PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 28

Mă sprijinesc de măsuța pentru ceai, încercând să-mi controlez tremurul mâinilor și bătăile inimii care se tot întețesc.

June. June. June.

Disperarea îmi inundă plămânii sufocându-mă.

Nu pot să-l pierd. NU POT. Trebuie să vorbesc cu el, să-i explic.

Îmi tremură picioarele atât de tare încât sunt nevoită să mă așez în fotoliu câteva clipe, concentrându-mă pe propria respirație.

Pot s-o fac.

Îmi dau seama încă o dată cât de puțin îl cunosc în realitate. Nu știu ce să fac, ce să-i spun...

Ies în coridor cu o senzație urâtă de răceală prin tot corpul.
Ușa de la apartamentul lui Khalid nu e încuiată. Nu-mi răspunde când bat, așa că intru pur și simplu în salon, trăgând aer în piept.

Am nevoie de tot oxigenul pe care mi-l pot procura, pentru că simt mereu cum rămân fără aer din cauza panicii.

Khalid e în picioare lângă una dintre ferestre, și e întors cu spatele. Nici măcar nu tresare când închid ușa în urma mea.

Rămân neliniștită lângă ușă, sprijinindu-mă pe peretele rece din spatele meu.

- Khalid, te rog, poți să mă asculți?

- Pleacă.

Tonul lui e lipsit de inflexiuni.

- Am spus deja ce aveam de spus.

- Știu, dar vreau să-ți explic...

Se întoarce brusc, într-o izbucnire de mânie care mă sperie.

- N-am nevoie de explicații, Zara! Nu sunt chiar atât de prost! Îmi dau seama că ai urmărit contractul ăla încă dinainte să vii...

- Ce? întreb confuză. Khalid, nu-i așa!

- M-ai urmărit la Calul Sur! A fost distractiv să faci pe neajutoarata? Și să apari apoi...

- Nu te-am urmărit! Nici măcar nu știam cine ești. Eram acolo cu Scott...

Îmi dau seama după sclipirea feroce din ochii lui că nu trebuia să spun asta.

- O, hai să vorbim despre iubitul tău! Mai spune-mi o dată că nu e nimic între tine și domnul Scott! În afară de faptul că umbli singură cu el prin taverne prost famate și...

- Asta n-are nicio legătură cu Scott! izbucnesc jignită. Eram acolo pentru altceva, nici măcar o clipă n-am bănuit cine ești!

Se pare că nu fac decât să mă îngrop singură.

- A, nici măcar nu știai cine sunt! Deci faci așa tot timpul? Umbli prin taverne lăsând bărbații să te pipăie?

Șocul mă izbește ca un pumn în stomac. Nu l-am auzit niciodată- nu l-am crezut niciodată capabil să vorbească așa.

Simt durerea umilinței trecând prin mine ca o săgeată ascuțită, otrăvitoare.

- Nu vorbi așa cu mine, Khalid! Încerc să-ți spun...

- Ce? Încerci să-mi explici că viitoarea mea soție e un fel de bun public? Știam că ai reputația asta, Zara, dar n-aș fi crezut...

Un bun public.

Furia îmi întunecă rațiunea. Zei, Khalid, dacă vrei să ne jignim, o să ne jignim.

- Nu știi nimic despre mine! strig la el, cu pumnii încleștați. N-ai niciun drept să-mi vorbești așa, domnule DeSilva!