. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~Ken povesteşte~
Mă trântesc puternic pe aşternutul gri al patului. Inspir adânc, apoi expir lent şi zgomotos. Privesc tavanul şi îmi închid ochii. Cât timp a trecut de atunci? Mă ridic rapid în şezut şi privesc spre dulăpiorul de lângă pat. Îmi întind mâna şi deschid primul sertar, scoţând o fotografie veche şi pătată. Zâmbesc strâmb şi uşor trist în timp ce-mi trec degetele pe un colţ ars al fotografiei. Da. Trecuse mult timp.
Îmi muşc buza inferioară și analizez a suta oară poza în care se află trei persoane. Incep, ca de fiecare dată, cu analiza femeii. Fotografia îşi pierduse din culoare, dând spre crem, însă cunoşteam bine culorile chiar şi orb. Părul ei îi era negru, drept şi... moale. Era atât de moale. Îmi închid pleoapele ca mai apoi să le desprind lent. Îmi las privirea asupra feţei. Pielea îi era palidă, niciodată nu reuşise să se bronzeze, iar ochii îi erau la fel de albaştrii precum cerul senin dintr-o zi de vară. Era frumoasă. Inspir adânc şi îmi mut atenţia spre bărbatul ce se află lângă ea. Rămân câteva clipe blocat asupra sa, apoi clipesc des şi consecutiv. Culoarea părului era închisă, însă nu la fel de neagră ca cea a femeii. Pielea ducea uşor spre cafeniu, iar ochii, după cum îmi amintesc, erau căprui deschis. Îmi las cu greu privirea în jos, dând peste aceleaşi braţe formate, la capătul lor fiind un băieţel. Îmi desprind buzele scoţând un mic pufnet amuzat. Faţa băiatului este pătată de o culoare mai închisă, aceleaşi pete fiind şi prin colţurile fotografiei. Ştiam de la ce erau, însă nu voiam să-mi amintesc acum. Îmi las ochii să zăbovească asupra copilului. Acelaşi păr negru şi drept, aceeaşi ochi albaştrii, acelaşi zâmbet naiv. Acelaşi... eu.
Îmi las iar spatele să atingă salteaua moale. Aduc poza deasupra capului şi o mai analizez o dată, apoi o las să cadă lângă mine. Îmi închid pleoapele, lăsându-mă cuprins de aceleaşi amintiri ca în fiecare an.
Ken: La mulţi ani, mamă şi tată...
~ ~ ~
29 aprilie. Data pe care tata o scria mereu şi mereu în agenda sa. Probabil şi data pe care o voi scrie şi eu cândva. Mereu ziua de 29 aprilie începea cu trezitul de dimineaţă şi cântatul la micul dejun. Aşa a început şi astăzi, însă, ziua de azi, nu părea să aibă un final fericit.
Ajung în bucătărie şi dau peste zâmbetul cald al mamei. Părul său negru şi drept este prins acum într-un coc dezordonat, iar faţa îi e acoperită aproape toată de făină. Surâd şi îi fac semn că este murdară pe faţă. Femeia chicoteşte şi se şterge pe primul prosop găsit, apoi bagă prăjiturile în cuptor. Mă aşez grăbit la masă şi privesc în jur. E pentru prima dată când tata întârzie la această zi.
