PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 6

Stau de un ceas în vârful patului, învelită cu pătura, și încerc să-mi dau seama cum pot ieși din încurcătura asta. Dacă pot.

Nu are cum să-și amintească.

Aveam o perucă blondă, și o basma, și eram machiată cu totul altfel. Khalid nu are cum să-și amintească de mine.

Și chiar dacă și-ar aminti, pot să nu recunosc.

Răsucesc pe toate fețele noua idee.

Aș putea să fac asta. Nu, domnule, nu știu despre ce vorbești. Nici măcar nu știam că există o tavernă care se numește Calul Sur.

Glumești? De ce zeilor aș merge într-o tavernă să servesc bere?? Zău, domnule general, ai o imaginație prea bogată.

Mă dau jos din pat, repetând replicile în minte, tot mai veselă.

Exact așa. O să-l fac pe Khalid să creadă că e un mare prost.

Ceasul din perete sună de ora zece tocmai când aud primul pocnet sub geam, speriindu-mă de moarte.

Apoi încă unul, și încă unul, și cârâit de ciori speriate.

Dau buzna la fereastră, cu inima cât un purice. Oare vrea cineva să mă omoare??

Priveliștea dinspre grădină mă uimește.
Un bărbat înalt a îngenuncheat în zăpadă, trăgând cu pușca în sticlele goale de pe marginea zidului care înconjoară castelul.

Mă aplec mai bine peste pervaz, încercând să-mi dau seama care dintre ei trage sub geamul meu.

- Jackson! strig în sfârșit, fluturând mâna.

El se mișcă, lăsând pușca jos.

Ochii cenușii îi scânteiază amuzați sub o căciulă groasă din blană.

- Emett, scumpo. Nu-mi vine să cred că nu ți-ai dat seama.

Rahat!

- Emett, reiau zâmbind. Nu ai somn, sau vrei doar să arăți tuturor ce poți să faci cu pușca aia?

El se scutură pe genunchi, ridicându-se în picioare.

- Voiam doar să impresionez, glumește bine dispus. De ce nu cobori? Simt nevoia să mă dau în spectacol azi.

- Numai azi? îl tachinez uimită. Am avut impresia că o faci în fiecare zi.

Râsul lui înăbușit de aerul rece plutește până la geamul meu.

- Vrei să mă asiști? Întotdeauna mă concentrez mai bine când e o femeie de față.

- Absolut!!

Închid fereastra nerăbdătoare.

Nu-mi place să trag cu arma, nu-mi plac armele, dar când un bărbat ca Emett te invită să-l vezi trăgând, nu refuzi.

Mă schimb într-o viteză incredibilă, trăgând pe mine niște pantaloni groși și o bluză largă, care cred că e a lui Theo, pentru că îmi ajunge la pulpe.

Avantajul vremii cumplite din Kadara e faptul că nu trebuie să-ți bați capul cu îmbrăcămintea de exterior, pentru că oricum nu ți-o vede nimeni.

Așa.

Un mantou lung pe deasupra, și nimeni nu știe că n-am rochie pe mine.

Îmi îndes o pălărie de fetru peste părul scurt, și încalț cele mai lungi cizme pe care le am. Nu vreau să îngheț în timp ce-mi scald ochii cu frumusețea lui Emett.