Castelul din Infern

Prolog

28 mai

Valurile se spărgeau furios de mal, lăsând în urmă dâre de spumă albă. Sirenele vapoarelor sunau zgomotos, semnalându-şi prezenţa în port. Cerul era cenuşiu, prevestind aproprierea unei furtuni. Răgetul tunetelor şi lumina câtorva fulgere născute în largul mării erau elementele care dădeau un cadru mistic portului la ora lui de vârf, atunci când fiecare fiinţă din acest loc muncea la capacitate maximă pentru a putea termina sarcinile care i-au fost repartizate.

Nu numai marinarii şi cei care lucrau în port la ora aceea se grăbeau pentru a-și duce la bun sfârșit treaba şi pentru a se întoarce la casele lor. Un bărbat traversa portul cu paşi mari şi grăbiţi. Se vedea că nu făcea parte din peisaj, era prea curat şi prea bine îmbrăcat pentru un astfel de loc. Servieta pe care o avea cu el îi dădea un strop de profesionalism. Părul blond, zbârlit de vânt şi privirea hotărâtă din ochii albaştri adăugau un aer de seriozitate înfăţişării sale.

– Aşteaptă, aşteaptă! s-a auzit o voce subţire la mulţi paşi în spatele bărbatului.

– Ţine pasul, Avril! - a strigat el, fără a se întoarce ori a reduce din viteză. Din spatele lui se auzi un pufnit de dezaprobare şi mersul alert al fetiţei care încerca să ţină pasul.

Avril era o copilă de numai cinci ani. Părul ei scurt, ciocolatiu, până la umeri, şi ochii ei ca două smaralde emanau un aer inocent şi sălbatic în acelaşi timp. Rochiţa albă, care-i flutura în bătaia vântului, părea să o amuze foarte mult, deşi încerca să ţină pasul cu viteza tatălui său. La un moment dat s-a oprit, amintindu-şi ceva. A început să se rotească negăsind ceea ce căuta.

– Fever! Fever! Unde eşti?

Un lătrat de aprobare s-a auzit din spatele unei lăzi de peşte. Puiul de husky a venit imediat în spatele ei intrând şi el în cursă.

Cei trei treceau în grabă pe lângă nenumăratele vase, până au ajuns într-un loc al plajei unde nu era niciun semn de civilizaţie. Bărbatul a început să mărească viteza, lăsând-o foarte în urmă pe micuţa Avril. El era aşa de absorbit în scopul lui de a ajunge la destinaţie, încât nu auzea sunetele de protest pe care le scotea fiica lui, nici lătratul insistent al câinelui, care ar fi făcut invidios orice patruped cu vârsta dublă faţă de a sa.

Avril, sătulă de graba tatălui ei, a început să alerge, întrecându-l pe vitezoman.

– Ha! Te-am întrecut! - a ţipat mica fiinţă, care alerga ca o nebună în faţa lui. Dacă nu ar fi fost vorba de o urgenţă, s-ar fi oprit şi ar fi râs.

După câteva minute, un şir de case a început să iasă la iveală pe malul plajei uitate de lume.

În faţa uneia dintre case aştepta un bărbat care bătea grăbit din picior, uitându-se din două în două secunde la ceasul de pe mâna stângă. Când a zărit grupul de maratonişti, a răsuflat uşurat. Bărbatul s-a apucat de făcut semne disperate cu mâna, pentru ca cei doi să se grăbească. Când aceștia au ajuns în faţa casei, bărbaţii şi-au strâns grăbit mâna.

– Pe aici,domnule doctor! a spus proprietarul casei, trăgându-l grăbit pe doctor de mânecă.

– Avril, o să fii bine afară? - a întrebat doctorul foarte îngrijorat.

– Nu vă faceţi griji, doctore, aici nu se poate întâmpla nimic. Drăguţă, de ce nu culegi tu câteva scoici, cât timp eu şi tatăl tău rezolvăm problema...?

Lui Avril nu-i plăcea omul acesta. Avea o privire şireată, iar zâmbetul lui galben inspira neîncredere. Ea a dat din cap afirmativ, nevrând să mai aibă de-a face cu omul acesta, aşa că nu a găsit altă soluţie decât să fie de acord cu el.