Eşti fenomenală! (Finalizată)

28

Gasca Silviei este exact asa cum mi-am imaginat-o. Baietii, sunt foarte sexy si atrag privirile tuturor celor din lounge, iar prietena ei Oana este o tipa extrem de frumoasa. Are un chip atat de perfect incat ai impresia ca este pictat. Nu au parut deranjati ca prin venirea mea le-am stricat intalnirea in patru, din contra am fost chiar foarte bine primita. Dupa vreo doua beri si vreo trei ore de ras si palavrageala ma scuz ca trebuie sa plec acasa. Ciprian, baiatul care a fost adus "special" pentru mine a vrut sa ma conduca acasa, dar l-am refuzat politicos, spunandu-i ca mintea mea este in alta parte acum si nu am nevoie de alte complicatii. Nu s-a suparat, insa nici prea bine nu i-a picat. Mi-am luat la revedere de la Silvia, i-am multumit pentru ca mi-a deschis ochii si apoi am parasit barul, cu zambetul pe buze.

Abia cand ajung in fata casei, realizez ca m-am urcat la volan dupa ce am consumat alcool. Securizez masina si chiar ma inchin in minte ca am avut noroc sa nu ma opreasca vreun echipaj de politie sau mai rau sa nu fac vreun accident.

In euforia momentului revederii cu Silvia, emotia faptului ca ajung acasa de unde il pot suna pe tata sa lamuresc problema, nu mi-am dat seama ca sunt la limita legii. Ce tampita sunt!

Intru in casa fara sa fac zgomot, pentru ca stiu ca bunica s-a bagat la somn. Urc in camera mea si incep sa ma dezbrac. Imi caut in geamantan pijamalele pe care le imbrac fara sa ma mai spal. Am facut deja doua dusuri astazi si chiar nu mai simt nevoia de inca unul. Ma demachiez, ma spal pe dinti apoi imi iau telefonul si ma trantesc pe pat.

Primul numar format este al tatei. Trebuie sa lamuresc cat mai repede aceasta neintelegere. Dupa cateva momente, glasul lui de la celalalt capat imi inunda auzul.

-Sabina, s-a intamplat ceva?

-Nu s-a intamplat nimic grav. Imi pare rau daca am sunat atat de tarziu, insa chiar trebuie sa vorbesc cu tine.

-Nu este tarziu, imi spune si pot sa jur ca zambeste.

-Nici devreme nu este, ii spun uitandu-ma la ceasul de pe perete. Unsprezece si jumatate...

-Nu conteaza, zi-mi ce ai patit?

-Ma bucur ca nu ai avut telefonul pe silentios, chiar simteam nevoia sa vorbesc acum cu tine, ii spun incercand sa-mi gasesc cuvintele sa incep sa-i zic ceea ce ma nelamureste de fapt.

-Cand nu te stiu acasa nu-l pun niciodata pe silentios.

"Da, da fix ca aseara!" imi bombane constiinta, insa gura imi ramane inchisa.

-Bun, deci ideea pentru care te-am sunat este ca vreau sa stiu daca tu ai avut vreo influenta in ceea ce au insemnat avansurile lui Sergiu fata de mine.

-Nu cred ca imi pui aceasta intrebare. Cum poti crede vreodata asa ceva?

-Stiu ca suna ciudat, dar chiar vreau sa stiu... spun eu incercand sa-l fac sa inteleaga ca am nevoie de certitudine, de raspunsuri exacte.

-Draga mea, n-am avut nici macar o discutie cu Sergiu legata de tine. Nu am stiut ca el este varul lui Bogdan, pana la petrecerea de logodna, cand l-am vazut printre invitati. Pariul cu maica-ta a fost o gluma proasta, despre care tu nu trebuia sa aflii. N-as face niciodata nimic care sa te raneasca. Nu stiu ce s-a intamplat intre tine si Sergiu... de tu ai ajuns sa crezi asta, dar daca el ti-a declarat iubirea sau mai stiu eu ce, este treaba lui... eu nu am avut nici un amestec. Din partea mea puteai foarte bine sa ramai cu Bogdan... nu ma deranja atat timp cat erai fericita.

Cuvintele lui imi umplu obrajii de lacrimi ce siroiesc necontenit din ochi. Si sa vreau nu pot sa le opresc. "Am fost o proasta, o tampita, n-am stat sa lamuresc problema asta... n-am stat"

-Acum ce faci, plangi? ma intreaba tata dupa cateva momente in care eu nu dau semne sa zic ceva.

-Analizez tot ceea ce mi-a spus! Am stricat totul!