Cădere Liberă

Capitolul 21

               Faith Smith.

                    Imediat cum aud uşa apartamentului trântindu-se, sar din pat şi mă întorc în living. Idiotul naibii! Cum îşi permitea să-mi facă una ca asta? Nu eram un animal de companie şi, până nu aflam adevărul din gura lui, nu aveam să am pic de încredere în ceea ce voia să facă. Simţeam ură pentru el, pentru tot ceea ce făcea şi pentru tot ceea ce-mi ascundea. Dacă ar fi dorit într-adevăr să mă protejeze, mi-ar fi spus faţă de cine, căci sigur acel cineva era o persoană.

                   Nu reuşisem să aflu mare lucru de la Xander. Alex era oriunde şi, fără să-mi dau pe deplin seama, îmi controla întreaga viaţă. Încă de când a apărut a încercat să mă controleze şi se pare că a reuşit, iar eu am permis asta fără să realizez. Eram naivă, poate mult prea naivă pentru lumea asta. Trebuia să-mi fi dat seama că unele lucruri nu sunt în regulă.

                    Mă îndrept spre uşă, dar e încuiată şi mai mult ca sigur Alexander nu mi-a lăsat vreo cheie cu gândul că aş avea nevoie de o plimbare. Îmi trec degetele prin părul răsfirat şi privesc în jur, găsind altă modalitate de ieşire. Răsuflu uşurată şi mă îndrept spre balcon. Un scâncet scurt îmi scapă printre buze când observ la ce înălţime mă aflam. Aveam 0 şanse să evadez de aici fără părul lui Rapunzel.

                  Îmi scotocesc prin buzunare, apoi îmi întorc privirea spre canapea, văzându-mi geanta. Scot rapid telefonul din ea şi caut numărul lui Xander. Sun o dată, de două ori şi primesc un răspuns abia la al treilea apel.

               - Am lăsat o discuţie neterminată, încep eu.

              - De ce crezi că eu aş şti ceva?

                  Era ceva mai mult între el şi Alexander. Nu-i cunoscusem tatăl, nu ştiam dacă lucrează într-adevăr pentru Alex, dar el mai mult ca sigur o făcea. Trebuia să fie asta, nu eram paranoică. Alexander nu era implicat în ceva asemănător cu fabricarea prăjiturelelor pentru copii. Nimic de genul ăsta.

               - E clar că ştii. Cu ce se ocupă Alexander?

                - De ce nu-l întrebi pe el?

               - Pentru că sunt închisă la mama dracu' într-un apartament şi nu mi-ar spune nici dacă l-aş lăsa să mă fută cum vrea, spun nervoasă şi lovesc cu piciorul masa de sticlă.

                Xander parcă muţeşte, iar tot ce aud e respiraţia lui. Fără să realizez, îi spusesem de ce natură e relaţia dintre mine şi Alexander. Nu ştiu dacă ar trebui să-mi pară rău pentru ceea ce făcusem cu el sau pentru alegerea pe care o luasem. Atunci nu am regretat nimic, acum poate ar trebui să o fac.

                 - Eu spun să încerci, îmi răspunde ironic.

                 - Îmi pare rău, dar n-am de unde să-l iau, îi spun pe acelaşi ton. Îmi spui sau nu?

                - De ce ar trebui să-ţi spun? Oricum ştii că e implicat în afaceri ilegale, dar nu văd de ce te priveşte pe tine asta. E strict problema lui.

               Îmi dau ochii peste cap şi închid apelul. Locuisem atâta timp cu un posibil criminal sau ce naiba mai era Alexander şi nu ştiusem. Ştiam ceva ce mai mult ca sigur nu ar fi trebuit să ştiu şi nici nu voiam. Poate îmi fusese mai bine atunci când trăiam în minciună. Tresar atunci când, câteva minute mai târziu, uşa apartamentului se deschide brusc şi este trântită în aceeaşi manieră.