Chance

Zayn

Louis's POV
Au trecut deja câteva ore de când Nadia e în operație.Parcă a trecut cam prea mult timp pentru o operație.E seară şi s-a făcut răcoare.
Am ieşit afară pentru nişte aer şi am văzut maşina lui Harry.Pe unde dracu a umblat?
-Hei frate...l-am strigat încet când se apropia de mine,adică de intrarea spitalului.
-Hei,mi-a răspuns el absent şi s-a aşezat lângă mine pe banca de la intrare.
Priveam fumul care se scurgea lent din țigară şi înghițeam în sec.Ce să spun să îi fiu de ajutor?
Brusc,Harry a început să plângă.Şi nu era plânsul ăla pe care îl ai când te uiți la Titanic,plânsul ăla de femeie părăsită,era genul ăla de plâns agresiv.Plăngea din toată inima strângăndu-şi şuvițele de păr în pumni.
L-am luat în brațe şi am simțit cum mi-se frânge inima.Era prietenul meu.Soția şi copii lui mureau pe un pat de spital iar el murea pe dinăuntru lângă mine.
-Nu vreau să îi pierd Lou...s-a tânguit el plângând şi m-a privit în ochii.
Pot să jur pe orice că nu am văzut în viața mea o privire mai tristă şi mai disperată.Îl priveam în ochii şi vedeam un suflet al dracului de sfâşiat.Şi ştiți cât de tare mă durea? Era prietenul meu iar eu nu îl ajutam cu nimic.Eram neputincios.Nu pot să spun că ştiu cum se simte pentru că nu am trecut prin aşa ceva şi sper să nu trec vreodată,dar ştiu că dacă micuțul meu sau Diana ar păți ceva,nu aş mai fi acelaşi om niciodată.
Diana...numai când mă gândesc...
O iubesc şi o iubesc al dracului de tare.Şi ma doare.Mă doare că nu mă mai vrea,mă doare că nu poate să accepte situația.Şi nu vreau să trăiesc toată viața iubind o femeie care nu mai vrea să fie în viața mea.
Uşile spitalului se deschid brusc, Niall ivindu-se panicat.
-Băieți,veniți repede!
Harry se ridică mecanic şi intră pe uşa spitalului şi la fel fac şi eu.

