Cap 3-Cealalta fata

35.8K 757 95
                                    

- Uhmm  scuze, se fâstâci acesta întorcându-se cu spatele.

- Nu-i nimic aşteaptă doar să mă îmbrac, i-am răspuns în timp ce îmi luam tricoul larg cu care obişnuiam să dorm.

- Pot să mă întorc?

- Sigur, i-am spus făcându-i semn să se aşeze pe pat.

L-am privit cum vine spre pat şi se întinde pe spate. Firele de păr aşezându-se într-un mod drăguţ pe perna mea. Am zâmbit la gândul ce-mi traversa mintea, e chiar drăguţ şi sper că inima mea să nu creeze sentimente pentru el. Nu e genul meu de persoană, dar cum se spune opusurile se atrag.

- Deci de ce ai venit? L-am întrebat în momentul în care între noi se aşternuse o linişte stânjenitoare.

- Păi vroiam să văd ce mai faci şi să te întreb pe unde ai mai vrea să mergi? Mă întrebă în timp ce se sprijinea într-un cot.

I-am ignorat întrebarea mintea mea fiind cuprinsă de un val de melancolie. Va pleca în scurt timp şi voi rămâne singură o perioadă bună de timp, mi-s dorii să-şi anuleze călătorie să stea cu mine.

- Tu când pleci? M-am trezit spunând pe un ton jos.

- Peste cinci zile. O să plec mai repede din păcate, spune lăsându-şi privirea să cadă.

Am oftat zgomotos înainte să-i răspund la întrebarea pusă mai devreme.

- Nu ştiu aş vrea să ştiu pe unde găsesc magazine ca să ştiu de unde să cumpăr ce am nevoie, spun gesticulând din mâini. Şi aş vrea să ştiu cum ajung mai bine la universitate să văd cum stă acolo treaba.

- Când începi?

- O să încep la 1 septembrie e un program mai diferit din motiv că de Crăciun o să fie o lună de pauză, i-am spus zâmbind.

- Ai un zâmbet frumos.

Am roşit la afirmaţia lui. Am murmurat un "mulţumesc" şi m-am gândit imediat la un nou subiect prin care aş putea să scap de situaţia asta.

- Connor aş vrea să mergem la un club, se poate? Îl întreb cu speranţa în voce.

- Sigur colega' la zece să fii gata, mi-a spus şi a ieşit din cameră.


Mi-am aruncat privirea pe ecranul telefonului. Mai sunt exact 4 ore până când va trebui să mergem la club. Mi-am deblocat telefonul şi am căutat în agenda până am găsit "mama" după care am dat pe apelare.

- Bună dragă mea, am auzit după cel de al-cincilea ton de apel.

- Bună mami, ce faci?

- Pregătesc de mâncare pentru mine şi doamna Mary. Tu scumpa mea? O aud pe mama şi pot să jur că zâmbeşte.

- Îmi era dor de tine şi te-am sunat să-ţi spun că aici totul merge grozav, i-am spus zâmbind.

- Cum e colegul de apartament? Mă întreabă şi sunt sigură că se gândeşte la multe lucruri trecute de pragul +18..

- Mama e în regulă chiar foarte drăguţ. Mi-am prezentat locurile şi mi-a cărat chiar şi pungile de la cumpărături, am spus chicotind.

Razboiul Sexului ✅Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum