PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 39

- Întoarce-te să-ți prind rochia.

- Hanna, mai ai agrafe?

- Nu te mai fâțâi, Zara! Trebuie să-ți prind iasomia în păr.

- Talia, ești sigură că ai tras cratița cu lapte de pe foc?

- Ah, zeilor, cineva să șteargă repede pantofii!

Aștept nerăbdătoare în fața oglinzii, în timp ce Valerie îmi înfige flori de iasomie printre șuvițele răsucite.

Dintre toate lucrurile pe care mi le-aș fi imaginat, ăsta s-ar putea să fie cel mai incredibil: faptul că mă căsătoresc în Kadara, având alături doar o mână de oameni.

Mă căsătoresc în Valea Arinilor, chiar în curtea casei părintești a lui Khal. E un eveniment atât de important încât a venit chiar și Elias din Kazdin, lăsându-și baltă detașamentul de vulpi.

- Unchiul Emett așează scaunele în curte! anunță Tania, care și-a lipit nasul de geam.

Mă privesc în oglindă încă nevenindu-mi să cred.

Nu doar că mă căsătoresc, și nu doar că o fac de capul meu, ci port rochia de mireasă a lui Elise DeSilva, cea cu care e îmbrăcată în portretul oficial.

Arthur DeSilva a insistat să o fac, și am avut rețineri doar pentru că nu cred că ar trebui să am eu onoarea asta. Problema e că Hanna e prea scundă, iar Valerie oricum n-ar fi intrat în ea cu formele acelea voluptoase. S-a tras concluzia că eu sunt suficient de înaltă și de subțire ca să cadă pe mine perfect.

Și e adevărat. Rochia e superbă.

Lungă, dintr-un satin roz-pudră, cu decolteu adânc și cu mâneci largi, ca niște aripi.

Mi-am imaginat mereu că la nunta mea voi purta o rochie decupată la spate, cu crăpături adânci pe ambele picioare, lăsând Egarthia cu gura-căscată. Și probabil chiar asta voi și purta la ceremonia oficială de acasă, dar aici, în Valea Arinilor, rochia lui Elise DeSilva mi se potrivește ca o mănușă.

- Vine unchiul Khalid! anunță Talia de la fereastră. Și... mamă, unchiul Jacks poartă COROANA!!

Amândouă fetele sar de la locurile lor, cuprinse de un entuziasm nebunesc.

- Crezi că ne lasă și pe noi s-o încercăm?

- E o coroană adevărată!

- Potoliți- vă! spune Bess energic. Coroana lui Jacks nu e pentru jocurile voastre. O poartă pentru că oficiază un act juridic. Și oricum e prea grea pentru voi...

Dar gemenele au țâșnit deja pe ușă, întrecându-se să ajungă în curte.

- Gata! spune Val mulțumită, prinzându-mi vălul în creștetul capului. Superb! Nu-i așa, Hanna?

Hanna zâmbește cu un pantof de-al meu în mână.

- Arăți splendid, Zara! Ce păcat că porturile sunt încă închise! Ai tăi ar trebui să vadă asta!

- O să vadă! le asigur zâmbind. Săptămâna viitoare plecăm spre Egarthia cu un transport special. Khal crede că tata o să-l omoare dacă nu ne grăbim să mergem acolo.

- Ceea ce nu-i departe de adevăr, glumește Valerie. Haide, ia-ți pantofii și să mergem! Toată lumea e deja afară.

Mă întreb ce vrea să spună prin "toată lumea", când abia suntem o mână de oameni.

Cobor scările și-l întâlnesc pe Arthur DeSilva încremenit în pragul bucătăriei.
Nu cred că l-am văzut niciodată pe Domnul Instructor cu ochii în lacrimi de când sunt aici.