Chance

Second chance

Am ajuns în sfârșit la ușa casei după 30 de minute în care am încercat să îi explic taximetristului pe ce stradă să o ia iar el îmi spunea aceeași replică: -Domnișoară,eu am lucrat 20 de ani la...
Iar eu,sătulă de așa ceva i-am zis:
-Cui îi pasă?! Uite ce e domn'e,sunt însărcinată și dacă nu mă duci în 5 minute la tatăl copilului meu o să trec la volan și o să conduc chiar eu.
Dar acum,stând aici în fața ușii,panica mă cuprinde și aș prefera să ascult povestea de viață a taximetristului ăla decât să îmi mișc încet picioarele pe veranda de lemn așteptând un impuls care să mă facă să intru în casă.
Dintr-o dată ușa s-a deschis iar eu îmi blestemam zilele.M-am calmat însă când figura Elianei a apărut părând surprinsă apoi fericită.
-Nadia,a zis ea și a sărit să mă îmbrățișeze dar mi-am pus o palmă peste gura ei ca să nu mă dea de gol.
-Shh,te vor auzi,am zis eu.
-Dar ce faci? De ce nu mi-ai răspuns? a zis ea în șoaptă.
-Harry m-a înșelat,Eliana,cum crezi că m-am simțit.Sunt însărcinată iar el se sărută cu pistruiata aia,chiar crezi că aveam puterea să răspund la telefon,să vorbesc cu cineva?
-Dar Nadia,sunt prietena ta!
-Știu,dar știi că în momente ca astea mă închid în mine.
-Și ce ai de gând să faci?
-Vreau să vorbesc cu el.Am văzut emisiunea...
-Nadia,Harry nu te-a înșelat,am fost acolo...
-Și eu am fost acolo și i-am văzut cu ochii mei.
-Dar Nadia...
-O să vorbesc cu el.E acasă?
-Da.Nu a mai ieșit din casă decât la concerte sau la unele emisiuni și asta fiind că l-am rugat cu toții insistent.Nu mănâncă și nu iese din cameră.
Am înghițit în sec simțind un vârtej durere ce se creea în pieptul meu.
-Te rog,nu îl răni,a zis Eliana punându-și mâna pe umărul meu și privindu-mă trist.
Nu știu de ce dar am aprobat din cap și am intrat în casă.
Nu era nimeni în sufragerie și asta e cam normal fiind că e cam 10 seara iar băieții trebuie să fie obosiți după atâtea spectacole și interviuri.Am urcat încet scările simțind vârtejul ăla de durere amestecat cu emoții cum se mișca prin pieptul meu.
Am apăsat încet clanța ușii de la camera lui și îi mulțumesc cerului că ușile sunt bine puse la punct,ca și restul casei așa că nu se aude niciun zgomot când le deschizi sau închizi.Am intrat în camera și l-am văzut pe Harry stând pe marginea patului,cu spatele la mine și ținând ceva în mână.M-am apropiat încet fără ca el să observe și am ajuns aproape de pat.Ce avea Harry în mână era defapt o poză de-a mea.Era o poză pe care o făcusem anul ăsta înainte de a venii în Londra.Se uita în gol atingând poza cu degetul mare iar picioarele mele păreau atat de grele,parcă incapabile să facă un pas.Am mers mai aproape de el și mi-am pus o mână pe spatele lui.Nu am primit nicio reacție.
-Harry,vocea mea a ieșit spartă și l-am simțit pe Harry cutremurându-se.
-O și aud,a șoptit el încet și avea o voce mai răgușită ca de obicei,dar nu în sensul bun.Era o răgușeală bolnavă.
M-am așezat în genunchi în fața lui și l-am privit în ochii.
Avea ochii umflați si foarte roșii dar contrastau cu urma de culoare verde care mai rămăsese în el.Privindu-l,vârtejul ăla de vină amenință să iese afară spărgându-mă în bucăți.Nu pot să cred ce i-am făcut omului din fața mea.E ca o stafie.Nu se mișcă,nici nu mă observă măcar.Privește în gol,lacrimi rostogolindu-se pe obrajii lui acoperindu-le pe cele uscate.L-am distrus.Plecarea mea l-a distrus atât de tare.A luat toată viața din el.Nu mai are culoarea,energia,zâmbetul de care m-am îndrăgostit.Pare...gol.
Iar eu,cu toate că sunt cea "înșelată" trebuie să îl repar.
-Harry!
Niciun răspuns.
-Harry, privește-mă! am zis eu plângând și i-am cuprins fața în palme.
Ochii lui i-au întâlnit pe ai mei iar abia atunci am văzut o scânteie de culoare prinzând viață în ochii lui.Trebuie să îl repornesc pe Harry, pe bărbatul pe care îl iubesc.
El și-a mișcat încet mâna tremurândă și a pus-o încet peste obrazul meu.
-Nadia,ești...ești tu...
Vocea lui era mai rău decât am crezut.
-Da,Harry, sunt eu...dar tu nu mai esti tu,am zis eu în șoaptă lacrimile curgând pe obrajii mei.
El îmi ștergea lacrimile mișcându-și degetul pe obrazul meu și e incredibil cât de puternic poate fi.Simpla mea plecare a distrus tot ce era el,lăsând doar o mică parte,dar tot el e cel care mă consolează pe mine.
-Nadia,știi că nu te-am...
-Nu,Harry,nu contează asta acum,am zis eu încercând să îl liniștesc.
-Nu te-am înșelat,Nadine m-a sărutat.
Știam că asta s-a întâmplat,adică așa a bănuit subconștientul meu în ultimele zile dar nu l-am ascultat.Si poate par proastă că îl cred,dar știu că nu minte.L-am golit de tot prin faptul că am plecat,un om care m-ar fi înșelat nu ar fi ajuns în halul ăsta.
M-am ridicat în picioare îmbrățișandu-l.Obrazul lui era lipit de abdomenul meu iar asta îmi făcea inima să se strângă.
Ar trebui să îi spun acum că sunt însărcinată.
-Harry, eu sunt...
-Gravidă cu copilul nostru,a completat el lăsând apoi un mic sărut pe abdomenul meu.
Știa? De unde? Doar Louis și Eliana stiau...
-Louis mi-a spus,a zis el ridicându-se în picioare și privindu-mă în ochii.
Am impresia uneori că îmi citește gândurile.
-Ce o să facem,a zis el așezând-și mâna peste abdomenul meu.
-Lasă asta acum,o să vorbim despre asta dimineață.
-Nu,te rog,nu mă părășii din nou,a zis el frenetic.
-Nu o să o fac,am zis eu cuprinzându-l în brațe.
Hai să dormim,e târziu.
M-am întins în pat,Harry făcând și el la fel și mi-am pus capul pe pieptul lui iar el și-a așezat mâna peste abdomenul meu.Știu că ultimul lucru la care m-am gândit înainte să adorm a fost faptul că mi-am promis mie însumi că nu o să îl mai fac niciodată să sufere.

Hello dragilor,cum mai sunteți? Sper că bine,fiindcă vacanța e aici.
Poate pare prea des,dar îmi iubesc carte asa ca probabil o sa postez de vreo doua ori pe saptamână.

So,love you all guys! Ne citim în curând! ❤