Last Breath

1. Inca o zi

Ne trezim , mancam in graba , ne salutam in mers fara macar sa observam ridurile si cercanele celor pe care ii consideram dragi , ne agitam sa prindem autobuzul care ne duce intr-un loc in care nu ne-am dori sa fim.

Acum ma intreb de ce oamenii nu se grabesc sa prinda si clipa care zboara ca o pasare care a gasit iesirea dintr-o colivie. Stiu ca nici eu nu am facut asta.

Am ridicat capul si am privit in jur. E intuneric si frig. Prea frig pentru o zi de vara. Prea frig pentru a gandi limpede. Prin grilajul de deasupra mea au patruns razele lunii. Inainte era astrul ceresc pe care il admiram , acum cel de care ma tem.Nu stiu cum sa ies din grota in care ma aflu pana va fi vremea sacrificiului. Dar acum stiu cum am ajuns aici...

*****

Ce e mai frumos decat sa te trezesti dimineata cu razele soarelui zambindu-ti in timp ce pasarile isi canta simfonia ?

Ei bine , nimic ! Preferam sa dorm linistita in camera mea intunecoasa ca o pestera si cald infasurata in asternuturile mele pufoase ,sa nu ma deranjeze nimeni , mai alea pasarile alea galagioase care se pare ca isi gasesc de fiecare data cate un subiect de cearta in fata ferestrei mele. Mai ales in aceasta zi. Aniversarea mea. O zi ca oricare alta in care tata probabil isi obliga secretara sa imi trimita un cadou scump , alaturi de o felicitare in care spune ca ii pare rau ca nu a putut ajunge la ziua mea de nastere. E rutina din fiecare an. Dar acum simt ca e diferit. Mereu am avut dubii in ceea ce privea amintirea zilei mele de nastere de catre parintii mei care uneori uita ca au o fiica .  Cel mai mult sunt singura si ma simt confortabil si asa. Mama ? De obicei ajungea de ziua mea acasa cu vreo rochie ridicol de impopotonata sau de stramta de la prezentarile ei de moda. E o persoana destul de excentrica , insa asta nu inseamna ca isi stie fiica atat de bine pe cat o fac alte mame. Stiu ca e posibil ca mamele sa mai faca greseli in privinta garderobei fiicelor lor , dar mama nu ma cunoaste deloc. Si cand spun deloc vorbesc foarte serios. La aniversarea trecuta mi-a adus o cutie roz, impachetata cu o  funda gigantica. M-am oripilat cand am descoperit niste pantofi grotesti cu blana . Exact ! Blana. Nici nu am indraznit sa intreb daca era artificiala sau nu. Ce stiu e ca sunt cam demodati. Se purtau in , sa zic , Paleolitic ? Aratam de parca eram fata pesterilor!

Tot ce imi doream era sa stea cu mine , macar ea , pentru ca tata ... Tata a fost dintotdeauna absent. Dar nici ea nu a fost aici. Si de fiecare data cand incercam sa vorbesc cu ea avea treaba : era plecata, fie facea yoga si nu se putea concentra cu mine in preajma , fie se uita la vreun serial si voia sa auda replicile lor , dar nu si pe ale mele , fie isi facea una dintre schite pentru prezentari , fie iesea cu prietenele ei la cumparaturi intorcandu-se acasa cu un magazin intreg ca a doua zi sa nu se imbrace cu nimic din ce a cumparat. Toate astea erau mai bune de facut decat sa petreaca timp cu propria fiica. Preferam sa locuiesc cu bunica. Cand eram mica ,la ea ma simteam cel mai bine. Nu imi aduc aminte prea multe lucruri despre ea pentru ca eram prea mica. Nu intelegeti gresit. Nu a murit. Doar ca nu ma lasa sa o vad. Un alt lucru de care m-au privat. Imi placea conacul ei . Parea ... misterios. Si zecile de usi pe care eram prea mica sa ajung sa le deschid , dar care ma atrageau ca un magnet.

De mica am crescut cu zeci de bone ale caror nume nici nu il cunosc. Ma ascundeam intotdeauna de ele. Le uram pur si simplu si incercam sa le fac viata un cosmar ca sa plece. De la cincisprezece ani au renuntat sa imi mai trimita bone pe care oricum nu le agream.

Aveam de gand sa ignor ciripitul pasarilor , dar ceva pufos imi gadila talpile. Se pare ca nu aveam incotro. Chiar trebuia sa ma trezesc. Am oftat dand patura la o parte de pe mine. Aerul rece al diminetii mi-a facut pielea de gaina. La picioarele mele era Candy rostogolindu-se in asternuturi asteptandu-se sa o mangai. Ei bine ,poate nu am fost chiar singura . Eu si pisica mea , Candy. Blana ei e alba in totalitate , iar coada  stufoasa ca a unui pamatuf. Imi aduc aminte cat m-am rugat de ai mei sa imi cumpere o pisica acum vreo cinci ani. Din pacate nu erau niciunul de acord cu gandurile mele. Insa , ca prin minune , in acel an de ziua mea in fata usii era pe un cos de picnic cu o funda in care era Candy. Prima data am crezut ca s-au indurat sa imi cumpere una , dar cand am vazut-o pe mama cum se facea din ce in ce mai rosie la față facandu-mi morala ca nu ar trebui sa aduc animale murdare in casa mi-am dat seama ca nu era cadoul lor. Am cautat in cos si am gasit un bilet de la bunica Anna urandu-mi la multi ani. Au incercat sa imi ia pisica de langa mine , dar nu i-am lasat in niciun fel. Intr-un final au cedat dupa ce m-am incuiat doua zile in camera cu Candy. Evident ca aveam destule provizii de prajituri , apa si mancare de pisici cat sa imi mai ajunga inca o saptamana. Cred ca iubesc pisica asta mai mult ca orice.