PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 7

Sunt atât de întoarsă pe dos încât trebuie neapărat să fac o plimbare departe de Castel, unde dau tot timpul peste unul dintre cei trei frați.

- Ești sigură că vrei să mergi singură? mă întreabă Theo îngrijorat. Ai putea să te rătăcești.

- Nu merg departe! Vreau doar să dau o raită prin pădure, și să văd cum arată Kadara de sus.

- Ai grijă! Să nu stai mult, se întunecă repede!

- Nu stau! repet pentru a mia oară. Vreau doar să fiu puțin singură.

- Pune-ți asta pe cap. Nu vrem să răcești.

Îmi întinde o căciulă groasă din blăniță cenușie.

- De unde o ai?

- Jackson m-a rugat să ți-o aduc. Spunea că pălăriile tale sunt prea subțiri.

- O!

Se prea poate ca Jacks să fie cel mai drăguț rege pe care l-am întâlnit vreodată.

- Deci, mă întreabă Theo curios, care îți place mai mult?

- Asta e cea mai grea întrebare pe care am primit-o vreodată.

El zâmbește.

- Mi s-a părut că ești pe aceeași lungime de undă cu Emett.

- Da, pentru ca amândoi suntem la fel de neserioși probabil.

- Cred că Jacks te place cu adevărat. Mi-a pus o groază de întrebări despre tine.

- Da?

Simt că mă îmbujorez de plăcere.

- Și mie îmi place de Jackson. Dar n-aș putea să-ți spun dacă îl prefer lui Emett, pentru că sunt identici.

- Păi, spre norocul nostru, amândoi te plac la rândul lor.

Îmi iau inima în dinți, încercând să-mi compun o expresie cât mai nepăsătoare.

- Și Khalid?

- Ce e cu el?

- Khalid... ce crede?

Unchiul Theo își țuguiază buzele gânditor.

- Habar n-am. Khal își ține gândurile pentru el. N-o lua personal, dar după ieșirea de aseară, mă îndoiesc că îl interesezi în vreun fel.

Mă gândeam la același lucru, dar faptul că mi-o confirmă și Theo parcă îmi pune un nod în piept.

- Să nu mă așteptați la cină, îi spun cu un oftat. Cred că voi lua masa în camera mea.

- Ești sigură? Toți curtenii vor fi acolo, și...

- Da, sunt sigură.

Îmi închei nasturii masivi ai mantoului, trăgându-mi gulerul în sus, și-mi pun niște mănuși călduroase de catifea.

Căciula de blană îmi înghite fața cu totul, dar e atât de confortabilă și de caldă încât mă gândesc să n-o mai scot niciodată de pe cap.

Ies în coridor, aproape izbindu-mă de Jackson.

- O, zeilor!!

El mă prinde ușor de cot.

- Tocmai veneam să te invit la ceai. Mergi undeva?

- Vreau să văd pădurea. Mulțumesc pentru invitație, o să mă revanșez în altă zi. Și mulțumesc pentru căciulă, adaug.

El mă studiază zâmbind.

- Îți stă foarte bine.

- Spui asta numai pentru că e de la tine, îl tachinez.