Cădere Liberă

Capitolul 6

      
      Mă simțeam ca un leu în cuşcă. Mă învârteam de minute bune prin cameră, încercând să înțeleg atitudinea indiferentă a lui Alexander şi motivul pentru care nu am voie să ies neînsoțită. Paparazzi? Nu cred că e cazul, mai ales când ies atât de rar din casă, mama e plecată şi probabil Alexander e considerat un bărbat disponibil. Aveam de gând să ies mâine cu Xander, dar, cunoscându-l destul de bine pe Alexander, nu am absolut nicio şansă să scap de el. Singura soluție pe care o am e să îl mint că merg la bibliotecă, deoarece nu se pune problema de chiulit.

      Am nevoie de un manual cu instrucțiuni pentru "Cum să-l minți cât mai convingător pe Alexander Montblanc" . Nu sunt prea bună la mințit, nici nu prea am avut pe cine să-mi testez această "abilitate" şi nu ştiu cum îl voi privi în ochi în acel moment, dar vreau să aflu cât mai multe despre Alexander, iar Xander pare persoana ideală. Încercând asta, poate îmi voi face şi un prieten.

       Probabil ar trebui să iau în calcul şi faptul că aş putea fi prinsă. Oh, la naiba cu tine, Alexander! Mă simt sechestrată şi într-o stare deplină de consternare. Cum poate fi chiar atât de greu de înțeles? Atitudinea lui mă şochează uneori, mai ales când se enervează brusc şi fără motiv. Sau motivul a fost că m-a văzut cu Xander? Tot ce e posibil. Cert e că acum se află în biroul său, loc în care a intrat nervos peste măsură. Acum ar trebui să-l las să-mi aleagă şi prietenii? E total inadmisibil!

      - Ce tot faci? se aude o voce nervoasă de lângă mine.

      Abia acum conştientizez că am căzut de pe fotoliul pe care mă aşezasem acum câteva clipe. Ei bine, asta înseamnă să fii adâncit în gânduri şi inconştient de realitate. Alexander mă privea rece din cadrul uşii, aşteptând o explicație pentru faptul că eram întinsă pe podea şi, sinceră să fiu, probabil voi avea o vânătaie pe şold. Mă ridic de pe podea şi îl privesc indiferentă, apoi mă încrunt.

     - Tu nu ştii să bați la uşă? îi răspund cu o altă întrebare, fiind sigură că îl voi enerva.

     - E casa mea. Intru unde vreau şi când vreau. Acum poate vrei să-mi explici de ce erai la un pas de a face o gaură în podea.

     - Îți place să exagerezi, nu?

     Modul superior în care mă tratează mă enervează enorm. Cu toate că e casa lui, am dreptul la intimitate şi am dreptul să cad pe podeaua dormitorului meu.

      - Deloc. Acum linişteşte-te şi lasă-mă să lucrez.

      Cu acestea fiind spuse, iese din dormitor şi închide uşa în urma lui. Acum ce mai urmează? Să mă încuie în cameră? Să mă lege de pat? Cea din urmă întrebare mă face să mă înfior. Nu pot să ajung să mă gândesc la Alexander în felul ăla. Îmi provoacă repulsie. Chiar nu înțeleg cum de Xander şi Mason au crezut că aş putea avea un alt fel de relație cu tatăl meu vitreg. Noțiunea asta e exagerată. Pot să jur că mama şi Alexander nu vor ajunge să se căsătorească. 

       Oftez adânc şi mă aşez în pat, privind curtea din spate prin uşa de sticlă. Vreau să am o viață normală şi să ies afară când am chef, nu când îi arde lui Alexander de vreo ieşire în club.

        Câteva minute mai târziu ies din cameră, îndreptându-mă spre bucătărie. Scot apa din frigider şi îmi torn într-un pahar.

     - Tu ce cauți aici? întreb indignată atunci când Mason intră în bucătărie.

     - Nu ți-a fost dor de mine? răspunde ofensat şi îşi aşează teatral palma în dreptul inimii.

      - Cum să nu îmi fie? M-am gândit în fiecare clipă la tine, spun ironic şi aşez paharul pe blat.