. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eu: N-am nevoie de tine şi ajutorul tău!
Ast tresare şi îmi eliberează mâna brusc. Mă priveşte surprins, apoi îşi mută privirea în altă parte. Mă rotesc pe călcâie şi părăsesc camera. Merg cu grijă pe culoarul liceului, expresia mea devenind una tristă. N-ar fi trebuit să reacţionez aşa.
Calc cu grijă pe gresia curată de pe culoar. Ajung rapid în faţa uşii şi apăs uşor pe clanţă. Înaintez câţiva paşi, apoi mă opresc simţind că temperatura este scăzută. Privesc în jur, dând peste o imagine monotonă, totul fiind adormit de parcă este iarnă.
Eu: Ce naiba? C-Cât timp am lipsit?
Privesc în jur cu o expresie confuză. Copacii din curtea liceului sunt goi, lipsiţi de orice frunză, iar florile dispăruseră. Un vânt rece trece pe lângă mine făcându-mă să tremur.
Directoarea: Este destul de rece azi, nu?
Îmi pun atenţia pe femeia ce ieşise din clădire si mă încrunt uşor, aşteptând o explicaţie. Însă aceasta nu dorea să vină prea curând.
Eu: De ce?
D: Fiincă e iarnă.
Eu: I-Iarnă!? Dar n-am lipsit mult... adică...
Directoarea: Deoarece nu mai am atât de multă sincronizare cu puterile mele v-am trimis într-o dimensiune în care timpul trece mult mai greu faţă de Pământ.
Eu: Asta nu e posibil!
Directoarea: Îmi pare rău, dar acesta e adevărul. *oftează* Oricum, acum vă puteţi relaxa. Este vacanţa de iarnă.
Privesc uimită spre femeie, nemaiputând să spun ceva. Creierul meu refuză să creadă ceea ce tocmai auzise. Văzând că sunt pusă pe gânduri, femeia intră înapoi în clădire. Îmi muşc obrazul şi mă întorc pe călcâie mergând spre casă.
Ajunsă în faţa uşii, o decui rapid apoi o deschid larg. Păşesc cu o uşoară reţinere înăuntru, apoi mă descalț. Oftez lung şi urc scările până ajung în camera mea. Îmi târăsc picioarele până lângă pat şi mă arunc pe salteaua moale.
Eu: Vreau ca totul să fie un vis...
Spun pentru mine şi mă învelesc în pătură, apoi iau o pernă în braţe şi o strâng puternic. Casa e afundată într-o linişte totală, doar gândurile mele fiind cele mai zgomotoase. Mintea nu încetează să-mi reamintească de cele petrecute. Amintirea când buzele lui Ast le atinseseră pe ale mele se strecoară uşor, trezindu-mi un gol în stomac. Îmi ating buzele cu degetele, apoi oftez când îmi amintesc că stigasem la el. De ce făcusem asta? De ce spusesem lucrurile acelea? Nici eu nu înţelegeam.
Strâng mai tare perna în braţe, apoi îmi iau telefonul şi apăs pe agendă, iar primul număr apărut este cel a lui Ast. Îmi muşc obrazul şi arunc telefonul prin pat. Mă întorc cu faţa la perete şi îmi închid ochii sperând că am să adorm.
