. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Clipesc în zadar pentru a risipi întunericul din faţa ochilor. Totul era negru. Inspir adânc, apoi expir lent încercând să gândesc o soluţie pentru a scăpa din negură. Însă, toate posibilităţile de a gândi dispăruseră. Mintea îmi este goală. Un negru total. Fac un pas prin negru, fiind îngrijorată pe ce sau pe unde aş putea să calc. Privesc în jur, iar în scurt timp o mică pată de lumină încearcă să alunge întunericul. Zâmbesc în colţul gurii şi îmi întind mâna spre micuţa căldură, parcă încercând să o ajut să lumineze. Clipesc iar întunericul se risipeşte, dezvăluind o imagine în ceaţă. După câteva clipe, imaginea începe să prindă contur. Acum mă aflu într-o încăpere ciudată, iar orice fărâmă de întuneric dispăruse. Privesc în jurul meu şi analizez spaţiul. Un tapet auriu îmbracă încăperea înaltă, iar câteva dulapuri, puse cu grijă, completează perfect camera. Un pat mare este aşezat exact la mijlocul peretelui din faţa uşii, având un model ciudat. Câteva lemne, sculptate în diferite forme ţineau o perdea albă şi subţire ce acoperă patul precum un mic acoperiş. Totul în jur este aranjat după stilul victorian. Zâmbesc şi simt cum sufletul îmi tresare de bucurie la fiecare părticică inspectată din cameră. În scurt timp, analiza mi-e întreruptă de un băieţel ce intră în cameră, urmat de părinţii săi. Tatal îl ridică în braţe şi se apropie de patul din cameră. Îmi ridic o sprânceană confuză, apoi fac un pas pentru a mă apropia, însă imaginea din faţa mea devine neagră. Tresar şi mă întorc într-o parte, făcând astfel să apară o altă imagine. Acum sunt într-o altă cameră drăguţă, însă cu tapet albastru, fiind decorată în acelaşi stil victorian ce mă atrăgea. Îmi mut privirea lent şi dau peste cei doi părinţi ce stau lângă un pătuţ în care se află o fetiţă. Bărbatul îi ţine mâna femeii în a sa, având grijă să nu-i mai dea drumul o bună perioadă de timp. Zâmbesc tristă şi îmi aduc braţele la piept. Simt că am mai trăit asta, dar ceva nu mă lasă să fiu fericită. Femeia este îmbrăcată într-o rochie elegantă, precum cele ale unor femei de nobil. Are părul negru, prins cu grijă prin împletituri, formând astfel un coc elegant. Ochii acesteia sunt verzi precum frunzele copacilor. E frumoasă, însă nici bărbatul nu este mai prejos. Acesta are părul negru-albăstrui, fiind ciufulit şi dezordonat– semn că abia se trezise. Ochii săi sunt căprui închis, fiind aproape de negru. Deşi părul şi ochii adormiţi îl fac pe bărbat să nu mai pară atât de elegant precum soţia sa, hainele îi înapoiau eleganţa. Acesta poartă un costum albastru închis, cămaşă albă şi pantofi negri– un adevărat domn, dacă şi-ar fi aranjat părul. În scurt timp, glasul blând şi cald al femeii face ca liniştea ce domnea în cameră să se risipească, la fel şi inspecţia mea.
?:Travis, hai să te joci cu surioara ta!
Timp de câteva clipe stau stupefiată în faţa celor doi, apoi clipesc des şi încerc să îmi las creierul să proceseze. Probabil îmi imaginasem singură numele. Un băieţel intră în cameră timid şi sare în braţele tatălui. Părul micuţului este negru-albăstrui precum al tatălui, iar ochii săi sunt căprui deschis. Imaginea copilului îmi duce gândul la fratele meu, acesta având aceleaşi culori.
