. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Întuneric. Atât de întuneric. Simt degetele reci ale persoanei ce îmi acoperă cu grijă ochii, furându-mi lumina. Un trup se lipeşte încet de mine, trimiţând o aură rece la fel ca mâinile sale. Fiorii îmi cutreieră întreg corpul, iar respiraţia sa mă îngheaţă pe loc. Aproape nu mai respir, iar bătăile inimii sunt atât de puternice încât putea exploda. Simt cum picioarele încep să mă lase, dar vocea lui Ast mă menţine în aceeaşi poziţie.
Ast: Ce cauţi aici?
Vocea sa este rece, mai rece decât frigul ce ne înconjura. Persoana nu răspunde, în schimb oftează zgomotos.
Ast: De ce dracu ai venit, Akyro?!
Tresar iar degetele sale se retrag lent. Întunericul dispare lăsând ochii să îmbrăţişeze lumina lunii.
Akyro: Nu puteai să mai aştepţi puţin? Aveam de gând să văd cât va mai rezista presiunii.
Ast: Raspunde-mi la întrebare şi nu mai ocoli subiectul!
Profit de neatenţia băiatului şi mă depărtez câţiva paşi. Akyro mă priveşte scurt, apoi revine la Ast, dând peste o încruntătură urâtă.
Akyro: Mda... Nu mai fi aşa supărat că faci riduri, frăţioare. *îşi dă ochii peste cap*
Ast: Akyro!
Vocea sa răsună puternic în liniştea nopţii, făcându-l pe Akyro să se îndrepte uşor de spate. Înghit în sec şi privesc când la unul, când la altul.
Akyro: Ok, ok! Mi se făcuse dor de tine.
Ast: Mie nu.
Privirile lor sunt tăioase. Parcă se înjunghie reciproc de nenumărate ori. Trag adânc aer în piept şi oftez lung, apoi îmi iau starea serioasă.
Eu: La fel de ciudaţi. Dacă aveţi de gând să vă bateţi, vă rog s-o faceţi în altă parte.
Mă întorc lent şi păşesc spre intrarea în cladire. Nu apuc bine să fac câţiva paşi, căci, în spatele meu, se aude un râs isteric. Mă întorc confuză şi îl privesc pe Akyro care rânjeşte satisfăcut.
Eu: De ce ai venit aici? Ce vrei?
Akyro: Nimic important. Ştii ce? Hai să devenim prieteni!
Rânjetul îi dispare, iar pe chip i se aşterne un zâmbet blând. Părea atât de sincer, dar n-am căzut în capcana lui. Nu şi acum. Akyro este un actor înnăscut. Îi zâmbesc strâmb, apoi îmi mut privirea către Ast, acesta analizând situaţia precaut.
Eu: Ast, te aştept înăuntru!
Mă întorc având dorinţa de a pleca cât mai repede, însă vocea băiatului mă opreşte. Îmi muşc obrazul şi mă întorc iar.
