Chance

Happy mood

A trecut deja o lună. O lună şi abia azi pot să plec din salonul ăsta sufocant. Stăteam pe marginea patului, picioarele mele neatingând podeaua.Le balansam în voie, de parcă eram un copil. Şi asta eram de fapt,doar un copil târât prin necazuri, prin certuri, prin probleme. Sunt un copil cu copii. Asta mi-se plimba prin cap în timp ce am sărit de pe patul de spital şi mi-am luat telefonul verificând ceasul: 12:28. Harry ar trebui să ajungă din moment în moment să ne ia.Mi-am verificat încă o dată geanta cu lucruri şi nişte plânsete m-au făcut să îmi îndrept atenția spre uşă zâmbind.
Claire, asistenta a intrat pe usă ținând în brațe micile mele minuni. Au crescut intr-o lună. Au ajuns la greutatea normală şi azi îi putem lua acasă.
-Poftim Nadia, a zis Claire în timp ce mi-a dat-o pe Harriet.
Am prins-o cu grijă zâmbind şi i-am aşezat capul pe umărul meu.
-Shh, fă nani puiule, i-am şoptit în timp ce o legănam.
Christian era încă în brațele asistentei ținăndu-şi suzeta şi dormind. E atât de frumos şi atât de linistit. Harriet plânge mai mult ca el şi e mai agitată, el plânge cel mai mult când îi e foame.
A fost atât de mişcator să îl văd pe Harry ieri hrănindu-l cu biberonul.
Că vorbim de Harry,uşa s-a deschis şi el a apărut cu două coşuri pentru bebeluşi.
-Bună iubito! Bună ziua, Claire!
A început să îmi fie dor să îi aud vocea, cu toate că a stat încontinuu cu mine. Trebuia să îl rog minute bune ca să meargă până acasă să facă măcar un duş.
A aşezat landourile pe patul de spital luându-l apoi pe Christian din brațele asistentei şi aşezându-l în coşul albastru.
La fel am făcut şi eu cu Harriet aşezând-o în coşul ei de culoare roz.
-Domnişoară Fang, mai trebuie doar să semnați fişa de externare şi puteți pleca, a zis asistenta zâmbind.
Am aprobat din cap nevrând să fac vreun zgomot ce i-ar trezi pe copii.
Asistenta a ieşit păstrând uşa deschisă ca să o urmez, să semnez odată fişa aia şi să scap de aici. I-am făcut semn lui Harry să facă linişte iar el a zâmbit făcând un pas şi ajungând lângă mine. Şi-a înconjurat brațul în jurul taliei mele şi m-a sărutat, zâmbetul lui încă brăzdându-i buzele.
Buzele lui s-au desprins de ale mele şi mă privea cum priveşte Niall meniul de la Nando's:cu dragoste.
Mi-am încrucișat ochii la el făcându-l să izbucnească într-un chicot de râs ce a facut-o pe micuța Harriet să se mişte în somn.
M-am desprins rapid din brațele lui ieșind pe ușă şi grăbindu-mă să semnez fişa aia nenorocită.

