|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Deze afbeelding leeft onze inhoudsrichtlijnen niet na. Verwijder de afbeelding of upload een andere om verder te gaan met publiceren.
După terminarea weekend-ului petrecut în compania mamei mele, lucrurile s-au întors pe făgașul normal și m-am întors la activitatea mea de elevă conștiincioasă în cadrul liceului. Totuși, simțeam că ceva se schimbase în starea mea de spirit. Mă simțeam mai liniștită spiritual și sufletește pentru că reușisem să îmi vizitez mama încă în viață.
Parkinson, boala cu care a fost diagnosticată mama mă îngrijora destul de mult, chiar dacă o depistase la timp și nu era într-un stadiu avansat. Mama avea ca însoțitor o vecină din apropierea casei ei, care se ocupa de cumpărarea medicamentelor ei şi mai dormea împreună cu mama în unele nopți, iar de fiecare dată când avea nevoie de ceva era gata să îi sară în ajutor. Doream ca eu să preiau această sarcină de a o supraveghea şi a avea grijă de mama, dar cum aveam de terminat liceul nu aveam timpul necesar pentru a face acest lucru.
Cotul lui Lilly făcuse contact cu brațul meu și mă trezise la realitate atrăgându-mi atenția. Am aruncat o privire în jur, ochii tuturor colegilor mei de clasă fiind ațintiți asupra mea.
- Domnișoară Johnson, din moment ce sunteți atât de prinsă în gânduri presupun că știți lecția pe care ați avut-o de pregătit pentru astăzi, nu-i așa? întrebarea domnului profesor Robinson m-a pus în dificultate.
Am ajuns acasă destul de obosită de pe drumul de la locuința mamei mele către domiciliul meu, care se afla la trei orașe distanță și nu am mai avut timpul necesar pentru a face tema sau a învăța la oricare altă materie. Nu puteam folosi acest lucru ca drept scuză pentru ora de istorie universală a domnului Robinson, avea pretenții de la mine din moment ce eram una dintre cele mai silitoare eleve ale lui.
- Din păcate nu am avut timpul necesar pentru a învăța, m-am ridicat de pe scaun și mi-am măsurat cuvintele cu grijă.
- Pentru astăzi aveți nota patru, domnișoară Johnson! Puteti lua loc, a adăugat domnul profesor privindu-mă pe sub ochelarii lui.
Am apreciat mereu la profesorul Robinson faptul că nu avea elevi preferați și că își trata fiecare elev în egală măsură. Am oftat și m-am așezat înapoi pe scaunul meu, învârtind printre degete unul dintre pixurile mele de pe bancă.
Fără să îmi dau seama, clopoțelul anunță sfârșitul orei și mi-am scos un baton de ciocolată din geantă, mușcându-l cu poftă. Am aruncat o privire pe furiș către Lilly, care părea mult prea ocupată cu butonatul telefonului pentru a-mi observa prezența. Telefonul mi-a bâfâit și blițul îmi pâlpâia, anunțându-mă că aveam o notificare sau un mesaj nou. Am deblocat telefonul și am constatat că cel care îmi dăduse mesaj era chiar fratele meu.
Îmi pare rău, surioară, dar astăzi nu pot să te iau de la liceu. Am decis să rămân câteva ore peste program așa că nu te chinui să mă aștepți!
Uneori fratele meu mă aducea acasă de la liceu, dar se pare că astăzi este una dintre acele zile când nu avea timpul necesar pentru mine. Acum trebuia să parcurg cei patru kilometrii până acasă pe jos pentru că nu mă înduram să merg cu un taxi din cauza oamenilor ciudați și necunoscuți pe care puteai să îi întâlnești.
