Priviri. (Pauză)

16. Priviri inundate.

Speram ca asta să fie unica tentativă de "distrugere" la adresa mea pentru că încă o lovitură ar fi deja peste puterile mele. N-aș mai fi suportat, nu de la el. Probabil dacă ar fi fost o altă persoană aș fi încercat să-i plătesc cu aceeași monedă - da, închisoarea te transformă - dar pe el simțeam că-l puteam ierta în orice clipă iar gândul de a-i face rău mă îngrozește. Cea mai bună alegere este să stau cât mai departe de el și să-l ignor pe cât se poate. Deși nu știu dacă sentimentele pot fi ignorate. E ca și cum i-ai spune inimii: ''oprește-te!" și boom! Ești mort.

Am fugit cât am putut de repede către baie, imaginându-mi deja Loch Ness-ul ce ședea frumos în toată încăperea. Lacul ce se strecura pe sub ușă se apropia tot mai mult de centrul dormitorului, așa că am împins cu piciorul covorașul înflorat în cealaltă parte a încăperii pentru a nu risca să fie îmbibat de apă, înainte să-mi fac curaj pentru a intra în baie. Mă așteptam să simt puterea Niagarei cum mă izbește de perete imediat ce ating clanța dar trebuia s-o fac cât mai repede dacă nu vroiam ca situația să se înrăutățească. Te urăsc așa mult, nemernicule!

Un gând îmi străfulgeră mintea în timp ce am închis dușul și chiuveta: oare Harry mai era încă atras de ... bărbați? Adică, de la Louis, a fost doar cu fete, dar asta doar de distracție, sau răzbunare. Nu știu. Însă trebuia să-l alung cât mai repede din gândurile mele, pentru că, deși știam mai multe despre el decât fetele dinaintea mea, încă era ca un străin pentru mine. Și nu tipul de străin care trece pe lângă tine pe stradă și căruia nu îi acorzi pic de atenție, ci acela care îți dă emoții de la primul contact vizual. "Fetele dinaintea mea". Gândul că a avut de-a face cu tipe perfecte din punct de vedere fizic, mult mai atrăgătoare decât mine, mă înfuria, deși habar n-aveam de ce mă gândeam la asta în timp ce uscam umezeala în care chiar el a vrut să mă înec. Oarecum. Nu m-a încuiat în apartament, și oricum nu aveam să mor pentru că era conștient că aș opri robinetele imediat ce pleacă. Dar tentativa lui de a mă speria îmi arăta acea parte din el pe care n-aș fi vrut s-o cunosc vreodată. Picioarele mi se mișcau greoi prin apa ce îmi ajungea până la genunchi cât încercam să eliberez scurgerile. Cu cea de la chiuvetă am terminat într-o secundă, apoi mi-am condus mâna spre cadă și părea că brațul mi-a fost înghițit de apă cât timp am încercat s-o eliberez și pe cea de-a doua, reuşind să văd balta ce zăcea în ea cum se micșora. O răsuflare ușurată s-a eliberat odată cu buzele mele ce s-au depărtat una de cealaltă. În pătratul cu găurele din podea, Harry a blocat un prosop pentru a împiedica circuitul obișnuit al apei excesive, pe care am reușit într-un final să-l îndepărtez. Cum a putut fi atât de crud, nenorocitul?

Am luat mopul și am început să curăț imediat ce apa își luă "la revedere!" de la faianța băii mele.

"Sper că știi să înoți", "Mă distrugeți - vă distrug!" Cuvintele lui mi se repetau în cap și creau un ecou în încăpere de parcă mi le-ar striga exact în acest moment. Eram conștientă că motivul pentru care reacționa așa eram...eu, dar n-am vrut să-l rănesc, pentru numele lui Dumnezeu. Nu eu l-am obligat să-mi povestească despre Louis și nici să vorbească cu el, dar probabil doar pe mine putea să se descarce. Încercam să-l înțeleg, însă ce om normal încearcă să inunde casa celuilalt doar pentru că i-a aflat un secret? A fost un nenorocit iar demnitatea mea este prea puternică pentru a mă lăsa să trec peste. N-o să trec peste asta, dar o să trec pe lângă el, de-acum încolo.

Ușa apartamentului se deschise larg iar trupul tatuat și masiv al lui Harry stătea împietrit în prag, privindu-mă. N-a avut nici măcar bunul-simț să bată, ceea ce nu mă mira. Cu mâinile în buzunar și părul nearanjat, păstra o liniște mormântală, crescând tensiunea dintre noi.

-Ce cauți aici? am spus fără să-l privesc, în timp încă încercam să usuc podeaua.

-Am venit să văd dacă, ăh....ești bine. Vocea îi era joasă, dar fără furia ce îi încărca chipul acum două ore.