|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Poate era doar impresia mea, dar mi se părea că timpul trecea cu o viteză inexplicabil de mare. Uneori nici nu simțeam cum treceau zilele una după alta şi cum m-am trezit în ultimul an de liceu. E vineri. Ultima zi de şcoală din această săptămână, iar faptul că ziua se terminase mai repede decât mă aşteptam mă punea pe gânduri.
— Nat, doar mie mi se pare că ziua de astăzi a trecut mult prea repede? Lilly mă întreabă, în timp ce ieşeam din curtea liceului.
— Poate din cauză că am avut mai puține ore decât de obicei, am ridicat din umeri, urmărind cu privirea maşinile din fața liceului, dar nici urmă de maşina lui Ryan.
— Probabil. E puțin cam frig astăzi. Eşti sigură că nu vrei să te duc acasă? s-a oferit bruneta, cu un zâmbet strâmb pe față.
— Nu, mulțumesc! Ryan trebuie să apară din moment în moment, am rostit şi i-am zâmbit la rândul meu.
— Bine, a oftat prietena mea. Să ai un sfârşit de săptămână minunat şi să ai grijă de tine! mi-a urat şi m-a strâns în brațe, îndreptându-se către maşina ei.
— Asemenea şi ție, ai grijă de tine! am strigat urmărind-o cu privirea cum se urca în maşină.
Eram ferm convinsă că fratele meu avea de gând să apară în orice moment, dar observând cum toate maşinile din fața liceului dispăreau pe rând mă îndoiam de acest lucru. Trebuie doar să am răbdare, îmi spuneam în timp ce mă plimbam în cerc prin fața liceului, încercând să nu mă impancientez.
De obicei eram o persoană destul de răbdătoare, dar astăzi îmi lipsea cu desăvârşire acea răbdare pe care o dețineam. Aşteptam de jumătate de oră şi încercam să îmi potolesc bătăile inimii şi furia care îmi pulsa prin vene, dar fără rezultat.
Linişteşte-te! îmi spuneam închizând ochii pentru o clipă ca să mă liniştesc, dar sunetul claxonului unei maşinii m-a alarmat şi m-a provocat să deschid imediat ochii. În fața ochilor mei a apărut o mașină de culoare albă și mi-am dat ochii peste cap în momentul în care am recunoscut numărul de înmatriculare și proprietarul mașinii.
— Nu am de gând să aștept toată ziua după tine, mi-a spus prin intermediul geamului mașinii dat jos.
—Mistik, ce cauți tu aici? am întrebat și mi-am unit sprâncenele confuze.
— Am primit de la Ryan sarcina de a te transporta în siguranță până acasă, brunetul și-a dus mâna către inimă, pentru a evidenția sinceritatea din vorbele lui.
— Această decizie este temporară sau definitivă?
— Din fericire pentru tine, este definitivă, mi-a spus cu o tonă de seriozitate în glas.
Privind cum soarele se evapora încet de pe boala cerului și nu aveam altă opțiune decât aceea de a-l lăsa să mă conducă până acasă, mai ales ținând cont de faptul că înghețam de frig. M-am urcat în mașina lui și am putut observa cum a pornit căldura și luat-o din loc cu o viteză greu de învins.
