Castelul din Infern

II.Capitolul 1 - Isterie

Partea a II-a - CURIOZITATE

Capitolul 1 - Isterie

4 iunie

Încă nu am ajuns la capătul scărilor şi deveneam din ce în ce mai nerăbdătoare. Răspunsul meu era acolo, eram sigură de asta. Când am coborât prima dată în holul imens, am fost profund impresionată de numărul tablourilor şi sculpturilor de acolo. Am fost atât de ocupată, încât nu am acordat atenţie operelor de artă. Poate în una dintre ele se găsea ceva care să merite să-i fie acordat atenţie. Eram supărată pe mine, că am putut ignora un lucru atât de mare precum acesta. Hayes avea dreptate, dacă aș fi insistat mai mult timp asupra uşii, poate privirea mi-ar fi fugit pe unul din tablouri.

Dacă acolo se afla cheia, îmi era frică, fiindcă era posibil să văd aceleaşi imagini pe care le-aș vedea uitându-mă pe o fereastră. Nu ar trebui să se întâmple asta. Acelea erau tablouri, adică niște bucăți de pânză pe care poate fi pictat orice, mintea mea trebuie să conştientizeze asta. Imaginea pe care o avem în minte atunci când dăm perdeaua la o parte şi ne uităm afară este limitată de o anumită barieră; exact pe aceasta trebuie să o depăşesc. Dacă mă uit la ceva care nu are o limită impusă, poate o să-mi dispară toate percepţiile.

Ajunsă la capătul scărilor, m-am oprit pentru a vedea unde să mă îndrept mai întâi. Holul era întunecat, iar biata mea lumânare nu făcea faţă, nu puteam să văd tot ce mă înconjoară. Trebuia să decid în ce parte să o iau pentru a mă apuca de analizat tablourile, dar cu lumina aceasta, nu puteam să văd decât conturul ramelor și nimic din ceea ce se afla pictat pe pânză.

„Dacă te-ai uita mai cu atenţie la intrare, poate ai găsi cheia de care ai nevoie." Cuvintele lui au ajuns dintr-un colţ îndepărtat al minţii mele pentru a mă bântui. El a specificat intrarea, deci acolo trebuie să se afle tabloul. Ştiam cum să ajung la uşă fără a mai fi nevoie de lumină. Ajunsă în faţa uşii m-am oprit căutând cu privirea un tablou sau o sculptură mai ciudată.

Uşa era încadrată de două sculpturi ale unor soldaţi care stăteau cu suliţele îndreptate în sus. Nimic special la cele două sculpturi, păreau menite să păzească uşa. În dreapta uşii se putea vedea umbra unui tablou, inima îmi bătea din ce în ce mai tare în piept, aveam impresia că în curând o să-mi iasă afară. Am apropiat, cu o mână tremurândă, lumânarea de tablou şi după cinci secunde am scăpat-o pe jos ducându-mi mâinile la gură pentru a atenua şocul. Tremuram ca o vargă, iar gura mea deschisă era o capcană perfectă pentru muşte. Chiar şi fără lumină încă aveam întipărită în minte imaginea tabloului...

Tabloul avea în prim plan imaginea unei porţi imense. Poarta aceea o cunoşteam, era cea pe care am văzut-o atunci când am deschis prima dată ochii în acest necunoscut. Poarta asta se afla în cadrul zidului. Din felul cum era pictat tabloul, puteam să văd clar cât de mare şi grotesc era. Nu era atât de mare, pe cât mă aşteptam, dar aerul lui vechi îţi dădea fiori şi nu ai fi îndrăznit să încerci să treci pe partea cealaltă. Uşa se afla în cadrul zidului, teoretic, ar trebui să te ducă afară, sau să te ducă înăuntru, dar după cum arăta totul afară, nici cu gândul nu m-aş deplasa acolo. Infern, era un infern în adevăratul sens al cuvântului. Vulcani, râuri şi cascade de lavă şi multă cenuşă, asta te aştepta dacă treceai pe partea cealaltă. Nimeni nu ar vrea să se ducă acolo, dar uşa era făcută doar pentru un singur sens, nimănui nu îi era menit să plece, ci doar să intre.

Uşile erau larg deschise şi, lângă ele, stătea de pază Cerber. Toate cele trei capete ale lui erau perfect serioase şi priveau cu mare atenţie pe cei care intrau pe uşă. El păzea ca nu cumva cineva să se abată de la drum sau să se întoarcă, dar mai presus de toate, păzea să intre numai cine trebuia. Nu era niciun dubiu cu privire la cine intra pe acea uşă. Aveau înfăţişare omenească, dar nu erau oameni... Acele persoane erau mai transparente, hainele le arătau groaznic, iar totul la ele era în nuanţe de gri. Erau spirite! Acel lucru m-a izbit şi m-a făcut să scap din nou lumânarea din mână. Dacă această imagine era adevărată, însemna că mă aflam în mijlocul Infernului. Am început să tremur convulsiv.