LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 16

E sâmbătă seara.

Toată lumea probabil se distrează la Butoi, cu excepția mea.

A mea și a lui Aldrich, dar el oricum se distrează și aici. Ce-i pasă lui! Se joacă cu puii, dă tot felul de comenzi lupilor bătrâni, le aruncă bucăți de costiță în aer.

Sunt atât de furioasă încât m-am retras în cel mai îndepărtat colț al țarcurilor, ca să nu-l mai văd.

Nu pot să cred că facem asta de două săptămâni- două săptămâni! și Ildris nu ne-a iertat încă. Nici nu cred că o s-o facă, din moment ce suntem la jumătatea Stagiului Trei.

Am învățat de mi-au sărit ochii, în speranța că voi fi scutită de munca mizerabilă de la țarcuri. Pot să aprind un foc la fel de repede ca Aldrich, știu cum să gătesc o bucată de carne pe pietre încinse, cum să mă orientez după mușchiul copacilor, și chiar să filtrez apa printr-o sticlă cu pietriș și cărbune.

Și totuși îmi petrec fiecare seară măturând țarcurile, scoțând gunoiul, aducând fân proaspăt și așa mai departe.

Groaznic.

Viața mea e groaznică.

- Culcat. Culcat! Bravo, Igor! Prinde!

Vocea lui Aldrich mă scoate din minți.

Ai spune că omul chiar și-a dorit să fie trimis la țarcuri. De fapt, mă aștept din moment în moment să se pună în patru labe și să urle la lună, ca un lup adevărat.

- Poți să-ți miști fundul de-acolo și să faci ceva? întreb iritată, trântind lopata cu zgomot. Pentru că mai trebuie luat gunoiul și...

Aldrich se uită în sus, cu un pui de lup cuibărit pe genunchii lui. Zei, toată lumea vrea să stea în poala acestui individ, chiar și animalele.

- Ți-am spus că scot eu gunoiul, Grimaldi.

- Da, și nu faci nicio mișcare în privința asta. Iar eu m-am săturat să îngheț aici!

- Du-te la Cazarmă! Termin eu restul.

- De ce? Ca să te apuce din nou confesiunile în mijlocul Detașamentului și să-i spui lui Ildris că ai făcut și porția mea?

- Nu. Tu ți-ai făcut treaba pe azi. Eu am luat o pauză, pentru că Igor se simte singur.

Aș râde dacă n-aș fi atât de nervoasă.

- Igor se simte singur! repet sarcastică. O să mă pun și eu jos, pentru că am văzut două furnici care aveau nevoie de companie.

Zâmbetul lui mă enervează și mai tare.

- Așa să faci, Grimaldi.

Până și puiul de lup se uită acuzator la mine, de parcă i-am făcut vreun rău personal.

Aldrich se ridică lent, parcă urmărind anume să mă enerveze.

- Dacă mă apuc de gunoi poți să pleci la...

- Grim! Grimaldi!

O voce cunoscută ne face pe amândoi să tresărim.
În spatele nostru, la o distanță sigură de țarcuri a apărut o siluetă care în ultima vreme mi-e tot mai cunoscută.

Aldrich face o grimasă.

- Ah, Bodhi! Tocmai la timp. Grim se plângea că nu-i place să scoată gunoiul. Ia o lopată de lângă gard și poftește înăuntru!

Zâmbetul sarcastic al lui Bodhi se pierde în întuneric.

- De fapt, eu am venit cu mâncarea. Vrei niște gogoși, dragă?