Never say never (VOL I FINALIZAT)

CAPITOLUL 9 - Regula numărul 1. Nu-ți subestima dușmanii.

EMMA

Simt o durere groaznică de cap și nici măcar nu-mi amintesc cum am ajuns aici. Știu doar că m-am făcut praf la clubul ăla, iar după câteva pahare nimic, negru. Încerc să mă ridic din pat și din fericire reușesc, dar starea de vomă își face simțită prezența imediat.

Am ajuns în baie și am dat afară tot alcoolul consumat ieri. Nu cred că a fost o idee bună să beau atâta, nici măcar nu știu cum am ajuns acasă, am condus până aici? Iau o pastilă de Advil din dulapul de la baie, mă spăl pe dinți și-mi fac un duș rece ca să mă trezesc cum trebuie.

Când ies din baie merg să-mi verific telefonul și aveam sute de mesaje și apeluri de la Kate, Dylan și Lucas. Până și Mark m-a sunat o dată. Când vreau să-i sun și să-i anunț că sunt bine și nu am murit aseară, aud sunete venind de la parter. Locuiesc singură, ce naiba? Iau pistolul din noptieră și cobor scările, conștientă că sunt doar într-un prosop minuscul, dar nu am timp să mă îmbrac. Dacă mi-a spart cineva casa?

Sunete se aud din bucătărie, sunt mai multe voci. Râsete? Ce naiba? Deschid ușa bucătăriei și îndrept pistolul spre persoanele din fața mea. Și ghiciți cine erau hoții? Prietenii mei cei mai buni și iubitul meu.

- Pe bune Emma? Ne ameninți cu pistolul? zice Dylan

- De unde era să știu că sunteți voi? mă răstesc iritată. Ce căutați aici?

- Drăguță costumație. Ești pregătită pentru Luke?

Blondul ăsta o să o încaseze cât de curând.

- Omule, lasă-mi iubita în pace. Emma, du-te și îmbracă-te trebuie să vorbim.

Mi-a spus pe nume. E nervos.

- Nu-mi spui tu mine ce să fac. Ți-am mai explicat asta.

- Acum îți spun pentru că trebuie să vorbim ceva important.

- Luke are dreptate, Emma. Trebuie să vorbim ceva extrem de important. se bagă Kate

Ce poate să fie așa important încât nu poate aștepta până mai târziu?

- Și nu puteați să mă sunați să-mi spuneți? Trebuia să veniți până aici și să-mi provocați un preinfarct? zic iritată

- Blondo, telefonul tău era închis. Cum voiai să dăm de tine? rostește Dy

- Asta așa e..îmi pare rău..

- E ok, acum fugi și schimbă-te, avem treabă.

- Gata să trăiți!

Zic și ridic mâna la frunte în semn de respect ca salutul în armată. Mă schimb cât de repede pot. În timp ce fac asta, fragmente de aseară îmi vin în minte. Ezra, votcă, și mai multă votcă, Nate, mașină, privirea lui. Nate? Oh doamne, el m-a adus acasă. I-am povestit și de Christian..

Drace! Am fost beată lângă Nate și i-am povestit mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată. Am avut încredere în el să mă aducă acasă. De unde știam eu că nu-i un criminal în serie care voia să mă omoare într-o pădure? Doamne, am prea multă încredere într-un tip despre care nu știu nimic. Am mai multă încredere în el decât în Luke și nu e bine. Ce mi-a făcut băiatul ăsta?

Inima mea simte că-l cunoaște, dar creierul meu nu are nicio amintire despre el. Sau poate am? Poate e cineva din trecutul meu? Dinainte de accident. Dar dacă inima mea îl cunoaște, de ce creierul meu nu face un efort?

Îmi îndepărtez gândurile despre brunet și cobor la prietenii mei care par agitați și nu înțeleg de ce.

- Acum îmi spuneți ce s-a întâmplat?