Capitolul 22

561 79 7
                                    

- Spune sincer, îți place măcar puțin de Emett?

Hanna zâmbește cu mâinile scufundate în ligheanul plină cu spumă.

- Prima regulă a Eticii, Zara: O doamnă nu-și trădează niciodată sentimentele.

- Nu mi-au prea plăcut regulile, dar pe asta am urât-o din tot sufletul!

- De ce?

- Pentru că îți spune să te prefaci. Și nimeni nu iubește oamenii prefăcuți.

Ea trece buretele peste o altă farfurie cu un aer gânditor.

- Cred că se referă mai mult la a-ți păstra libertatea. Atunci când îți exprimi sentimentele oamenii capătă putere asupra ta.

Mă holbez la ea luată prin surprindere.

- Numai tu te poți gândi la lucruri atât de adânci când speli vasele.

Hanna râde, trecându-mi farfuria ca s-o clătesc.

- Mă pregătesc să fiu regină. Am băgat la cap o grămadă de principii utile.

- Deci îți place Emett?

- Cel mai puțin dintre toți.

- Dar îți place puțin!

- Cu accent pe puțin.

- Aha! spun mulțumită. Am știut eu că până la urmă...

Cineva deschide brusc ușa, oprindu-se șocat în prag.

- Măiculiță, ce văd ochii mei!!! Prințesa Zaranya spală farfurii!

Mă uit urât la Theo de pe scaunul pe care sunt așezată.

- Ai vreo treabă pe-aici sau vrei doar să fii nesimțit?

- Vreau doar să fiu nesimțit.

Își trage un scaun lângă noi, supraveghind cu un zâmbet insuportabil ceea ce facem.

- Nu-ți trece prin minte că ai putea să ștergi tu farfuriile? întreb iritată.

El clatină din cap fără rușine.

- Mintea mea e în vacanță azi.

- Mintea ta e în vacanță tot timpul!!

Hanna ne privește amuzată.

- Așa comunicați mereu?

Theo ridică din umeri rânjind.

- Ăsta e limbajul dragostei noastre.

- Care dragoste?

- Ha! Ești foarte amuzantă azi!

Se apleacă peste umărul meu, privind farfuriile pe care le clătesc.

- Mai ai mult? Jacks și Emett ne așteaptă sus.

- Jacks și Emett? repet suspicioasă. De ce?

- Habar n-am, dar au insistat să fim amândoi.

Las baltă farfuriile, cuprinsă de gânduri sumbre.

- S-a întâmplat ceva acasă??

- Nu cred. Sper că nu.

- Hanna, crezi că poți să termini tu astea?

- Sigur, du-te!

- Unde ți-e cârja? întreabă Theo nerăbdător.

- Nu mai e. Doamna de la Infirmierie a spus că sunt bine, trebuie doar să merg cu grijă.

Ies în urma lui Theo, părăsind bucătăriile. Nu i-am prea văzut pe Jacks și Emett de câteva zile, și tocmai de-aceea mă agită întâlnirea asta.

PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3Opowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz