. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eu: Pe cine cred eu...
Băieţii mă privesc, aşteptând răspunsul, dar se pare că buzele mele nu doresc să se mai deschidă. Îi privesc la rândul meu, rugându-mă pentru o scăpare din această situaţie sufocantă. În cap am mii de gânduri ce îmi îngreunează gândirea logică. Dacă a fost o minciună? Dacă a fost adevăr?Dacă a fost jumi-juma... Ştiam că dacă fac o alegere greşită am să regret. Ce să fac? Îmi muşc buza stresată încercând să aflu singură răspunsul la întrebările mele. Ast observă starea mea şi se apropie gentil, oftând compătimitor. În scurt timp ajunge în faţa mea, iar când îşi desprinde buzele pentru a vorbii este întrerupt de vocea fratelui meu. Ne întoarcem privirile în sincron şi observăm cum Travis aleargă spre noi.
Tav: Liana, să nu-mi mai închizi telefonul aşa! Te-am sunat de nenumarate ori şi te-am căutat prin trei parcuri.
În scurt timp îmi sare în braţe şi mă strânge, fiind încă îngrijorat. Îmi las corpul moale şi îmi calmez starea de spirit. În sfârşit a venit salvarea la care mă rugam.
Eu: Îmi pare rău.
Tav: Te iert, surioară prostuţă.
Zâmbesc discret şi mă desprind din braţele sale. Travis se întoarce rapid spre băieţi şi le aruncă priviri acide. Cei doi se dau câte un pas în spate, înghiţind în sec în acelaşi timp.
Tav: Voi ce căutaţi aici?
Akyro: Eu m-am întâlnit din întâmplare cu ea. În fine. Acum plec. Îmi e foame. *surâs* Ne vedem mâine, Li-a-na.
Acesta îmi aruncă o privire ciudată, ce îmi face corpul să se cutremure. Înghit în sec şi îmi întorc atenţia spre Travis şi Ast.
Tav: Iar tu? Mai ai curajul să-i vorbeşti după ce i-ai făcut!?
Travis se apropie ameninţător de Ast, iar acesta doar îl priveşte, acceptându-și sentinţa. Observ cum mâna fratelui meu se apropie de Ast şi i-o prind rapid. Pumnul acestuia stă la câţiva centimetri de faţa lui Ast. Băiatul clipeste de câteva ori şi analizează pumnul celuilalt fără a se clinti din loc.
Eu: Stai cuminte!
Tav: Nu interveni!
Îi arunc o privire nervoasă şi îl fac pe Travis să se dea un pas în spate. Mă apropii mai mult de Ast şi îi prind umerii, apoi îl scutur bine. Acesta mă priveşte nedumerit, dar nu comentează.
Eu: Eşti cretin? Vrei să primeşti bătaie fără să ripostezi!?
Ast: O merit, nu?
Eu: Eşti fără speranţă...
Băiatul oftează lung, apoi mă priveşte. Expresia sa era ciudată şi nu credeam că o s-o văd cândva. Era atât de mohorâtă încât nu părea a fi Ast. Îmi mut privirea în spatele acestuia, încercând să desluşesc ce clădiri se află dincolo de parc.
