|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
- Psst!
O voce șoptește în spatele meu, dar ignor sunetul în speranța că nu pe mine mă striga respectiva persoană.
- Natalie, mă strigă din nou și simt atingerea caldă a persoanei respective pe mână.
Întorc capul în direcția respectivă și colega mea îmi înmânează o hârtie mototolită. Am luat bucata de hârtie și am despăturit-o, observând scrisul caligrafic al persoanei care l-a scris.
Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar m-am ținut de cuvânt!
Zâmbesc la vederea acestor cuvinte și analizez cu privirea sala de clasă în căutarea lui. Într-un final îl observ pe Austin în ultima bancă către perete, privindu-mă cu curiozitate. În următoarele momente în care m-a privit cu o intensitate de nedescris mi-am simțit obrajii în flăcări și mi-am întors privirea imediat.
Soneria sună, anunțându-mă sfârșitul orei, dar și al acestei zile. Mi-am strâns lucrurile și mi-am luat ghiozdanul în spate pregătindu-mă să plec.
- Se pare că te-ai mișcat repede, i-am transmis lui Austin în momentul în care a trecut prin fața mea.
La auzul cuvintelor mele s-a oprit.
- A fost o nimica toată să rezolv asta, mi-a zâmbit.
- Văd, mă întreb ce nu poți să rezolvi tu?
- Rezolvarea încălzirii globale îmi dă mari bătăi de cap în momentul de față, Austin mi-a spus, stârnindu-mi zâmbetul.
- Știi că doar o persoană nu este de ajuns pentru rezolvarea unei probleme atât de mari, nu?
- Ai dreptate, dar plănuiesc să strâng o întreagă armată pentru această sarcină, mi-a făcut cu ochiul.
Am chicotit în timp ce mă îndreptam către ieșire.
- Ne auzim mâine,
- Acum știi și spaniola?
- Portugheză, mi-a strigat și a dispărut din raza mea vizuală.
Ajunsă afară l-am zărit în unul dintre colțurile curții pe Mistik, care privea în jur în timp ce fuma o țigară. L-am privit câteva clipe și fără să mai apuc să mai fac un pas a apărut în fața mea.
- Ce mai vrei de la mine? l-am întrebat, încercând să îl ocolesc, dar tot se ținea după mine.
- Vreau să te duc acasă, mi-a răspuns categoric, ridicându-și întrebător sprâncenele.
- Nu, mulțumesc, am spus, continuându-mi drumul.
M-am oprit în loc și am început să realizez un lucru care mă pusese pe gânduri.
