Eşti fenomenală! (Finalizată)

1

ATENTIE : CARTEA NU ESTE EDITATA! Povestea poate fi citită în forma actuală fără probleme de cei care pot ignora literele mâncate sau greșelile gramaticale. Enjoy!

~

Stau in fata oglinzii si încerc din răsputeri să nu ma privesc. Nu mai am răbdare. Încep să bat din picior. Am amorțit si simt cum spatele imi este intepenit. De cat timp stau asa? De o ora? Doua? Nici nu mai stiu.

M-am trezit de dimineață si dacă la început am crezut ca am tot timpul din lume, acum mă simt presată. Nu sunt încă coafata, din cate se pare nici machiata. Rochia imi este agățată in dulap, insa pot cel putin sa ma laud ca am reusit sa-mi fac un dus. Mare realizare, trebuie sa recunosc. Cum ar fi fost, sa apar in ziua petrecerii de logodna, nespalata? Mama se plimbă de colo-colo ca o nebuna, de zici ca ea urmează sa fie in centrul atentiei toata noaptea. Silvia, cea mai bună prietena, se chinuie sa îmi termine machiajul, iar eu, eu vreau doar sa ma văd. Când am stabilit cum imi doresc sa ma fardeze, Silvia, un make-up profesionist care se respecta, si-a notat intr-un carnetel tot ceea ce spuneam. Am facut chiar si o proba. Bine... recunosc, mai multe probe, de care m-am declarat la final, pe deplin multumita. Ceea ce nu mi-a spus ea, a fost faptul ca dureaza al dracului de mult.

-Nu poti sa te misti putin mai repede? O sa intarzii! ii spun, incercand sa ma mentin cat mai calma.

-Vreau sa incerc si altceva. Vreau sa fii de nerecunoscut, imi raspunde ea, chicotind.

Bun, ideea pe care Silvia inca nu a inteles-o, este ca eu nu vreau sa fiu de nerecunoscut. Imi doresc sa fiu eu si atat. Incep sa bat din picior. Este un semn de protest, pe care ea il recunoaste imediat, asa ca reactia nu intarzie sa apara.

-Nu te mai misca, daca vrei ca totul sa-mi iasa bine, imi spune pe un ton amenintator, dar totodata cald.

-M-am plictisit. Ce dureaza atat? Daca nu as stii ce faci, as putea sa jur ca imi faci vreo operatie estetica. Chiar asa urata sunt?

-Nu esti deloc urata, insa vreau ca atunci cand el te va vedea, sa ramana fara suflu.

-Tu vrei sa devin vaduva inainte de a ma casatori? o intreb, uitandu-ma chioras la ea.

Nu i-a scapat momentul in care colturile gurii mi s-au ridicat intr-un zambet timid. M-a lovit in cap cu coada pensulei ce o avea in mana.

-Nu mai comenta. Daca nu te-ai mai stramba si ai incerca sa ramai serioasa, as termina mai repede.

-Este un calvar, dureaza prea mult si in plus cred ca am nevoie la baie, ii spun eu incercand sa o enervez.

-Sabina! Termina cu prostiile. Inchide ochii si gandeste-te la altceva, la orice, dar lasa-ma sa-mi fac treaba.

"Sabina, termina cu prostiile" ce sa-ti spun, bomban eu in mintea mea, incercand sa nu imi arat nemultumirea.

Nu inteleg de ce toata lumea se agita. Se presupune ca eu ar trebui sa fiu cea nervoasa. E petrecerea mea, nu? Si atunci de ce nu sunt?

Adica, sunt... doar ca nu la modul la care s-ar astepta lumea din jur. Nu urlu, nu fac urat ca nu-mi gasesc pantofii sau ca diadema imi sta stramb. A, am uitat! Nici macar nu am diadema. Deci, nu as avea de ce sa-mi fac griji. Singurul motiv care imi da dureri de cap, este ca, toata agitatia asta, ma va face sa intarzii. Iar eu nu intarzii niciodata. Silvia se misca cu viteza melcului, mama saraca este atat de rosie in obraji, de zici ca a sapat in gradina, iar tata e si el pe undeva pe aici... cred ca el este cel mai linistit. Si fericit! Scapa de mine. Nu ca ar vrea asta cu adevarat, insa se bucura pentru mine. Da asta este cuvantul potrivit: "se bucura". Si de ce nu s-ar bucura pana la urma?