|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
Austin a fost un gentleman și s-a gândit să mă conducă acasă, asta după ce prietenii mei păreau că au dispărut fără urmă. Mașina lui s-a oprit în fața locuinței pe care o închiriasem și mi-am desfăcut centura de siguranță.
— Mulțumesc pentru că mi-ai făcut seara mai puțin plictisitoare, i-am spus politicoasă.
— Mă așteptam să spui frumoasă, dar mă mulțumesc și cu atât, a dat din mână în semn de resemnare.
S-a întors cu fața către mine și mi-a mângâiat obrazul cu degetele lui lungi. Presimțea că urma încă un moment cu o mare intensitate pentru mine, ceea ce nu credeam că mai puteam suporta în seara asta.
— Ți-a mai spus vreodată cineva cât ești de frumoasă? mi-a șoptit și i-am observat licărul din ochi când m-a privit.
— Încă vreo zece băieți, dar stai liniștit că ai câștigat locul unsprezece de pe listă, remarca mea l-a făcut să chicotească. Glumesc, evident.
S-a apropiat mai mult de mine și i-am simțit intenția lui de a mă săruta din nou. Mi-am trecut limba peste buze fără jenă, parcă așteptând să simt din nou gustul buzelor lui. Claxonul unei mașini ne-a întrerupt momentul. Am tresărit speriată.
— Se pare că nu e ziua noastră norocoasă, și-a trecut o mână prin păr.
Remarca lui m-a făcut să chicotesc. Am deschis portiera mașinii, pregătită să plec.
— Ne mai vedem, mi-a urat destul de stânjenit.
— Da, i-am răspuns și am trântit portiera mașinii.
Afară era destul de întuneric, doar luminile felinarelor luminând strada. Austin mi-a aruncat o ultimă privire înainte să pornească mașina și să dispară de pe autostradă. Am aruncat o privire asupra mașinii din spatele nostru, observând uimită cum Lilly și Alec ieșeau dinăuntrul acesteia.
— Voi erați în spatele meu? i-am întrebat în momentul în care au venit mai aproape de mine.
— Yes, girl. Chiar noi eram, Alec a început purtând un zâmbet nonșalant pe chip.
În timp ce îi priveam am realizat cu stupoare un lucru. Amândoi se țineau de mână chiar în fața mea.
— De ce vă țineți de mână? m-am încruntat, analizându-i atent.
— Din reflex, au dat din umeri.
— Vă țineți de mână din reflex?
Au aprobat din cap, depinzându-și mâinile. Am rămas destul de reticientă la gestul lor, dar am pus asta pe seama băuturii pe care probabil au consumat-o.
— Dar tu? Care este treaba între tine și frumușelul ăla? Lilly m-a ghiontit, dând din sprâncene.
