. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte.
Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. P...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi deschid cu grijă ochii şi mă ridic în sezut pe pat. Stai... Pat? Cum naiba am ajuns în pat? Arunc o privire în stânga şi în dreapta, dar nu e nimeni înafară de Travis care stă pe patul alăturat încă adormit. Zâmbesc scurt, apoi simt cum cineva se mişcă în pat. Îmi întorc privirea spre acea persoană şi surâd scurt. Ast doarme liniştit pe patul de stipal- acelaşi pat în care sunt şi eu. Buzele sale sunt întredeschise, iar câteva suvite rebele îi acoperă o parte din ochi. Îmi întind lent mâna şi îi înlătur părul alb, iar băiatul îşi deschide lent ochii şi mă priveşte printre gene, fiind adormit. Pare că doar ce adormise. Simt cum obrajii încep să-mi ardă şi îmi mut privirea. Aud cum se ridică în şezut şi îmi fac curaj pentru a-mi reîntoarce atenţia pe el. Când ajung din nou atentă la mişcările sale, îl surprind cum se întinde obosit. În scurt timp cască zgomotos şi îşi masează ochii, apoi îşi întoarce faţa confuză spre mine.
Ast: Cât naiba e ceasul?
Îşi caută telefonul prin buzunare, dar acesta e pe noptiera de lângă pat. Pufnesc şi mă aplec după el, deblocând ecranul.
Eu: Este... Şapte jumătate?
Ast: Mhm...*cade pe pat* Mai lasă-mă juma' de oră ca să am o oră dormită...
Eu: O oră!? Ai stat treaz toată noaptea?
Ast: D-- Nu.
Eu: De ce n-ai dormit?
Ast: Cine îl mai supraveghea?
Îl privesc supărată, însă acesta îmi evită privirea şi îşi pune o pernă pe faţă. Surâd şi mă ridic din pat, mergând spre Tav. Mă aşez cu grijă pe scaunul de lângă patul său şi îmi aduc o privire către Ast.
Eu: Poţi să mai dormi.
Ast*se ridică leneş*: Mi se mănâncă stomacul singur. Merg să fac rost de ceva de ronţăit.
Eu: Să-mi aduci şi mie!
Ast: Dacă nu le mănânc pe drum.
Eu*îmi dau ochii peste cap*: O să te îngraşi.
Ast: Măcar eu dacă tu eşti scândură!
Eu: Tu!
Mă ridic brusc de pe scaun, iar Ast o zbucheşte pe uşă lăsând-o deschisă. Îi aud paşii apăsaţi când coboară scările şi chicotesc. Închid uşa şi îmi lipesc spatele de aceasta, apoi oftez lung şi îmi plimb ochii prin cameră cu o expresie absentă. Gândurile goale îmi sunt întrerupte de Travis, care mormăie ceva în somn. Mă aşez rapid pe scaun şi mă apropi pentru a-l auzi mai bine, însă nu înţeleg nimic. Erau cuvinte fără sens pe care doar el le putea înţelege. Îmi aşez capul pe o parte liberă a patului şi încep să-i privesc mişcările corpului în timpul respiraţiei. În cameră este o linişte mormântală, iar genele îmi devin din ce în ce mai grele şi decid să îmi închid pleoapele pentru câteva minute. Sau aşa am crezut eu.
