PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 10

- Zara. Zara!

- Mmmmm.

Îmi ridic capul din pernă simțind că întregul corp mi-e de plumb.

- Hanna?

- Ți-am adus ceva să mănânci, ținând cont că aseară mai mult ai băut decât ai mâncat.

- Ce, e dimineață?

- Nu, e prânzul. Haide, trezirea!

Mă ridic într-un cot, cu capul vâjâind.

- O, zeilor! M-am îmbătat? Când? Am spus ceva??

Zâmbetul Hannei e larg și neclar.

- Nu mare lucru, câteva prostioare. Vrei să te ajut să te schimbi?

Mă uit la pantalonii de ieri confuză.

- De ce-am dormit cu hainele pe mine?

- Pentru că ai cerut să te culce Khalid? se aventurează ea. Care a avut suficient bun simț încât să nu te dezbrace.

Și cu asta îmi amintesc.

Vinul, buzele lui, tratatul. Totul.

- Îl omor!! Zeilor mari, îl omor!!

Sar din pat greoi, gata să mă prăvălesc pe jos.

- Mai încet! Nu s-a întâmplat nimic. Era doar... Zara!!

Sunt deja în coridor, cu primul obiect pe care l-am avut la îndemână, cuțitul de unt.

- Zara!! repetă Hanna alarmată, ieșind după mine. Stai puțin să...

Dau buzna pe ușa apartamentului lui Khalid, care nu e încuiată cu cheia.

Ticălosul e în dormitor, ciufulit și somnoros, de parcă abia s-a trezit.

- Ce nai...

- Cum îndrăznești! CUM ÎNDRĂZNEȘTI?? urlu la el, pocnindu-l atât de tare în stomac încât mă dor degetele.

El aterizează pe pat, luat prin surprindere. Mă arunc asupra lui fluturând cuțitul cu furie, dar îmi blochează brațele cu cotul.

- Zeilor mari, Alteță! exclamă uluit.

- O să te omor! Jur pe ce am mai scump...

Hohotul lui de râs mă șochează, și încremenesc pentru câteva clipe.

- Ți se pare amuzant??!

- Cu ăla vrei să mă omori? Cu cuțitul de unt? Lasă-l jos până nu-ți scoți vreun ochi!

- O să-ți scot ție ochii, pe amândoi, nenorocitule!!

El oftează, prinzându-mă de talie ca să mă dea jos de pe el.

- Știi bine că n-ai putea nici să mă zgârii cu ăla. Sau cu orice altceva. Acum, dacă vrei să vorbim civilizat...

- Să vorbim civilizat!? După ce m-ai îmbătat și m-ai tras de limbă??

- Stai puțin! Tu te-ai îmbătat singură. Eu am făcut doar partea a doua.

- Și ești mândru de asta? Te simți bine când tragi femeile de limbă ca să le afli secretele?

- Nu era un secret. Theo mi-a spus deja de ce sunteți aici, dar voiam să fiu sigur.

Sunt atât de uluită încât înțepenesc ca o proastă în fața lui, scăpând cuțitul din mână.

- Unchiul Theo ți-a spus de ce suntem aici??

- Bine-nțeles. Ne-a spus tuturor, de fapt.

Bun. Acum chiar mă simt ca o proastă. Ca o mare, mare proastă. Și începe să mă doară capul.