Still with you

Cap 6

Îmi leg cordonul halatului și când dau să îmi iau telefonul se stinge lumina, mă sperii, îmi întorc capul înspre geam mergând să văd ce se aude, mă uit pe geam dar nu era nimeni,tresar când două mâini sunt vizibile pe talia mea făcându-mă să rămân nemișcată! Inima începe să-mi bată nebunește,un fior îmi atacă tot corpul când simt un aer cald în ceafă!

Jungkook- Credeai că scapi așa ușor de mine?

Cum Dumnezeu ma găsit și aici? Mă întorc și mă uit la el,lumina lunii îi făcea fața vizibilă restul fiind doar întuneric!

Su-Min- Pleacă!
Jungkook- Să plec? De ce?
Su-Min- De ce!? Ești un monstru, și ești în casa mea!
Jungkook- Îți place să te săruți cu monștri văd!

Obrajii mei se înroșesc,iar căldura iar e prezentă! Privesc bărbatul din fața mea, ce-l ce-mi zâmbește acum drăcește, iar eu mor după zâmbetul asta!

Su-Min- Pleacă! Nu ți-a ajuns cât mai chinuit?
Jungkook- Spune-mi odată unde e medalionul Su-Min! Spune-mi.
Su-Min- Nu știu, înțelege că nu știu.
Jungkook- Ști că băieți răscolesc acum toată casa,da?
Su-Min- Răscolește, habar n-am despre ce medalion vorbești!

Acesta se încruntă iar eu plec din brațele lui,merg la oglindă unde îmi pieptăn părul părând clamă, însă eu mor pe dinăuntru!

Jungkook- Nu ți-e frică de mine?
Su-Min- Mă poți lovi oricând, mă poți răpi oricând, să mă torturezi... frica e doar un sentiment,chiar dacă îmi e,tot îmi vei face rău!

*Jungkook
Știu că am greșit că i-am făcut tot ce i-am făcut însă...eram orbit de furie...o știu de când avea 16 ani,era atât de inocentă,ea nu are nicio vină că tatăl ei este un ticălos!

Jungkook- Nu-ți voi face dacă îmi spui!

Bărbatul ăsta e dus cu capul de-a binelea! De câte ori săi spun că nu știu?

Su-Min- Ști ceva,mai bine fă-mi rău acum și am scăpat de întrebarea asta!
Jungkook- Îmi vreau doar medalionul! După,nu o să mă mai vezi vreodată.

Îmi las fața în jos,de ce m-am întristat acum? Cred că înnebunesc de tot!

Su-Min- Nici măcar nu știu cum te numești..
Jungkook- Jungkook...

Ce nume frumos.... și nu doar numele e frumos! Privesc ochii lui cu atenție, năsucul mic și buzele rozalii...

Jungkook- Voi pleca! Dar dacă aflu că ai știut unde e și n-ai vrut să-mi spui, mă supăr!
Su-Min- Atât a fost? Pleci?
Jungkook- Ai vrea să rămân?
Su-Min- Nu!
Jungkook- Știam oricum.

Spune și îmi întoarce spatele ieșind pe ușă,o lacrimă mi se scurge pe obraz știind că nu o să-l mai văd niciodată!
Ies și eu din cameră și privesc cum totul e pus la locul lui de către băieți,se uită la mine lung iar unul dintre ei îi dă un ghiont! Nu stă pe gânduri și urcă scările sus,fiind acum în fața mea,simt cum o iau razna!

Jungkook- Îți aparține!

Spune și îmi dă telefonul vechii!

Su-Min- Păstrează-l,eu am altul!

Spun tristă și după vreau să plec dar Jungkook mă trage de mână în brațele lui! Mă strânge cu putere la piept și simt cum lacrimile îmi umezesc obrazul! Îmi șterg lacrimile iar el îmi ridică bărbia cu doua degete.

Jungkook- Nu am vrut niciodată să te rănesc Su-Min,te știu de la 16 ani... te-am văzut cum crești, însă m-ai obligat să o fac și acum regret!

Și-a cerut cumva scuze? Îl privesc și simt cum mă ia o amețeală însă încerc să rămân prezentă!

Jungkook- Voi pleca,voi căuta acel medalion și în gaură de șarpe...
Su-Min- Spor...
Jungkook- Fi cuminte!

Spune și se apropie de mine lipindu-mă de perete, acesta își așează mâinile pe obrajii mei și îmi dă un sărut scurt pe buze,apoi se îndepărtează și pleacă! Încep să plâng imediat ce iese pe ușă, dându-mi seama că nu-l voi mai vedea sau simți vreodată,am înnebunit sigur că m-am îndrăgostit de monstrul ăsta însă...e monstrul meu...

Știu că e scurt dar mna..
Lăsați un vot dacă vă place
Pupici ❤️