|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
- Ajutor! am strigat imediat ce am văzut bărbatul necunoscut care stă rezemat comod de spătarul canapelei din casa mea.
Care ar fi trebuit să fie reacţia mea, a unei simple eleve, aflate în ultimul an de liceu, în momentul în care ajunge acasă şi găseşte un necunoscut în plină după-amiază în locul în care locuieşte? Reacţia mea a fost una perfect normală şi orice persoană normală la cap ar fi reacționat la fel. Aproape la fel, mă gândesc.
Un om trecut prin toate falcutăţile mentale nu ar fi stat mult pe gânduri şi imediat ar fi apelat numărul de telefon al poliţiei. Nu trebuia să stau speriată şi nemişcată în timp ce necunoscutul de pe canapea mă studiază atent şi puţin confuz. Poate nu este doar casa mea, dar îmi permit să spun asta până îmi iau un apartament în apropierea şcolii.
Îl analizez puţin şi observ că este un tip înalt, bine făcut, iar primul lucru care îmi atrage atenţia sub tatuajele de pe braţe care continuă pe sub materialul tricoului pe care îl poartă şi pearce-ul din sprânceană. Poartă şi nişte blugii negrii tăiaţi în genunchi şi stă întins picior peste picior pe masa de sticlă din faţa canapelei. Presupun că merge la sală şi pare un bărbat în jurul vârstei de douăzeci şi ceva de ani.
Îşi ridică privirea spre mine din nou în momentul în care mă aude ţipând ca cineva scăpat de la spitalul de nebuni.
- Ce vrei? îmi încrucişez braţele la piept, aşteptând răbdătoare răspunsul lui.
- Am spus că vreau ceva anume? se ridică de pe canapea.
- Dacă cauți bani sunt dispusă să îți dau oricât dorești, am ridicat din umeri.
Îl urmăresc cu privirea cum se îndreaptă cu pași mici în direcția mea și îmi scot telefonul din buzunarul blugilor, încercând să îl intimidez.
- Nu am nevoie de bani, am atât de mulți încât pot cumpăra încă trei vile precum asta, zâmbeşte lăsându-şi dantura la vedere şi scoate la iveală pearce-ul din dinţi.
În momentul în care ajunge lângă mine frica pune stăpânire pe mine și din impuls îmi pun telefonul la ureche și mă prefac că sun poliția. Bărbatul își dă ochii peste cap și în secunda doi îmi ciordește telefonul din mână și îl ascunde în buzunarul din spate al blugilor pe care îi poartă.
- Ai spus că nu vrei nimic, m-am uitat speriată către el.
Poate voia doar să mă sperie luându-mi telefonul, dar dacă ăsta era planul lui îi reușise. Nu puteam să nu mă întreb ce anume îi trecea acum prin mintea lui de criminal sau posibil prăduitor de locuințe.
Fără să pot reacționa cumva mă prinde de încheieturi și mă imobilizează la perete, iar în acest moment îi pot simți mirosul înțepător de alcool. Îi simt respiraţia fierbinte pe gâtul meu şi nu apuc să fac nimic atunci când buzele sale fac contact cu pielea mea fierbinte. Necunoscutul îmi sărută gâtul și își strecoară limba pe porțiunea sensibilă a gâtului meu și îmi provoacă un oftat, iar senzația ciudată de fierbințeală mă cuprinde din cap până în picioare.
