3. Nu te privește pe tine

202 12 18
                                    

Toamna

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Toamna. Un anotimp frumos colorat, cu frunze multicolore și adierea ușoară a vântului și, respectiv a frunzelor. Întotdeauna am iubit peisajele colorate, chiar dacă anotimpul ăsta era caracterizat de vremea mohorâtă și destul de ploioasă. O activitate care îmi plăcea să o desfăşor după terminarea orelor de curs era să mă refugiez într-un loc liniştit precum parcul şi să absorb energia acelui loc. Astăzi vremea ținea cu mine aşa că mi-am luat prietena cu mine pentru a-mi realiza câteva fotografii cu aparatul ei foto.

- Spune-mi mai multe despre acest băiat misterios, Lilly se afirmă, cu un aer neștiutor.

- Nu am de raportat alte detalii picante decât cele pe care le cunoști, mămico, am chicotit privind dansul frunzelor din parcul prin care mă plimbam cu prietena mea.

- Sunt convinsă că ai lucruri de povestit, mai ales judecând după roșeața ta din obraji și zâmbetul naiv de pe fața ta, Lilly m-a înghiontit în braț, observând expresia mea facială.

Mă cunoștea prea bine și simțea de la milimetrii distanță dacă aveam sau nu ceva de ascuns față de ea.

- Bine, am cedat exasperată. S-a întâmplat ceva între noi doi, am rostit destul de nesigură, amintindu-mi de scenele din seara precedentă.

- Continuă, m-a îndemnat făcându-mi semn din mână și oprindu-se din mers.

- Mai întâi de toate vreau să știi că ceea ce s-a întâmplat ieri a fost o greșeală pe care o regret foarte mult și nu trebuia să se întâmple, am continuat dintr-o răsuflare și m-am oprit câteva minute din vorbind, absorbind tot aerul din jurul meu. Eu și acea persoană a cărui nume îmi este silă să îl rostesc ne-am sărutat.

Lilly a ascultat interesată de subiect înainte să izbucnească în râs, ținându-și cu putere covrigii cu susan din mână. Am privit-o confuză.

- Ce ți se pare atât de amuzant?

- Draga mea prietenă, te anunț cu părere de rău că o să mori virgină în ritmul ăsta, prietena mea m-a bătut pe umăr încercând să adopte o expresie serioasă, dar a izbucnit din nou într-un râs isteric.

- Am toată viața înainte și dacă nu se întâmplă, sunt convinsă că măicuțele vor fi mai mult decât bucuroase să mă primească în gașca lor, am ridicat din umeri, având întipărit pe chip un zâmbet zeflemitor.

- Amintește-mi, de ce am venit aici? Lilly schimbă subiectul, mușcând cu poftă din unul dintre covrigii ei.

- Lilly, nu e frumos să vorbești cu gura plină, mi-am dus mâna la gură, mimând o vizibilă uimire în glasul meu.

Bruneta și-a dat ochii peste cap, vizibil iritată de cuvintele mele.

- Răspunde-mi la întrebare!

- Pentru a găsi un loc perfect de făcut poze, i-am reamintit așezându-mi mai bine boneta pe care o purtam și am arătat entuziasmată semn către un loc din fața noastră.

MistikWhere stories live. Discover now