Cădere Liberă

Capitolul 8

       
           Sunt surprins să văd că toți angajații lipsesc, iar curtea e complet goală. Urc cele câteva trepte şi deschid uşa, singurele sunete pe care le aud provenind de la TV-ul deschis din sufragerie. Îmi las geaca de piele pe canapeaua din living, apoi pornesc spre scări, pentru a purta o discuție serioasă cu micuța şatenă. Prevăd că nu o să avem o relație prea bună dacă nu e dispusă să-mi respecte regulile. Nu bat la uşă, ci intru direct, înțepenind în prag cu privirea ațintită spre fundul ei. Avea o poziție care mă excita al naibii de mult, în timp ce încerca să ia un obiect de pe podea, încă aflată pe pat.  Îmi dreg glasul, iar ea sare în sus, ciufulită şi cu maiou-ul puțin ridicat. Mi-e greu să mă abțin în astfel de situații, dar ştiu că sărutul ăla forțat a speriat-o. Se observă pe chipul ei.

     - Nu te-am auzit, se scuză ea şi se ridică din pat.

           Fac un pas spre ea, dar mă opresc atunci când observ că se îndepărtează. Îmi plac momentele în care oamenii sunt speriați de mine, dar nu şi cel de față.

      - De ce faci întotdeauna ce vrei tu şi nu ce spun eu, Faith? o întreb aproape nervos.

           Ar trebui să înțeleagă că nu e în siguranță ieşind singură pe stradă.

      - Ce drept ai tu să-mi spui ce să fac? întreabă la rândul ei.

           Râd nervos şi mă apropii mai mult de ea. Face un pas în spate şi cade pe pat. E speriată.

      - Poate încerc să fiu un tată bun.

      - Tată? Nu cred că am înclinații kinky, îmi pare rău.

          Rânjesc, oarecum bucuros că am ajuns la subiectul ăsta. "Am eu destule" aş spune, dar motivul pentru care sunt aici e altul. Îi analizez expresia feței şi nu-mi pot da seama ce gândeşte în momentul de față.

      - Data viitoare înainte să pleci singură, gândeşte-te la mine nervos.

            Se încruntă, ațintindu-mă cu acei ochi verzi.

      - Cine naiba te crezi, Alexander? Ar trebui să-ți bagi undeva regulile alea stupide. Nu-mi pasă.

             Zâmbesc nervos şi îmi trec o mână prin păr. Modul în care îmi răspunde nu face decât să mă excite al naibii de mult şi sunt mai mult ca sigur că nu voi mai controla asta mult timp. Nu vreau să o fac. Vreau să o am cât mai curând, dar ştiu că nu ar face-o de bună voie. Îi prind brațul şi o trag spre mine, apoi îi apuc strâns maxilarul, ridicându-i capul.

      - Frumoaso, n-am nici cea mai mică intenție de a face pe tatăl, dar meriți al naibii de mult să fii pedepsită în momentul de față. Şi am câteva metode care sigur ar funcționa.

           Măreşte ochii, probabil înțelegându-mi în sfârşit inențiile. Nu de puține ori am atins-o din greşeală sau am privit-o într-un anume fel, iar faptul că nu şi-a dat seama de intențiile pe care le am mi s-a părut ciudat. Sau poate nu a vrut să perceapă totul astfel. Desigur, Alexander. Doar ar trebui să fii viitorul ei tată, nu viitorul prieten cu beneficii.

         Îi dau drumul, iar ea se îndepărtează rapid, privindu-mă temătoare. Nu e ca şi când aş vrea să o omor sau ceva asemănător. Mă întorc şi fac paşi spre uşă, lăsând-o imediat singură.

       Faith Smith.

           Un tremur uşor îmi străbate corpul atunci când iese din cameră, nu înainte să-mi arunce o privire marca Alexander Montblanc. Nu îmi place deloc acest Alexander şi mi-e teamă de ceea ce ar putea face. Înghit în sec şi încerc să-mi controlez lacrimile care deja îmi încețoşau privirea. Urăsc  să mă simt aşa, urăsc să fiu speriată. Am o stare permanentă de nelinişte.