PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 11

Pentru a doua seară a Festivalului ne întâlnim din nou în Piața Mare, la ora opt. Emett îmi întinde un braț foarte galant.

- Ești pregătită pentru cea mai bună noapte din viața ta?

În spatele meu Hanna izbucnește în râs.

- Asta mi-ai spus și mie ieri. Khal, fratele tău nu e deloc original.

- Nu, mormăie Khalid răutăcios. Em crede că toate femeile se cuceresc la fel.

- Eu măcar cuceresc ceva, îl zgândărește Emett. Singurele tale cuceriri sunt mâțele lui Bess.

El zâmbește discret, ținând-o pe Hanna strâns de talie atunci când alunecă.

Mă aplec ca să fac un ghem de zăpadă tocmai când se întoarce spre mine.

- S-o ții pe prințesă departe de vinuri. Îi place foarte mult de mine după ce bea.

Îl nimeresc direct în ceafă.

- Nu există destul vin în Kadara ca să mă facă să te plac!!

Îl înfașc pe Emett de braț de-a dreptul furioasă.

- Îl detest pe frate-tău!!

- Și eu îl detest. Toată lumea îl detestă.

- Nici nu mă mir. Haide, sunt moartă de foame! Am mâncat ieri niște plăcinte coapte pe jar, divine!

- Deci mergem la Otto.

Realizez vag că Emett miroase a pin și a cerneală, ceea ce-mi dă o senzație ciudată în stomac. De ce mă bântuie Khalid astăzi?

- Vrei să facem ceva în mod special? îl întreb curioasă.

Ochii lui scânteiază amuzați pe sub pălăria lăsată pe frunte.

- Te gândești la ceva anume?

- Mi-ai promis cea mai bună noapte din viața mea. Ai un plan pentru asta, nu?

- Da. Dar presupune să ne întoarcem la trăsură și să scăpăm de anumite haine. Sau de toate.

Îl împung în coaste indignată.

- Emett!

Râsul lui îmi gâdilă pielea. Ia stai puțin.  De când râde Emett așa?

Îl privesc confuză, încercând să-mi dau seama ce mi se pare în neregulă cu el astăzi, dar nu-i văd fața decât parțial.

Se pare că ne îndreptăm spre aceeași baloți nefericiți din seara trecută, pentru că sunt în apropierea tarabei cu plăcinte.

- Stai aici cuminte și să nu-ți iei vreun pahar de vin! îmi comandă el, cu un rânjet răutăcios. Mă întorc imediat.

Mă așez pe baloții pătrățoși, încercând să-mi dau seama de ce mă simt atât de straniu.

Poate pentru că am sărit peste cină, ca să mă pot ospăta la Festival?

Aud conversația de la tarabă oarecum estompat.

- Dă-mi câte o plăcintă din fiecare fel, Otto.

- Ăsta apetit de bărbat, dom'le!

Râsul lui îmi accentuează neliniștea. Ceva nu-i în regulă aici.

- Rezervă-mi și o cutie cu gogoși, da? Mă întorc mai târziu după ei.

- Da, să trăiți. Poftă bună, dom' General!

Și atunci se aprinde scânteia.

Bine-nțeles. Bine-nțeles.

Emett nu merge atât de drept, și nici nu zâmbește așa, ușor strâmb. Și nu râde așa, și...