Capitolul 24

494 79 16
                                    

Vreau să fac o rectificare și să specific că noua mea obsesie este ciocolata caldă cu sirop de cocos. Și vreau să vă spun că la această tarabă se vând și cafele (nu la ora asta, dar e bine de știut), cu tot felul de siropuri care de care mai interesante. Prevăd că în serile următoare pe-aici se va desfășura viața mea, între taraba cu băuturi fierbinți și cea cu foietaje dulci.

- O ciocolată neagră cu sirop de alune și cremă caramel. Iar pentru domnișoara, una albă cu sirop de cocos și fulgi confiați. Mulțumesc!

Ah, în mod cert doamna DeSilva are gusturi impecabile la așa ceva. Se vede că e din familia regală.

Ne primim cănile imense cu ciocolată aburindă, și găsim o bancă retrasă în apropiere de corturile ghicitoarelor. În fața noastră e un butuc despicat în patru care arde din interior, luminându-ne fețele și încălzindu-me mâinile.

- Așa. Mai nou mi-e poftă în fiecare seară de ciocolată cu alune. Așa pățesc la fiecare sarcină. Când eram cu Elise...

Sunt pe cale să mă înec cu băutura din cauza șocului.

- Sunteți... sunteți...?!

- Însărcinată? întreabă ea zâmbind. Știu, te-ai gândi că a trecut momentul pentru așa ceva, dar ne-am dorit neapărat patru copii. De fapt ne-am dorit mai mulți, dar... asta-i tot ce am putut face.

- Ah.

Încerc să fac un calcul mental. Aldrich are douăzeci de ani, ceea ce înseamnă... stai, câți ani are femeia asta? Mai poți să rămâi însărcinată atât de târziu?

- Sper din suflet să fie fată! Pentru că dacă e băiat, Elise a mea e o cauză pierdută. Și-așa se tot sălbaticește de la frații mai mari, mă gândesc că o surioară ar echilibra balanța.

- Hm.

- Deși mi-am pierdut speranța că vreunul din copiii mei ar putea fi cu adevărat normal. Elise vrea să ajungă amiral. Iar Jasper și-a propus deja să fie Instructor în Kazdin.

A, perfect. Îl văd pe acel băiat deja nebun încadrându-se perfect la lupii de noapte.

Mai iau o gură de ciocolată, lăsând-o pe doamna DeSilva să-și continue poveștile. Se pare că avea nevoie mai mult de un monolog. O înțeleg. Dacă asta e toată familia ei (Jasper care atacă oameni, Elise care fură pălării și Aldrich care se bate cu Ildris) nu-i de mirare că abia așteaptă să dea peste un compatriot.

- Unde stați? mă întreabă brusc. Noi am vrut să mergem la Castel, dar cu manierele copiilor mei e mai prudent să ne cazăm departe de ambasadori. Bujorii argintii nu e cel mai bun han pe care îl puteam găsi, și mă întrebam...

- Noi stăm la Regal. Condițiile sunt grozave, dar nu cred că mai au locuri. Idlris a cerut să i se rețină apartamentul de câteva luni.

- Regal, repetă ea gânditoare. Hmmm...

Și chiar mă bucur că nu mai au camere libere. Ultima picătură era să mă trezesc cu familia DeSilva cazată în apartamentul de alături.

- Khalid mi-a spus că te-a văzut în prima zi pe Platou, continuă ea.

- Ah!

Amintirea acelei zile încă mă face să roșesc de stânjeneală. Eram cu șireturile desfăcute și cu cămașa scoasă din pantalonii, iar domnul General l-a pus pe Aldrich să mă aranjeze. Nu cred c-am să uit vreodată acea zi.

- Am fost surprinsă, Poppy. Chiar nu mă așteptam să alegi Kadara după... mă rog, după tot ce s-a întâmplat.

Păi, voiam să învăț să mă apăr de Aldrich. Și ce să vezi, am nimerit în echipă cu el!

LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1Opowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz