Primul băiat pe care l-am simpatizat a fost Eric Watt. Mi-au trebuit două luni ca să-mi fac curaj și să-l invit la noi acasă.
Eric era înalt și puternic la optsprezece ani, genul de băiat pe care tata l-ar fi putut agreea. Cel puțin așa am crezut.
Tata nu s-a dezis de jocul nostru din copilărie. L-a măsurat pe prietenul meu din cap până în picioare, și apoi s-a întors spre mine foarte calm.
- Un cuvânt, Poppy.
Știam că o să mă-ntrebe asta. M-am gândit zile întregi la cuvântul care l-ar putea convinge pe tata. Nici gând să vorbim aici de frumusețe, romantism sau mai știu eu ce.
Aveam nevoie de un cuvânt convingător.
- Forță, i-am spus tatei.
El a dat din cap în genul "mai-vedem-noi". După cină l-a invitat pe Eric la o plimbare pe docuri. Nu s-a întors acasă decât tata. Pe Eric l-am întâlnit la școală, cu un bandaj mare pe față, și cu nasul strâmb. Așa s-a terminat idila mea de la cincisprezece ani.
Un an mai târziu, am făcut a doua încercare, cu Portius. Tata mi-a cerut din nou un cuvânt.
Inteligență mi s-a părut o alegere bună. Tata a tăcut din nou toată seara, după care și-a făcut oferta pentru o plimbare pe docuri. Inteligența lui Portius nu l-a scăpat de un picior rupt, și astfel s-a terminat și idila a doua.
La șaptesprezece ani l-am dus la cină de Josh, sub cuvântul influență (e fiul Primului Consilier) și plimbarea pe docuri a rezultat într-o falcă ruptă.
Acum, după încă un an, am înțeles cu precizie două lucruri: niciun băiat de pe lumea asta nu va fi suficient de bun pentru tata, și orice plimbare pe docuri înseamnă sfârșitul relației mele.
Prin urmare, ia-tă-mă la optsprezece ani, evitată de toți băieții de pe continent, fără să fi avut măcar primul sărut. Dacă mai aduci vreun pămpălău la cină, îl omor, mi-a spus tata ultima oară. Îl cred fără niciun dubiu.
Prevăd că mă așteaptă o viața lungă de fată bătrână, iar părul meu deja alb se va potrivi perfect în acest peisaj.
🌑
- Încă o dată. Încordează brațele, Poppy! Și concentrează-te la picioare. Ai avantajul tinereții, folosește-te de el!
Mă prind de marginea corabiei, încercând să-mi stabilesc echilibrul și să vorbesc în același timp.
- Am, de asemenea... dezavantajul... de a lupta pe o corabie... în mișcare! gâfâi eu, parându-i loviturile. Ai putea să iei asta în calcul!
- În Tabără vei lupta în condiții și mai proaste!
- Atunci n-ar trebui să mă odihnesc ca să am forțe proaspete? întreb cu înțelepciune.
Tata se oprește, izbucnind în râs.
- Întotdeauna găsești o metodă să tragi spuza pe turta ta.
Îmi șterg sudoarea de pe frunte cu marginea cămășii.
- Am învățat de la cei mai buni!
YOU ARE READING
LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
Adventure"Multe corpuri frumoase ascund suflete de monștri." [Continuarea seriei "Cronicile Pierduților". Cărțile au legătură și trebuie citite în ordine]
