Chance

True friendship?

-Ce e cu zgomotul ăsta? am zis eu coborând scările fiind deja amiază.
Niall și Eliana se certau și habar n-am de ce,dar vruiam să tacă dracului fiind că puteau să îl trezească pe Harry, la cât de tare țipă se aude până în camera noastră,a lui,până în camera lui.
-Da,păi știi ce? Știam că așa va fi.Știam că vei găsii o alta mai bună,țipa Eliana la Niall aruncând cu pernele decorative de pe canapea.
-De ce nu poți doar să mă lași să îți explic? zicea Niall încercând să își controleze nervii.
-Ce dracu să îmi explici? Am văzut mesajele pe care ți-le trimitea.
-Asta fiindcă ai umblat prin telefonul meu!
-Uite,Eliana, nu vreau să mă bag dar cred că ar trebuii totuși să îl lași să îți explice cum stau lucrurile,am zis eu încercând să o calmez.
-Tu să taci,a zis ea întorcându-și furia spre mine.De vreo zece zile nu mai vorbești cu niciunul din noi nimic altceva decât "Neața" și nu ne mai vezi decât când cobori să mănânci iar în rest stai în camera lui Harry cu el toată ziua.Asta nu e vacanța pe care am plănuit-o!
-Hei,știi ce,nu ai dreptul să îmi controlezi alegerile,și nu văd cu ce te deranjează faptul că stau mai mult cu Harry, tu petreci încontinuu timpul cu Niall și eu nu zic nimic.
-Halal prietenă...spune ea.
-Încetează să îmi mai arunci cuvinte jalnice în față.Nu am greșit cu nimic și știi că nu suport să mă acuze cineva când nu am făcut nimic rău.
-Mda,eu mereu trebuie să știu tot,să fiu atentă să nunte supăr dar știi ce,am obosit,chiar am obosit.
-Ai obosit să ce? Mereu mi-a păsat de prietenia asta mai mult decât ție.Eu am obosit să lupt pentru tine dar se pare că asta nu-i de ajuns.Să știi că aș fii preferat să mă lași să mor acum trei ani de zile decât să ajung în punctul ăsta azi.
-Păi poate că a venit momentul să se termine,a zis ea privind în jos.Nu vreau persoane de genul ăsta lângă mine.
-Pe bune? Dai cu piciorul la tot.
-Ce tot? La ce dracu dau cu piciorul?
-Știi ce? Faci cum vrei.Eu nu o să uit ăștia 3 ani care mi-au schimbat viața,am zis simțind cum lacrimile mi-se adună.
-Ți-au schimbat viața? Mă lași cu siropoșenile astea! În ce dracu ți-au schimbat viața?
-Las-o așa.
-Eu îmi fac bagajele și mă car din rahatul ăsta.Rămâi aici cu prietenii tăi,a zis ea întorcându-se spre scări.
-Ține minte,în momentul în care vei ieșii pe ușa aia cu tot cu bagaje,am zis arătând spre ușa de la intrare,ești moartă pentru mine.
Ea a urcat scările rapid trecând pe lângă Harry care cobora somnoros și confuz.
-Nadia, eu...să știi că nu am...
-Lasă,Niall, am zis eu ridicând mâna în aer,nu-i nevoie să zici nimic.
Niall mi-a zâmbit trist făcându-le semn lui Liam și Louis care tocmai coborau să se întoarcă înapoi făcând și el la fel.
-Iubito,ce s-a întamplat,a zis Harry prinzându-mi talia cu o mână iar cu cealaltă ridicând-mi bărbia pentru a se uita în ochii mei.
-Nimic,doar vreau să fiu puțin singură,am zis eu trăgându-mă din strânsoarea lui Harry și ieșind afară.
Soarele de Iulie lumina frumos și corpul meu acoperit doar de o pereche de pantaloni de pijama cu floricele roz și un tricou de la Harry s-a încălzit instant.Am călcat iarba curții din spate până am ajuns la banca albă lăcuită așezată sub copacul mare și umbros.
M-am așezat pe bancă trăgându-mi genunchii la piept și am început să mă gândesc la timpul petrecut aici.
A trecut cam o lună și ceva dar mi-se pare un an.Am făcut o grămadă de lucruri,și niciunul din ele nu a părut să o supere pe Eliana. Totuși,în ultimul timp doar Harry a fost centrul universului meu,abia de am mai vorbit cu unul din ei și nu știu de ce.Adică mă simt dependentă de el,si poate că într-adevăr am neglijat-o pe Eliana.Dar ea e cu Niall, petrece o grămadă de timp cu el iar eu nu îi zic nimic,nu văd ce are acum.Și dacă Niall i-a greșit cu ceva are dreptul măcar să fie lăsat să îi explice.
Hilar,îmi aduc aminte în clasa a 7 a era un băiat pe care îl plăceam.El o plăcea pe ea iar eu habar n-aveam.Ca să nu mă facă să mă simt prost,ea îmi tot spunea că el mă place,dar când a recunoscut până la urmă adevărul,dar eu nu i-am dat șansa să se justifice,i-am zis doar să se ducă dracului,să mă lase în pace.Și acum mă aștept să îi dea vreo șansă lui Niall.
Au trecut vreo două ore în care am tot evocat amintiri cu noi două,zile de nastere,certuri,farse,dar de data asta e gata.Se termină aici.
Am intrat în casă unde i-am găsit pe cei patru băieți stând triști în sufragerie.
-Când s-au uitat la mine,tristețea lor s-a amplificat.
-A plecat,a zis Niall încet și se vedea că el a plâns.
Prima mea reacție a fost să mă așez pe fotoliu și să adopt o față neutră,să zic înăuntrul meu că nu îmi pasă,că e alegerea ei,că ea e moartă pentru mine.
Dar după vreo jumătate de oră de privit în gol și de auto-stimare,vina și-a făcut loc în mintea și în sufletul meu și conștiința mea a început să îmi arunce cuvinte usturătoare.
-Nu se termină aici,am zis eu ridicându-mă în picioare.
Băieții au ridicat privirea spre mine confuzi.
-Mereu aveți efectul ăsta de turmă? am zis eu referindu-mă la expresia identică ce le acoperea fața.
-La cât are avion? am zis eu văzând că ei nu scot niciun sunet.
-La 5 decolează,a zis Liam.Adică în jumătate de oră.
-Bun, să mergem,am zis eu luând din suportul pentru chei, cheile de la mașina lui Harry.
-Nu am ajunge la timp să o oprim,a zis el.
-O să o opresc chiar dacă va trebui să deraiez avionul ăla,am zis ieșind pe ușă și alergând spre mașină.
-Nadia, doar trenurile deraiază,a zis Louis în urma mea.
-Corect,am zis eu urcând în mașină urmată de băieți.
-Cine a zis că tu conduci? a zis Harry de pe locul pasagerului.
-Eu am zis,acum puneți-vă centurile și să nu aud nimic.
-Doamne,știu că nu prea mă rog de obicei,am zis eu în gând,dar ajută-mă să o opresc.Promit că o să fac o faptă bună.
Astea fiind spuse am răsucit cheia în contact pornind motorul mașinii și ieșind rapid pe stradă.

Nu am mai postat de mult,bla,bla,bla,o să fiu scurtă și la obiect.O să mai postez un capitol în weekend-ul ăsta probabil dar dacă nu o fac nu vă supărați,am teze si ascultări și lucrări plus încă o carte.
Love guys ♥