altă vărsare de sange, care ar complica lucrurile și m-ar face să-mi pierd calea. Nu voi nega, am simțit ceva cu acel obiect, dar nu îl voi folosi să distrug pe nimeni. DACĂ TREBUIE SĂ PRIMESC O PEDEAPSĂ, FIINDCĂ MĂ OPUN, SĂ VEDEM. NIMENI NU MĂ POATE ATINGE ÎNSĂ, PENTRU CĂ EU AM VENIT AICI, PĂSTRAND CREDINȚA MEA. Și știu, că deși sunt un nimic bunicule, încă sunt ocrotită. Am simțit-o de atatea ori, fiindcă am fost în pericol, dar nu ți-am spus. Am fost atacate, Cati și cu mine. Dar mereu a apărut o persoană, care ne-a salvat. De parcă erau trimise de cineva. 

Bunicul tace din gură și pare uimit de vorbele mele. Nu cred că se aștepta să dau dovadă de maturitate. Îi apare un zambet pe chip și mă prinde de mană încet : 

-Nu am văzut niciodată lucrurile din perspectiva aceasta, nepotică. Dar, dacă stau să te ascult, are sens. Poate că tu ai venit să schimbi totul, să dai echilibrul putred peste cap. Cu tine să înceapă ceva diferit, nu știu. Nu te voi forța, îți respect decizia. Și da, sunt mandru și atins de ceea ce ai devenit, nepotică. Știu că părintii tăi nu te-au crescut așa, mă bucur atat de mult, că nu ești ca restul de varsta ta. DEȘI AI SUFERIT, NU ȚI-AI PIERDUT INOCENȚA ȘI BUNĂTATEA. Inima ta bună sigur o să atingă alte inimi și sper eu, să le facă să și vadă. Cu mine ai reușit. 

Încerc să nu las gandurile de mandrie să mă înghită și continui pe un ton slab : 

-Bunicule, nu cred în destin, dar cred că noi ne alegem singuri, cum să ne trăim viața. Noi ne distrugem sau noi ne salvăm. Și desigur, ne ajută și Dumnezeu. Dar El nu intervine direct în viața noastră, pentru că ne-a lăsat pe noi să decidem. Ne dă semne, permite anumite întamplări să le pățim, dar cu un motiv. Nu am de gand să fac la fel ca multă lume din România, să dau vina pe Dumnezeu, cand de fapt, eu sunt cea care a greșit. Mulți nu sunt în stare să-și recunoască greșelile și din cauza aceasta, plătesc și suferă în diferite moduri. În România bunicule, deși intră în biserici și spun că sunt credinciosi, este o linie atat de subire pe care ei nu își dau seama cand o trec. Suntem luptați de cel rău mai cumplit decat alte popoare și ceea ce îți spun, face parte și din experiența mea, bunicule. Nu sunt avansată cu nimic, știu doar, că am ales binele în viața aceasta. Iar dincolo, voi vedea, dacă m-am înșelat eu, sau ei. Iar aici, este un rău atat de mare, simt că mă sufocă. Nu am vrut să vin, nu am vrut să stau. Tata mi-a ascuns numele orasului, știa că nu voi accepta dacă este sincer cu mine. E PLIN DE CATOLICISM ÎN ORASUL ACESTA ȘI DE MULTĂ DURERE.