|+18|
Dragoste | Drama | Ficțiune adolescenți
Cei mai mulţi dintre noi ţinem să credem că viaţa noastră e perfectă şi că nimeni nu o poate zgudui din temeli. Cu siguranţă, Natalie ştie cum este să ai o viaţă perfectă fără prea mult efort, con...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Un sloi de gheață. Atât a mai rămas din bărbatul din fața mea. Atât puteam citi de pe expresia lui și respectiv, în ochii lui. Scârțâitul ușii garajului și zgomotul provocat de închiderea ei mi-a distras atenția, mi-am mușcat interiorul obrazului stăpânindu-mi lacrimile.
----- Ce i-ai făcut surorii mele? a intervenit Ryan, luându-mă în brațe.
Mi-am îngropat fața în scobitura gâtului lui și l-am strâns cu putere, iar privirea mi-a fugit peste umărul lui, la necunoscutul din fața mea.
- Nici nu m-am atins cu un deget de ea, își lua apărarea Mistik, lipindu-și buzele într-o linie dreaptă.
- Mistik, ar trebui să îți pun un pansament pe rana aia, nu arată prea bine, Ryan și-a îndreptat privirea în direcția monturilor lui.
----- Nu e nevoie, sunt în regulă, a afirmat Mik.
Ryan mi-a mângâiat spatele, liniștindu-mă. Mi-am mutat privirea din zona monturilor lui Mistik, dând cu ochii din nou de ghețarul din privirea lui. Am strâns din ochi, imaginea lui fiind încă imprimată pe retina mea.
*
Mă aflam în mașină, în drum spre casa părinților mei. În urma rugăminților mele fierbinți, Lilly a cedat și mi-a împrumutat mașina ei, cu condiția să plătesc reparația în caz că îi provocam diferite daune.
Am oprit motorul mașinii, mi-am scos centura de siguranță și am scos cheile din contact în momentul în care am ajuns în fața porții care împrejmuia casa părintească. Porțiile roșii din fier m-au izbit din plin și mi-au trezit diferite amintiri despre modul în care încercam să scap de câinii vecinilor sărind poarta.
În fața ochilor mi se desluşea construcția înaltă şi imaculară a casei părinteşti. Privind atent la măreția ei, nu am putut afla nimic dincolo de ferestrele înalte, lucioase şi uşor fumurii, ascunzând, probabil secretele oamenilor care au locuit şi locuiau în acea casă. Pe lângă aceasta, arhitectura cu linii tăioase a acoperişului argintiu ce părea că străluceşte mai puternic decât soarele, îmi dădea o senzație stranie, să nu mai spun de forma triunghiulară şi ascuțită a camerei de la etaj. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant a fost faptul că, pe lângă tonurile de alb şi gri ale clădirii, uşa de la intrare era singura pată de culoare. Lemnul de stejar lăcuit, pictat în culoarea cafelei cu lapte, cu striații pământii îmi stârneşte interesul şi mă face să mă gândesc îndelung la decizia proprietarului de a avea o uşă ca aceasta. Înaintând, dau peste mici arbuşti închişi la culoare în mica grădină ce înconjura clădirea, ca dovadă a faptului că mama nu are prea mult timp să se îngrijească de plante.
Căsuța în care am copilărit și locuit timp de șaptesprezece ani a rămas neschimbată, construită în stilul tradițional american tip fermă, cu aceleași trei ferestre mari din lemn în curs de descompunere de fiecare parte și cele două uşi din mijloc construite din lemn.