Harry a parcat maşina în fața casei pe care nu o mai văzusem de vreo lună . A fost o nebunie la ieşirea din spital. Era arhiplin locul de paparazzi şi am țipat şi înjurat în gol că îmi sperie copii şi că nu îi adorm ei.
Harry a coborât deschizandu-mi apoi uşa şi eu am ieşit rapid.
După-amiaza asta de incipit de martie e chiar plăcuta. Soarele nu e în exces şi e totuși cald.
Poarta mare s-a deschis si eram fericită să îmi țin fetița în brațe, să fiu urmată de iubitul meu care îl ține pe băiețelul nostru si să trec pragul casei mele unde îmi voi trăi zecile de ani din viață ce vor urma, îmi voi creşte copii şi mă voi bucura împreună cu soțul meu de tot ce îmi oferă viața. Şi nu mă simțeam extravagantă sau în vreun alt fel ostentativ, mă simțeam normal, asa cum am vrut dintotdeauna.
Harry a aruncat cheile masinii pe măsuță de sticlă din living în timp ce cu o mână ținea landoul în care sr afla Christian. Cheile au atins sticla mesei făcând un clinchet asurzitor ce a fost ca un uragan pentru cei doi copii. Simultan au început să plângă spre disperarea mea si a lui Harry. Fața lui era străbătută de groază, amuzament si părere de rău în timp ce eu mă încruntam la el ținându-mi sprînceana ridicată.
-Sunt un prost, ups!  A zis el uitându-se la mine ca un copil de 5 ani care sparge o vază.
Am râs scurt si am început să urc scările ce duc la etaj cantandu-le copiilor să se liniștească. O să fie greu!
Am ajuns în camera lor care mi-a dat un sentiment de fericire, câteva lacrimi strîngându-se în ochii mei. Era perfectă, era asa cum o visasem mereu. Pereții erau pictați cu curcubee, parchetul era bej si în mijlocul camerei era aşezat un covor mare in formă  de ursuleț, maro.
În stânga mea era patul lui Harriet, roz, din lemn decorat cu un fel de baldachin şi lângă el se afla măsuța de schimbat si un dulap în care, din câte îmi amintesc, am aranjat cu Diana scutece, produse pentru igienă si alte lucruri pentru bebeluși. În dreapta era partea lui Christian; la fel ca a lui Harriet doar că într-o  nuanța de albastru deschis.
Dresingul colorat în dungi roz si albastre trona pe peretele cu uşa iar fotoliul maro din piele era în capătul camerei cu măsuța lângă el si cu cărțile de povesti gata pregătite pentru nopțile ce au să vină când va trebui să le citim ca să adoarmă.
Îmi vine asa de tare să îl sărut pe Harry acum. A făcut o treabă excelentă, nici că puteam aranja mai bine camera.
Am asezat-o usor pe Harriet în patuțul ei în timp ce Harry a făcut la fel cu Christian. Se opriseră din plâns si acum dormeau buştean ținându-şi suzetele.
Harry m-a luat în brațe si m-a sărutat pe frunte.
-Esti fericită?  m-a întrebat zâmbind.
Am aprobat din cap simțind lacrimile alea de fericire cum în sfârsit curg si mi-am sprijinit fruntea de umărul lui Harry.
Am setat interfonul acela pentru bebeluși pe modul "On" si am iesit amândoi ușor din cameră. Harry a  pus câte un aparat din ăla în fiecare cameră din casă ca să îi putem auzi de oriunde am fi dacă se trezesc si plâng.
-Iubito, mă duc sa fac ceva rapid de mâncare. Fa-ți un dus si schimbă-te, apoi vino jos să mâncăm, a zis Harry.
-Ok, a fost tot ce am zis apoi m-am îndreptat spre dormitorul nostru.
E asa cum mi-l aminteam:mare, colorat în nuanțe de bej si negru.
Mi-am dat jos perechea de jeanşi si puloverul negru larg pe care îl purtam rămânând doar în lenjerie. M-am uitat la reflexia mea în oglinda dresingului. Abdomenul meu nu e încă plat datorită faptului că a trecut puțin timp de la naștere dar, ce mi-a atras atenția a fost tăietura enormă de pe el.
E foarte vizibilă si stiu că va rămâne o cicatrice enormă, dar nu pot decât să plâng de fericire când o văd.
M-am uitat la cicatricea de pe gamba piciorului meu drept, un cuțit a intrat acolo odată, când eram în tabăra aia militară, asta pentru că am sărit să apăr o fetiță mai mică ca mine. M-am uitat si la cicatricea lăsată de o arsură pe încheietura mâinii mele stângi. O am de când am încercat să pornesc o masină făcând contactului cu firele, unul din ele a sărit si a făcut scânteia pe mâna mea. Mai sunt câteva urme de taieturi pe mâinile mele, de când tata mă învață să arunc cu cuțite la țintă.
Am zâmbit mândră de mine dintr-odata. Eu mi-am purtat cicatricile ca pe niște medalii mereu. Ca o dovadă a faptului că am realizat ceva. Iar cea de pe abdomen e cea mai mare si cea mai însemnată. Am dat două vieți,iar eu am renăscut. Mi-am luat o pereche de pantaloni de trening si un pulover larg împreună cu lenjeria mea si am intrat în duş.

