Îmi lipesc încă odată buzele de ale sale înainte să mă retrag din îmbrăţişare şi să pun masa. Bănuiesc că îi este foame. Aşez farfuriile până când el se schimbă, iar când intră în bucătărie masa e deja aranjată. Mă aşez la locul meu obişnuit şi o urmă de tensiune încă e prezentă între noi. ÎI zâmbesc vag când îşi trage scaunul mai aproape de al meu.
- Poftă bună iubire! Îmi spune şi se apucă de mâncat.
- Mulţumesc la fel! Răspund cu un zâmbet uşor pe buze.
O linişte apăsătoare se aşează peste noi în timp ce mâncăm, iar privirile fugare mereu prezente în timpul mesei acum lipsesc cu desăvârşire. Fiecare îşi priveşte farfuria şi mănâncă în linişte, nu-mi place atmosfera asta.
Suntem bine şi nu înţeleg de ce se comportă aşa când eu ar trebui să fiu cea care e supărată.
- Strâng eu masa, spune când termină de mâncat.
- Nu, e în regulă, strâng eu, îi răspund încercând să-i iau farfuria din mână.
Îmi aruncă o privire scurtă enervantă şi se duce spre chiuvetă, las farfuriile pe marginea ei, iar în timp ce eu şterg masa el spală vasele.
- Mulţumesc de ajutor, îi spun urmărindu-l cum se sprijină de aragaz.
- N-ai pentru ce, răspunde scurt şi îşi mută privirea în altă parte.
Trag aer în piept şi vreau să trec pe lângă el încercând să păstrez aerul de indiferenţă. Ce rost ar avea să mă plâng acum în faţa lui, că nu-l înţeleg, când el face pe supăratul fără niciun motiv.
Trec pe lângă el şi merg încet pe holul mic spre camera mea, în speranţa că poate mă va striga şi îmi va spune să stau cu el în camera lui.De când suntem împreună camera lui a devenit cameră mea.
Odată intrată în camera mea am lăsat un oftat să-mi scape, speram să mă strige, să-mi spună că e doar puţin obosit sau orice altceva doar să pot sta în braţele lui. Am închis uşa şi m-am aruncat în pat, mi-am ascuns capul printre perne şi am dat frâu liber unui strigăt mai mult înfundat.
Nu-l înţeleg ce are, îmi e dor să stau în braţele lui, îmi e dor să mă pupe pe frunte, îmi e dor de tot ce ţine de el chiar dacă l-am văzut doar acum câteva minute.
****
Când am deschis ochi, am dat de lumină orbitoare de la veioză Nu ştiu cât e ceasul şi nu ştiu când am adormit. Am aprins veioză când m-am apucat să citesc o carte, răpusa de dorul crunt de al avea pe Connor în braţe. Mi-am amintit vag, fiind pe jumătate adormită modul rece în care m-a tratat de parcă eu sunt vinovată de ceva.
Am luat telefonul de pe podea şi m-am uitat la ceas. Nici mai mult, nici mai puţin de ora şapte opt fără un sfert. Nu ştiu cum am reuşit să dorm atât de mult, dar e cert că sunt mai odihnită acum.
CITEȘTI
Razboiul Sexului ✅
General Fiction[+18] Această poveste este rezultatul unui pariu dintre mine si @love_aimee. Atunci când colegul de apartament te hartuiește atât pe tine cât și pe alte fete, nu poți sta cu mâinile in sân. Trebuie să ai puterea și curajul să-l înfrunți și să-i de...
