LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 21

- Grim? Grimaldi!

Îndepărtez mecanic mâna care mă scutură de umăr.

- Nu acum!

- Poppy, trezește-te! Trebuie să ne mișcăm!

Mă ridic amețită privind direct în ochii lui Aldrich.

- Oh! E dimineață?

- Da. Hai sus!

Aldrich e echipat complet și a reușit să mai și strângă totul prin mica grotă în care am dormit, pe când eu abia pot să-mi mișc brațele înțepenite.

Gem din tot sufletul când simt durerea din toate oasele. Parc-aș avea optzeci de ani.

- Ține cămașa, Poppy.

Îmi iau cămașa și decid că mai întâi trebuie să-i dau o îmbrățișare zdravănă ca să ne începem ziua cum trebuie.

- Bună dimineața! spun zâmbind, și-mi trec brațele după talia lui.

El mă privește șocat și se dă puțin înapoi.

- Bună dimineața. Îmbrățișarea pentru ce e?

- Păi ieri...

Mă desprind brusc, dându-mi seama că se poate să fi visat.
O roșeață puternică îmi colorează tot corpul și mă trag ca arsă.

- A, pentru ieri? întreabă el rânjind. Bine. Nu prea ne îmbrățișăm în Detașamentul Cinci, Grimaldi. Dar îți apreciez intenția.

Trăiesc o senzație puternică de cădere în timp ce-mi închei nasturii cămășii. Nu se poate să fi visat. Nu se poate! Uite, sticla goală și batista!

- Cum ai dormit? îl întreb într-o doară.

- Bine, cred. Am adormit tun. Tu?

Îmi trec degetele prin păr obosită, încercând să-l piaptăn puțin.

- Am stat trează și ți-am pus ție comprese.

- Poftim?

- Ai avut febră mare. Am schimbat compresele până am terminat toată apa.

Aldrich mă privește suspicios.

- Nu te prosti, Grimaldi. Mi-aș fi amintit...

- Vezi sticla? E goală.

El își pune mâinile în șolduri jignit.

- Aș vrea să te cred, dar eu nu fac febră cu una cu două.

Îmi dau ochii peste cap.

- Bine, Aldrich, las-o baltă.

Îmi despart părul în trei părți, începând să-l împletesc, iar el mă privește straniu.

Miroși a cocos. Părul tău miroase a cocos.

Mă foiesc agitată, dregându-mi glasul.

- Nu prea văd să... vrei să mă ajuți? Vrei să-l prinzi tu?

El se încruntă iritat, și expresia aceea îmi răcește tot corpul.

- Scuză-mă, Poppy, cred că mă confunzi cu domnul Bodhi. Nu sunt genul care împletește codițe.

Simt o înțepătură adâncă în piept.

- A, sigur. Nu-i nimic.

De fapt, pot foarte bine să-mi prind părul fără oglindă, dar credeam că... nu știu ce zeilor credeam. Credeam că lui Aldrich i-ar plăcea să-mi atingă părul.