Nadia's POV
-Mami,mami ajută-mă!
Mă ridic de pe scaun lăsând din mână ceaşca cu cafea şi merg rapid spre leagăn.Fetița mea şi-a agățat sandaua în sfoara leagănului şi nu o mai poate desface.
-Stai Harriet,te ajut eu! s-a oferit frățiorul ei.
-Te ajut şi eu! s-a oferit un alt băiețel.
Cine o fi? Până ajung eu la leagăn,mai apare o figură.Nu îi pot vedea fața fiind că e cu spatele către mine dar îi văd părul castaniu ondulat şi rochia de un alb imaculat identică cu a mea şi realizarea mă loveşte izbitor.
Se întoarce către mine zâmbind şi ținându-mi în brațe fiica.
-Eliana...spun şocată.
-Poftim Nadia,spune ea apropiindu-se de mine şi îmi pune în brațele mele copila.
Celălalt copil al cărui nume nu îl ştiam vine lângă Eliana şi se joaca fericit cu rochia ei lungă.
-James,puiule,trage mai încet,o să îmi rupi rochia dragul mamei! îi spune Eliana calm.
Fiul meu,Christian vine şi el lângă mine şi se joacă cu rochia mea.
Eu încă mă uit înmărmurită la Eliana.
Abia acum realizez.Ce naiba se întâmplă? Eliana e moartă,copilul ei la fel.Eu eram vie,şi gravidă.Unde sunt şi ce caut aici?
-Aici e bine,spune Eliana zâmbind.Aici nu simți nicio durere şi aici nimeni nu plânge.Mi-a fost dor de tine Nadia.
Eliana mă îmbrățişează strâns,eu răspunzându-i şi închid uşor ochii bucurându-mă de moment.Când îi deschid,suntem în curtea şcolii noastre.Copii nu mai sunt şi nu e nimeni în jurul nostru.E totul pustiu şi rece.
-Ce facem aici? o întreb speriată.
-Aici ne-am cunoscut,îmi răspunde ea la fel de veselă.
Am zâmbit aducându-mi aminte momentul.
Dintr-o dată,o palmă uşoară îmi şterge zâmbetul.
-Asta e pentru că nu m-ai oprit atunci când m-am sinucis,a zis ea la fel de zâmbitoare.Deja devine enervant zâmbetul ăsta.
Dacă m-ai fi oprit,acum eram în fața sălii de operație,gravidă,sperând la o minune ca tu să ieşi de acolo vie.Şi asta nu ar fi ajutat cu nimic.
Acum tu,te duci acolo jos,o să îți trăieşti zecile de ani din viața pe care le mai ai şi,indiferent ce se întâmplă azi,tu vei trăi fericită şi mândră de tine.
Eu am fost şi o să fiu mereu lângă tine.Dar tu nu mai trăi după mine.Uită-mă pe mine.Eu am fost o parte din trecutul tău,am fost şi m-am dus.Prezentul e important şi viitorul.
-Bine,am zis eu plângând.Aş fi putut zice multe dar sunt sigură că nu ar mai fi avut rost.
Eliana mi-a sărutat fruntea şi ridicându-şi mâna,a deschis o uşă în spatele meu.
-Sper să duci o viață de care să fii mândră.Iar dacă nu,sper să ai puterea să o iei de la capăt.
Am aprobat din cap după spusele ei şi am strâns clanța uşii.
Am aruncat o ultimă privire spre ea şi am văzut-o plângând.
-Te iubesc,i-am şoptit plângând.
-Şi eu,a aprobat ea.
Am deschis uşa,am intrat şi m-am trezit brusc.
Ochii tuturor mă priveau cu speranță.Harry,Niall,Diana,Louis,Anne,erau toți acolo şi mă priveau pe mine.
Un plâns de copil m-a adus la realitate.M-am ridicat rapid din pat ignorând strigătele tuturor cum că nu am voie să fac asta şi m-am îndreptat spre pătuțul de lângă mine.
Erau doi bebeluşi acolo.Doi bebeluşi micuți dar minunați.Inima mea bătea de parcă avea să iasă din piept.
Dar doar unul din ei plângea.Era un băiețel învelit într-un scutec albastru şi plângea.Fetița,învelită în scutecul roz nu se mişca şi nu scotea niciun sunet.Era vânătă iar sângele din venele mele începuse să înghețe.Începusem să simt o durere în jurul abdomenului,probabil de la operație şi să mă simt slăbită.Harry m-a prins de mână şi ne-am privit unul pe altul.Ochii săi erau roşii de la plâns.Şi-a scuturat capul în semn de nu şi mi-a şoptit:
-Fetița s-a născut vie dar a clacat după ce au pus-o în pătuț...
Ştiți cum e să fii mamă şi să auzi asta? Stiți cum e să ți-se spargă inima în bucăți şi să le şi auzi cum cad şi se împrăştie?
Mi-am luat fetița în brațe în timp ce băiețelul adormise.Am luat bucata aceea mică de om şi am strâns-o la pieptul meu.Era atât de mică şi de fragilă şi atât de rece.Atât de rece mă simțeam eu.Atât de rece şi goală pe dinăuntru.
-Te rog,şopteam fără să ştiu pe cine rog exact şi ce rog.
Mă uitam absentă în colțul camerei de spital.Cred că sunt prea obosită mintal.Sau am înnebunit.
O vedeam pe Eliana acolo.O vedeam aşa cum o lăsasem acum câteva minute.În rochia aia albă.Se uita la mine şi a aprobat din cap.
Pentru un moment,nu am mai băgat-o în seamă.M-am concentrat pe fetița mea şi am continuat să o strâng în brațe.
-Te iubesc puiul meu.Mami te iubeşte mult,i-am şoptit plângând.
Am auzit un plânset.Un plânset,apoi altul.Plângea.Am ridicat-o şi o priveam iar ea plângea.
M-a uitat spre colțul în care o văzusem pe Eliana iar ea zâmbea.Mi-a zâmbit şi l-am auzit pe Harry spunând "mulțumesc" şi zâmbind cu lacrimi în ochii.O...vede şi el?
Eliana şi-a scuturat mâna în semn de "la revedere" şi a dispărut.Sper că nu e ultima oară când o văd.Dar o să ascult ce mi-a zis.
Uşa salonului s-a deschis brusc pe ea intrând singura persoană pe care nu m-aş fi gândit că o voi vedea azi:Zayn Malik.
Adevărul e că e frumos.E al naiba de frumos,mult mai frumos în realitate.
-Zayn? Ce faci aici? a întrebat Louis.
-Umm,eu...
Wow,Zayn,halal răspuns,mi-am zis în gând.
Fetița adormise în brațele mele.Am aşezat-o uşor în pătuț lângă frățiorul său şi i-am privit preț de câteva secunde.Acum,acum sunt de-a dreptul împlinită.Sunt amândoi vii şi sunt bine.Mă simt slăbită rău,dar sunt împăcată.
O asistentă a intrat trecând pe lângă Zayn şi a luat amândoi bebeluşii să le faca o verificare medicală.
-E o minune că au supraviețuit amândoi la doar 7 luni,mi-a şoptit asistenta.Sunteți o femeie norocoasă.
Am aprobat din cap zâmbind iar ea a ieşit cu ei promițându-mi că mi-i va aduce repede.Harry se uita lung după ei şi asta m-a făcut să zâmbesc fericită.
M-am aşezat pe patul de spital iar liniştea devenea insuportabilă cu toții privindu-l pe Zayn.
-Pentru numele lui Dumnezeu,Zayn,tu ai intrat aici,zi ceva! am zis eu exasperată.
El s-a apropiat de mine şi mi-a întins un buchet de trandafiri pe care nici nu observasem că îl are.
L-am luat şi i-am mulțumit.
-Eu sunt Zayn,Nadia,felicitări pentru...copii,a zis el nesigur.
-Mulțumesc Zayn,am zis eu şi l-am îmbrățişat.
El a părut surprins dar m-a îmbrățişat înapoi.
Cu toții ne priveau ca pe nişe fantome.
Diana se uita la el cu egală admirație şi surprindere.
-Eu...am venit să vă felicit,Harry.Şi am trecut cu greu prin valul de paparazzi din fața spitalului,aş aprecia dacă ați zice şi voi ceva.
-Nu schimbă cu nimic situația,dar ne-ai lipsit,a zis Harry şi apoi cu toții l-au îmbrățişat.
Acum probabil ar trebui să spun un citat sau ceva lacrimogen.Dar sunt prea epuizată şi totuşi fericită.
Mulțumesc! Mulțumesc Eliana,mulțumesc Doamne,mulțumesc Zayn!