Zgomote se auzeau de jos ceea ce m-a făcut să mă întreb cât naiba de mult am stat în dus. Mi-am luat puloverul si papucii de casă si am coborât rapid jos. Ce să vezi, trupa de şoc.
-Aiee, Nadia! Au strigat toți imbratisandu-mă. Puteam citii pe fața tuturor fericire, inclusiv pe cea a lui Niall.
-Felicitări, tânără mămică, a zis Louis sărutându-mă în creştet ceea ce m-a facut să mă simt ca şi cum aş avea un frate mai mare.
-Unde-i Harry?  Am întrebat eu veselă scanadu-mi livingul fara să dau de crețul meu.
E afară cu Liam, se pare că vremea asta de început de primăvară ține cu noi, s-au apucat de grătar, a zis Niall.
-Unde-i Diana? am întrebat simțind brusc nevoia de a o vedea. Mi-e dor de ea, si doar pe ea o mai am ca prietenă.
-E sus la copii, a zis Louis strângându-si apoi buzele într-o linie dreaptă.
-Tot nu ați rezolvat? am întrebat eu în timp ce îl urmăream pe Niall ieșind în verandă de unde venea un miros înnebunitor de carne.
-Mnu, a zis el legându-se de pe un picior pe altul.
Am rânjit iar Louis s-a uitat confuz la mine.
-Ce ai de gând, Nad?
-Nimic rau, Tommo, am niște lucruri de rezolvat, am zis rapid şi am zbughit-o pe scări.
Am apăsat uşor clanța uşii albe fiind terorizată de şansa de a-i trezi pe copii şi am intrat încet.
Minune! Diana era aşezată pe fotoliu ținându-i în brațe pe amândoi şi le povestea, se pare "Cenuşăreasa". Nu pot să cred că copii stau în brațele ei si atât de liniștiți.
-Hei, Die, ce faci? am zis apropiindu-mă încet de ea.
-Hei, scuze, am urcat la ei să îi văd şi s-au trezit. Harry a venit şi i-a hrănit şi apoi am rămas eu cu ei şi am hotarât să le povestesc ceva ca să se liniştească.Ştiu, sunt mici, au doar o lună dar se pare că i-a liniştit.
Am râs scurt şi apoi l-am luat uşor pe Christian din brațele Dianei. E uimitor cât de mult pot dorim bebelușii când sunt mici. Nici nu îsi țin ochii deschişi prea mult.
-Hai, toarnă tot! am zis eu hotărâtă.
-Ce? Diana mi-a răspuns confuză.
-Nu "ce?". "De ce?" si "de ce nu te împaci cu el?".
-Oh,  haide Nad, nu vreau să vorbesc despre asta, s-a tânguit ea.
-O, dar stiu că nu vrei, draga mea, dar o vei face.
-Nadia, înțelege-mă, nici tu nu ai accepta.
-Te înșeli Diana. Eu, pentru bărbatul pe care îl iubesc aş face orice.
-M-a mințit!
-Diana, ascultă-mă. S-a culcat cu parasuta aia înainte să fie cu tine si probabil a fost beat făcând asta. Dar copilul acela nu are nicio vină. Briana e o profitoare după parerea mea, dar Freddie, el nu e vinovat de nimic. E doar un copilaş, e cu câteva zile mai mare decât copii mei.
-Ai dreptate...Dar nu pot fi cu Louis atâta timp cât el are tangență cu Briana.
-Diana, pricepe, are tangență cu ea doar pentru că copilul e la ea si trebuie să îl viziteze.Dacă cumva l-ar câstiga în instanță nu ar mai avea nicio treabă cu vreo Briana.
-Mda, probabil ai dreptate.
-Normal că am. Crezi că lui îi e ușor?  Îsi iubeste enorm copilul si e tinut departe de el. Te iubeste enorm si pe tine, iar tu îl respingi. Trebuie să îi fi aproape în momentele astea, Die.
-Chiar ai dreptate. Am fost o proastă, nu-i aşa?
-Una mare. Dar poți repara asta. Haide!
-Okey, okey, hai să mergem jos, băieții probabil ne asteaptă la masă.

I-am aşezat pe bebeluşi în leagănul din verandă. Harry a montat un leagăn mare ca un fel de coş asemănător cu landourile lor. Ei dorm iar noi mâncăm lângă ei la masă. Ei bine, o vom face când băieții vor termina cu grătarul.
Stăteam rezemată de un stâlp de lemn al verandei privind în curte. După-amiaza asta e frumoasă. Soarele parcă mângâie firişoarele de iarbă care se agață cu atâta putere de raze, parcă s-ar agăța de o frânghie. În jocul lor intră si copacii care abia au înmugurit şi la fel şi florile. Nu m-as sătura să privesc tablouri de primăvară, e anotimpul meu preferat.Natura asta se agață de soare cum s-a agățat Harriet de viață, iar asta mă face să realizez cât de complexă e viața.
Două mâini mari ce îmi înconjurau abdomenul m-au făcut să revin la realitate. Harry mi-a sărutat ceafa şi m-a întors spre el. Mi-a şopti un "Te iubesc" atât de mic si comun dar care mi-a făcut inima să tremure ca în alte dăți.
-Şi eu te iubesc, i-am raspuns cald.
L-am analizat rapid. Purta peste pantalonii de trening si peste tricoul negru un şorț de bucătar pe care scria "WE ❤ THE CHEF!"
M-a amuzat, un chicot de râs părăsindu-mi gura.
Privind în spatele lui,l-am văzut pe Louis ținând-o în brațe pe Diana.
L-am privit pentru o secundă ceea ce a fost de ajuns ca să îi citesc pe buze "Multumesc" si "Te iubesc Nad"
I-am răspuns cu "şi eu" în soaptă si apoi i-am urmărit pe Niall si Liam întorcând niste carne pe grătar si râzând.
Sunetul intefonului s-a auzit tare venind din casă.
-Răspund eu, a zis Harry desfăcându-şi mâinile din jurul meu.
-Nu, răspund eu, am zis intrând deja în casă.
Am apăsat butonul interfonului zicând apoi obișnuitul "Cine e? "
La auzul vocii primite ca răspuns, am simțit cum mi-se înmoaie picioarele, pământul se cutremură si cum inima mi  se răscoleşte în piept.