Capitolul 2

574 67 9
                                    

O să murim aici.

O să murim.

Am gura plină de sânge grețos, pe care stomacul meu îl respinge. În fața mea, Dante se prăbușește în nisip, izbindu-se cu capul de nacelă.

Sângele îi țâșnește pe tâmple, lipindu-i pletele murdare de față.
Îl strig înspăimântată. DANTE!!

- Zara.

- Dante! Dante!!!

- Zara, liniștește- te. Ești acasă.
Dante trăiește. Liniștește-te.

Vocea joasă continuă să-mi repete la nesfârșit aceleași lucruri, până când imaginile înfiorătoare din vis încep să se estompeze.

Mirosul săpunului lui Scott mi-e familiar de ceva vreme.

Mă holbez la tavan în întuneric, urând faptul că sunt atât de slabă în fața propriilor amintiri.

- N-a fost vina ta, spune el dându-mi la o parte părul umed de pe frunte.

- Știi foarte bine că a fost, îi răspund răgușit. I-am spus lui Dante că o să verific eu barometrul. Și n-am făcut-o.
Dacă mă uitam...

- Ce importanță mai are? Nu mai sunteți pe insulă, toată lumea e bine.

- Tu nu înțelegi!

Îmi simt obrajii năpădiți de lacrimi.

- Nu sunt în stare să fac nimic cum trebuie, Scott! N-o să obțin contractul cu  Kadara, nu sunt capabilă!

- De ce crezi că te trimite Tereus pe tine? Pentru că ești cea mai fermecătoare dintre ei, zeilor! Și pentru că știi cum să te porți cu oamenii, cu copiii, cu oricine. Ești ca o gură de aer proaspăt, și kadarenii de asta au nevoie.

Se ridică din pat furios.

- Uite, iar mă faci să spun lucruri frumoase!

- A, da, am uitat! Spionii nu au voie să fie umani. Scuză- mă!

Îl las totuși să mă ridice, deși sunt foarte capabilă să o fac singură.

Când înlătură perdelele groase constat că e dimineață de mult.

- Haide! îmi spune hotărât, luându-mi halatul gros de pe marginea scaunului. Ai nevoie de puțin aer proaspăt înainte de micul dejun.

- Nu pot să cobor în cămașă de noapte, Scott.

- Mergem prin spate, direct în grădină. Pune ăsta pe tine!

Îmi azvârle halatul pe umeri, trăgându-mă după el în salon.

Pentru cineva care e gata oricând să ucidă și să taie, Scott e un bărbat uimitor de grijuliu. Poate chiar ține la mine într-un fel (dincolo de salariul scandalos pe care i-l plătește Dante).

Îmi leg halatul peste talie, ieșind tiptil în coridor.
Din fericire nu e niciun valet pe-aici, ca să se holbeze la bărbatul cu care ies din dormitor.

Apoi o siluetă grațioasă apare în capătul scărilor, și Scott se încordează lângă mine, schimbându-și expresia.

Of, Scott!

Băiatul ăsta are ghinion azi.

Îi zâmbesc stins Elei, încercând să-mi dau seama cum arătăm în ochii ei, coborând în hainele de noapte pe ieșirea privată din spate.

- Bună dimineața! Mergeți undeva? ne întreabă cu un zâmbet calm.

Un străin s-ar putea lăsa păcălit de fața ei limpede, dar eu sesizez nuanța aceea de gelozie. Și felul în care îi alunecă privirea spre Scott, care arată trăznet în dimineața asta. În toate diminețile, dacă mă gândesc bine.

PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3Where stories live. Discover now